***

 STROFE PENTRU PLOAIE

Ion MINULESCU

* Imperativă și sonoră ca un final de tamburină, când fulgerile vagabonde te prind și-ți sfâșie veșmântul, cobori spre noi cu lăcomia păgână, caldă și felină a unor buze pătimașe, ce-ar săruta întreg pământul...

* Pe acoperișurile roșii, deștepți orchestrele stridente - alarma ftizicelor goarne și tusea tobelor gripate - in ritmul cărora, pe stradă trec nesfârșite regimente, ce smulg aplauze compacte și aclamări halucinate.

*. Pe zidurile vechi de case și pe trotuarele murdare, presari miresmele aduse din necuprinsuri fără pază, și sub cupola cenușie, ființa ta multiplă pare un gest de Arhiereu ce iartă, și-n urmă binecuvântează.

*. Pădurile bătrâne-si cască spre tine gurile-nsetate , iar câmpul răscolit de oameni și rumenit adânc de soare te-nghite lacom...

Și de-a lungul șoselelor kilometrate, tu pari un șir de caravane ce duc Saharei de mâncare.