„Papa inimilor simple”
În amintirea Sfântului Părinte Francisc (1936–2025)
Azi, în lumina blândă a celei de-a doua zile de Paște, când lumea încă mai poartă în suflet vestea Învierii, Papa Francisc a fost chemat Acasă. S-a stins la ora 7:35 dimineața, în liniște, în credință, în slujire – așa cum a și trăit.
A plecat dintre noi cel care a fost mai mult decât un Suveran Pontif. A fost glasul celor tăcuți. A fost mâna întinsă către cei căzuți. A fost zâmbetul cald al unui Tată care nu judecă, ci îmbrățișează.
Născut în Buenos Aires, în 1936, Jorge Mario Bergoglio a fost fiul unor oameni simpli – o mamă casnică și un tată ce lucra la căile ferate. A crescut într-o familie cu cinci copii, purtând în sânge rădăcini piemonteze și în inimă, mai târziu, chemarea spre Dumnezeu.
A studiat chimia și a devenit tehnician, dar sufletul lui știa că adevărata alchimie nu e între elemente, ci între oameni. A intrat în seminar în 1958, a urmat Compania lui Isus, a predat literatură și psihologie, apoi a pășit în taina preoției, fiind sfințit în 1969.
A fost profesor, rector, duhovnic, provincial, și, mereu, om între oameni. În 1992 a devenit episcop auxiliar, iar din 1998, arhiepiscop de Buenos Aires. În 2001, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit cardinal. Și în 2013, într-un Conclav care a schimbat istoria, el a fost ales papă – primul din America Latină, primul iezuit, primul Francisc.
Numele l-a ales nu pentru fast, ci pentru semnificație. Francisc, asemenea sfântului din Assisi – cel care a iubit sărăcia, pacea, smerenia și toate făpturile lui Dumnezeu.
Timp de 12 ani, Papa Francisc a fost o inimă deschisă pentru lume. A militat pentru pace, pentru mediu, pentru drepturile celor uitați. A vorbit despre iubire cu putere, despre iertare cu blândețe, despre Biserică nu ca ziduri, ci ca adăpost.
Și-a păstrat modestia până la capăt. A renunțat la titluri, dar a păstrat esențialul: Episcop al Romei. A stat aproape de oameni, și-a dorit o Biserică care iese în stradă, care nu se teme de greșeală, ci doar de indiferență.
În ultimii ani, trupul i-a fost tot mai slăbit. A suferit de mai multe ori, dar niciodată nu s-a plâns. În februarie 2025, a fost internat cu dublă pneumonie, dar a continuat să își ducă misiunea până în ultima zi. Ieri, a fost prezent la slujba de Paște. Astăzi, și-a încheiat călătoria pământească.
A murit cum a trăit: cu seninătate, cu credință, cu iubire.
Nu a fost un papă al dogmelor stricte, ci al inimilor fragile. Nu a fost un conducător, ci un frate. Nu a vorbit despre putere, ci despre milă. Ne-a învățat că adevărata sfințenie nu e în perfecțiune, ci în curajul de a iubi.
Astăzi, lumea e mai tăcută. Clopotele bat altfel. Rugăciunile se înalță mai pline de dor. Dar în mijlocul lacrimilor, rămâne speranța: Papa Francisc s-a întors Acasă, în lumină, acolo unde a știut că-l așteaptă, de când era copil, o Iubire fără margini.
Mulțumim, Sfinte Părinte.
Pentru blândețea ta. Pentru curajul tău. Pentru tot ce-ai fost și rămâi.
Odihnește-te în pace !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu