$¢$

 Kandovan, satul de poveste sculptat în stânci din Iran, este renumit pentru locuințele sale troglodite, excavate în formațiuni vulcanice conice, numite "Karan", unele locuite continuu de peste 700 de ani.

În nord-vestul Iranului, la poalele muntelui Sahand, se află un loc aparte care pare desprins din alte vremuri – satul Kandovan. Așezarea este situată în provincia Azerbaidjanul de Est, la aproximativ 60 de kilometri sud de orașul Tabriz, într-o regiune muntoasă și răcoroasă. Ceea ce o face remarcabilă este faptul că locuințele sale nu sunt construite, ci cioplite direct în stâncă. Formațiunile în care sunt săpate au apărut în urma unor vechi erupții vulcanice, iar în timp, vântul, ploaia și înghețul au modelat roca într-un peisaj plin de conuri abrupte, care adăpostesc case locuite și astăzi.

Satul Kandovan este adesea comparat cu zone similare din Cappadocia (Turcia), însă ceea ce îl diferențiază este faptul că nu este un sit părăsit sau transformat doar în atracție turistică, ci o așezare vie. Aici, oamenii trăiesc efectiv în acele grote săpate cu migală de strămoșii lor, unele având chiar mai mult de 700 de ani. De-a lungul timpului, generațiile care s-au succedat au adaptat aceste locuințe la nevoile moderne, dar fără a distruge armonia cu mediul înconjurător. Se pot observa uși din lemn masiv, ferestre cu rame tradiționale, dar și cabluri electrice și sisteme rudimentare de canalizare, semn că tradiția și modernitatea coexistă aici într-un echilibru interesant.

Formațiunile în care sunt săpate locuințele au o consistență poroasă, asemănătoare cu tuful vulcanic, ceea ce le face ușor de modelat, dar și eficiente din punct de vedere termic. Pe timpul verii, interiorul se menține răcoros, iar iarna, căldura este păstrată mai bine decât într-o construcție obișnuită. Multe dintre case au mai multe nivele, legate între ele prin scări tăiate direct în piatră. Unele adăpostesc încă animale, iar altele sunt folosite ca depozite sau ateliere. În ultimele decenii, localnicii au început să amenajeze și pensiuni în stil tradițional, pentru a găzdui turiștii curioși să experimenteze viața într-o casă troglodită autentică.

Istoricii consideră că originile satului pot fi legate de perioada invaziilor mongole, când oamenii au căutat refugiu în locuri greu accesibile. Kandovan a oferit nu doar adăpost, ci și siguranță în fața pericolelor din exterior. Numele său ar proveni, după unele interpretări, de la cuvântul persan pentru „furnicar” – o referire la aspectul său de ansamblu, în care locuințele par să fie grupate haotic, dar funcționează perfect împreună, ca un organism viu. Satul a fost menționat în mai multe scrieri vechi, însă abia în secolul XX a început să atragă atenția cercetătorilor și turiștilor.

Astăzi, în ciuda valului de urbanizare și a migrației spre orașe, Kandovan continuă să fie locuit. Locuitorii săi se ocupă în principal cu agricultura, creșterea animalelor și mici activități meșteșugărești. În paralel, turismul a adus noi oportunități economice. Vizitatorii pot explora nu doar locuințele sculptate în piatră, ci și atmosfera autentică a satului – ulițele înguste, bătrânii care stau pe prispă și povestesc, copii care aleargă printre stânci și vântul care suflă printre turnurile de piatră.

Kandovan nu este doar un obiectiv turistic, ci și un exemplu de adaptare umană la mediu. Fără ajutorul tehnologiilor moderne, oamenii au reușit să creeze un spațiu de locuit durabil, confortabil și perfect integrat în natură. Acest sat troglodit reprezintă un model de locuire care merită nu doar admirat, ci și înțeles. Într-o lume în care ne întoarcem tot mai des la soluții ecologice și sustenabile, Kandovan oferă o lecție valoroasă despre simplitate, ingeniozitate și legătura profundă cu locul în care trăim.