$$$

 Clătitele, domnule. Că tot ne-am apucat de ele săptămâna trecută. Musai să terminăm cu ele. Nu se egzicstă pe planetă aliment mai ușor și mai plăcut de inovat ca ăsta. Clătitele pot fi făcute subțiri sau pufoase. Mici sau mari, rotunde sau orice alte forme (mie mi-au ieșit cam ca niște caracatițe, că nu s-au întins bine). Pot fi făcute din făină albă, făină dietetică (bleah, am încercat. Nu recomandăm decât dacă sunteți masochiști), din cartofi, mălai, orez, papură, sau poți să pui în compoziție chestiuni de zici că faci omletă (rușii mai pun uneori mărar, ciuperci tăiat mărunt și tot felul de alte minunății). 

Pot fi dulci sau sărate. Pot fi făcute cu apă, cu apă „milenară”, cu lapte sau lapte bătut. Pot fi servite și cu un rahat, că tot bune ies. Aia e, n-ai ce să le faci. De fapt, cred că sunt frun miliard de rețete de clătite, că în fiecare țară găsești rețete locale peste rețete, ba unele diferă de la casă la casă.

Romanii le preferau cu miere sau dulceață. Ceea ce și voi faceți azi. Alții pun brânză dulce în ele, frișcă, înghețată, ciocolată și alte ingrediente cu care nu insistăm că e, totuși, luni dimineața. Rușii pun caviar, ceea ce vă dorim multă sănătate. Personal am încercat la ei inclusiv clătite cu pește. Minunăție!!! Mexicanii pun carne tocată, ardei iuți și niște condimente de te ustură și sufletul din tine. Mai ales când le scoți pe partea ailaltă. Eu am încercat acum mulți ani și nu mi-a mai trebuit. Ori au scăpat ăia cutia cu condimente iuți în clătitele mele mexicane, ori așa se fac, cert e că nu recomand decât dacă aveți organe interne de teflon.

Japonezii au un tip de clătite, Okonomiyaki (foto cu stufoșenia ca să vedeți că arată la fel de frumos pe cât sună), peste care pun varză, ciuperci, bambus, fructe de mare, ghimbir murat, sosuri dubioase, carne sau ce mai găsesc ei pe acasă. Okonomiyaki asta și înseamnă (okonomi/cum îți place, și yaki/prăjit). Practic, este esența clătitei, că o fac cum li se scoală lor inspirația, ceea ce toată planeta face la fel. Finlandezii, ca un alt exemplu, fac pannukakku (foto și cu asta), clătite la cuptor. Plângi cu vorbe la poză (pe astea l-am ratat la ei, că eram disperat să găsesc mai degrabă produse din carne de ren, urs și elan. În scopuri științifice, evident, că omul preistoric asta consuma adesea).

Și, pentru că sunt convins că vă gândeați la mari personalități care au gătit clătite, în afara redacției Micii Doze de Cultură Generală, iaca vă lăsăm două recomandări. Tolstoi (contele Lev) era disperat după clătite. I le gătea soția, Sofia Andreevna Tolstaia (a și lăsat femeia o carte de bucate), iar secretul compoziției clătitelor ei era kefirul. În rest, cam la fel. Făină, praf de copt punea ea, plus ulei, zahăr și sare după gust. 

John Locke, filosoful britanic, era mai simandicos, dar și leșinat după clătite. Viața lui erau. El a și inventat personal o rețetă de clătite (foto cu rețeta scrisă). Nu doar că i-a spus „calea cea dreaptă” rețetei, dar a băgat niște ingrediente de leșini. Clasicele apă, ouă și făină + nucșoară, apă de flori de portocal, smântână dulce și unt. Ah, și la astea bătea cel puțin 15 minute, până se omogeniza amestecul. Cred și eu că o dai în filosofii după un lighean de clătite din astea. 

Dar, la final, ca să vă mai temperăm, vă dăm și o dubioșenie. Nu, nu e făcută în Asia, ci în inima Europei. Austria, de fapt, se laudă cu găselnița asta. Despre ce este vorba? Despre supă de clătite, neicușorule! Supă de clătite!!!! Ați auzit bine. Sau Frittatensuppe. Mai exact, supă de oase de vită la care adaugi, la final, cât să dea într-un ultim clocot, clătite. Clătitele, la rândul lor, ca să fie orgie gastronomică, pot fi pline cu carne, verdețuri, să se desfacă frumos în zeama aia. 

Așa au fost preluate, cu mici diferențe locale, și în nordul Italiei, în Elveția, Ungaria sau Germania. Francezii, orgolioși cum îi știm, au creat propria supă de clătite, pe care au intitulat-o Consomme Celestine. Este ceva de haute cuisine, adică ceva fensi șmensi, pentru cineva care apreciază gastronomia. Supă limpede de pui sau vită, la care se adaugă clătite sărate (crepes sau crepes Celestine). Noi, românii, mai bătuți de soartă, n-am fost în stare să evoluăm gastronomic dincolo de fidea sau tăiței, care sunt varianta săracului la ce am zis mai sus. Săracului cu duhul, că sigur aveau și ai noștri clătite. Cam cum am făcut și cu brânza. Oieri din antichitate, dar nu am depășit stadiul urdei, cașului, brânzei telemea sau brânzei la burduf. Aia e, atât s-a putut. 

Eeei, dragii moșului, noi despre clătite am mai putea vorbi încă o săptămână, dar zic să mai lăsăm și pe altă dată. Nu de alta, dar ne luăm prea multe înjurături de la prima oră. 

#MicaDoză #CulturăGenerală #clătite #supă #Frittatensuppe #rețete #gastronomie #HauteCuisine #ConsommeCelestine