Hora unirii
Vasile Alecsandri
Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inimă română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!
Iarba rea din holde piară!
Piară duşmănia-n ţară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori şi omenie!
Măi muntene, măi vecine,
Vină să te prinzi cu mine
Şi la viaţă cu unire,
Şi la moarte cu-nfrăţire!
Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi şi la durere.
Unde-s doi, puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte!
Amândoi suntem de-o mamă,
De-o făptură şi de-o seamă,
Ca doi brazi într-o tulpină,
Ca doi ochi într-o lumină.
Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,
În noi doi un suflet bate!
Vin' la Milcov cu grăbire
Să-1 secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,
Şi să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frăţească
Pe câmpia românească!
,,Hora Unirii este poezia scrisa de Vasile Alecsandri,care a fost publicata pentru prima data in anul 1856,in revista lui Mihail Kogalniceanu,Steaua Dunarii.
Titlul original al poeziei scrise de Vasile Alecsandri a fost "Hora Unirei".A devenit un cantec patriotic foarte cunoscut, care se canta in fiecare an pe data de 24 ianuarie,data la care s-au unit Moldova si Tara Romaneasca,iar Alexandru Ioan Cuza a devenit Domnitorul Principatelor Unite.
Poetul Vasile Alecsandri a fost o figura importanta a Unirii Principatelor Romane.Acesta a participat la miscarea pasoptista din Moldova si a fost un sustinator inflacarat al ideii de unire.
Vom cânta mereu aceste versuri, ne vom închina mereu înaintea străbunilor,dar nu am învățat un lucru:
Că cel care pleacă capul,de sabie moare!
Fiți drepți,chiar și atunci când vitregiile sorții sunt potrivnice,binele trebuie sa câstige! BUNĂ DIMINEAȚA!,,La mulți ani, tuturor românilor ori unde vă aflați pe acest, Pământ!
Mariana Anghel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu