*†*

 Numai una

Pe umeri pletele-i curg râu -

Mlădie ca un spic de grâu,

Cu șorțul negru prins în brâu,

     O pierd din ochi de dragă.

Și când o văd, înebunesc;

Și când n-o văd, mă-nbolnăvesc,

Iar când merg alții de-o pețesc,

     Vin popi de mă dezleagă.

La vorbă-n drum, trei ceasuri trec -

Ea pleacă, eu mă fac că plec,

Dar stau acolo și-o petrec

     Cu ochii cât e zarea.

Așa cum e săraca ea,

Aș vrea s-o știu nevasta mea,

Dar oameni răi din lumea rea

     Îmi tot închid cărarea.

Și câte vorbe-mi aud eu!

Toți frații mă vorbesc de rău,

Și tata-i supărat mereu,

     Iar mama la icoane

Mătănii bate, ține post;

Mă blestemă: -"De n-ai fi fost!

Ești un netot! Ți-e capul prost

     Și-ți faci de cap, Ioane!"

Îmi fac de cap? Dar las' să-mi fac!

Cu traiul eu am să mă-npac

Și eu am să trăiesc sărac,

     Muncind bătut de rele!

La frați eu nu cer ajutor,

Că n-am ajuns la mila lor -

Și fac ce vreau! Și n-am să mor

     De grija sorții mele!

Mă-ngroapă frații mei de viu!

Legat de dânsa, eu să știu

Că am urâtei drag să-i fiu?

     Să pot ce nu se poate?

Dar cu pământul ce să faci?

Și ce folos de boi și vaci?

Nevasta dacă nu ți-o placi,

     Le dai în trăsnet toate!

Ori este om, de sila cui

Să-mi placă tot ce-i place lui!

Așa om nici vladică nu-i

     Și nu-i nici împăratul!

Să-mi cânte lumea câte vrea,

Mi-e dragă una și-i a mea;

Decât să mă dezbăr de ea,

     Mai bine-aprind tot satul

✍️ George Coșbuc