***

 MOȘ ION ROATA şi CUZA VODĂ 

Într-un sat frumos de munte, unde brazii stau de strajă

Cu izvoare şi cu râuri ce te-atrag precum o vrajă.

Trăia un răzeş destoinic, deputat pe la divan 

Om cu cinste, omenie, de cuvânt şi gospodar !

Era demn şi curajos, el lupta pentru dreptate,

Pentr'un petec de pământ, s-aibă şi țăranul parte,

Poate aşa s-o lepăda de blestemul cel subjugă,

De-a munci pentru boieri, pân' la moarte, ca o slugă.!

Carte nu ştia Moş Roată, nici să scrie, să citească,

Dar era un om isteț, a ştiut ca să vorbească, 

A avut curaj să spună oful omului de jos, 

Chinul cel ducea țăranul cu cuțitul pân' la os.!

Se făceau la timpul ăla adunările Ad-Hoc

Cărturari, boieri şi preoți aveau toți un singur scop,

Ei luptau pentru Unirea Principatelor Române

Şi-ncercau ca să priceapă şi-o parte din țărănime.!

La una din întâlniri, când se-nfăptuia unirea, 

Prezent fiind atunci şi Cuza, Roată se pierdu cu firea,

Zise unuia din tineri, să vorbească omeneşte,

Dacă tot i-a invitat, un pic mai moldoveneşte....

Că era atunci la modă, tinerii să facă carte,

Bineînțeles boierii, prin țările apropiate,

Şi când se-ntorceau acasă aveau un vocabular,

Că țăranii îi priveau şi nu-nțelegeau un zdram.!

- Uite ce curaj la el, (se-auzi) şi ce tupeu

Mojicule care esti, lasă că îți arat eu !

Tu cu-n petic de pământ ai curaj ca să vorbeşti ?

Aici poa' să ia cuvântul doar fețele boiereşti.!

- Nu te supăra boiere, noi țăranii ăştia proşti

Ducem jugul țării ăştia, ducem munca cea de jos,

Palmele noastre crăpate, noi care muncim pe vine,

Suntem cei care vă ținem, să nu mai puteți de bine.!

Noi ăştia priviți cu scârbă, fără drepturi şi alin

Ce muncim ca nişte vite să aveți hambarul plin

Dezbrăcați, flămânzi şi palizi, oropsiți ca vai de noi

Am dus greul țării ăştia şi-am trăit numa-n nevoi.!

- Să îmi fie cu iertare, zise Roată supărat

Dacă nu tre' să-nțelegem, pentru ce ne-ați mai chemat ?

Ştiu că nu-mi va fi uşor, că eşti aprig la mânie

Iar tăranu'i dat să rabde, doar Lui Dumnezeu ,să-i spuie ....

- Bine zici bade Ioane, zise Cuza indignat,

Când îi văzu răutatea boierului înfumurat,

Decât să ai bani cu carul dar să nu legi trei cuvinte,

Prefer ca să fiu sărac, înțelepț, ager la minte.!

Ruşinat atunci boierul, nu a mai vorbit o boabă

Dar gândea la răzbunare, să nu-i lase nici o scoabă .....

Că era ruşine mare ca un țăran opincar,

Să înfrunte un boier în mătăsuri, la Divan .

Mai cu una, mai cu alta se făcu Marea Unire

Şi nădăjduiau cu toții, să transforme rău-n bine ,

Se întoarse toți acasă de unde erau veniți

Dar de-acum venea urgia, pentru țăranul cinstit !

Dup'o vreme Cuza Vodă când mergea spre capitală

Fu întâmpinat frumos, mii de oameni l'aşteptară,

Din mulțime, flutura în băț o jalbă, era păsul unui om

Ce să vezi nevoie mare, era bietul Moş Ion.!

- Moş Ioane, ce-ai pățit spune-mi cu vorbele tale,

Iar acesta-nlăcrimat, în genunchi ceru iertare,

Povesti ce a-ndurat, ce-a făcut acel boier

Că i-a luat pământul, vite, la dus la sapă de lemn.

- Şi am mers ca să vorbesc să nu mă mai oropsească

Dar s-a comportat urât, cinstite Domnia voastră,

M-a scuipat şi pe obraz şi m-a umilit în lume, 

Ma amenințat de moarte, tare mi-a mai fost ruşine.!

Vodă il luă de braț şi-l ridică în picioare

- Lasă nu te întrista, te ajut eu bade Ione,

Două fişicuri de galbeni i le oferi în dar,

Să îşi cumpere de toate, ce credea că-i necesar.!

- Mulțumesc Măria Ta, zise Moşul Ion Roată,

Cu ruşinea cum rămăne, că a râs întreaga gloată,

Mi-a pătat obrazul, cinstea, tare m-a mai umilit 

Eu tăranul de la Cîmpuri, mi-a plăcut să fiu cinstit !

Cuza se uită la el şi-i văzu ochii în lacrimi

Îl durea că-n țara asta, ca el, erau mii de patimi

Şi pupândul pe obraz, zise: Moş Ioane, tu să mergi să povesteşti,

- Ce-a scuipat mai ieri boierul, a pupat, Domnul Tării Româneşti !