***

 BABA NOVAC, GENERALUL LUI MIHAI VITEAZUL

Baba Novac a fost un celebru general al domnitorului Mihai Viteazul. Se pare că Baba Novac a întrat în slujba lui Mihai Viteazul de pe la începutul domniei acestuia, mai probabil după lupta de la Călugăreni, 1595. În primăvara anului 1596 îl găsim, în orice caz, în fruntea haiducilor săi, trecând Dunărea și înaintând până la Munții Balcani, unde a pus pe fugă pe Hasan Pașa și i-a nimicit oastea.

Un cronicar ardelean are știri cât se poate de amănunțite și asupra acestei campanii, care l-a ridicat pe Baba Novac definitiv în rândul celor mai apreciați oameni ai voievodului român: „Trimisu-l-a odată Mihai Vodă cu războiu dincolo de Dunăre. Purces-a Baba Novac cu încă șapte sute lângă sine și a ars castelul Vrața, la o depărtare de două zile de drum de la Dunăre. În această vreme, turcii s-au strâns dincoace de Dunăre, ca să-i închidă calea. Baba Novac, neîndrăznind să se întoarcă pe același drum pe care a purces (și fiind și bun călăuz), și-a dus toată oastea pe muntele Barkoncza, care era dincolo de Vrața, aproape de muntele Novac (Balcani); umblat-a pe aci cu oastea până ce a ajuns aproape de Sofia. În cele din urmă s-a întors, după mari ocoliri, și ajungând la Dunăre la vechiul castel florentin, din jos de Orșova, nu departe de Vidin, și aci, luptându-se cu turcii florentini, dobândit-a multe corăbii, care erau ale castelului, și trecându-și cu ele pe cei șapte sute de ostași, s-a întors cu mici pierderi – după atâtea rătăciri – în Țara Românească. Dintre toți ostașii lui numai opt au pierit. A dus la mulți robi și vite. De atunci a fost în mare cinste la Mihai Vodă“.

Oastea de sub conducerea lui Baba Novac consta în mare parte din haiduci – înarmați cu sulițe sau cu alte arme, – cei mai mulți de origine sârbă. Haiducii reprezentau în oastea lui Mihai Viteazul o unitate militară distinctă, alături de dorobanți și de cătane, care, împreună, formau armata de mercenari, pe lângă puţina oaste din țară. Faptul că Baba Novac a stat în fruntea acestor haiduci a putut induce în eroare pe unii, care au văzut în Baba Novac un haiduc după chipul și asemănarea lui Iancu Jianu, şi nu un general iscusit, care comanda o armată specială, numită „Haiduci”. Este o greșeală să se vadă în comandantul „haiducilor” de la sfârșitul veacului al XVI-lea – când a trăit Baba Novac – un haiduc de pe la începutul veacului al XlX-lea, când a trăit, de pildă, Iancu Jianu.

Baba Novac va fi mereu lângă marele său domn, în toate bătăliile lui victorioase și, apoi, acoperindu-i retragerea în acelea care i-au adus căderea. În strălucita biruință de la Șelimbăr (28 octombrie 1599), care a adus sub stăpânirea lui Mihai întreg Ardealul, Baba Novac a avut partea leului. Venit prin pasul Turnu-Roșu, pe când voievodul trecuse în Ardeal prin pasul Buzăului și se îndrepta spre Sibiu prin Brașov și Făgăraș, s-a unit cu domnul său în fața satului Șelimbăr, formând aripa stângă a oastei românești). Impetuos, cum se pare că era, n-a voit să mai aștepte rezultatul tratativelor diplomatice -începute între solul cardinalului Andrei Báthory, episcopul Malaspina, și Mihai Vodă, tratative care urmăreau o temporizare voită, ca să se câștige timp pentru adunarea oastei principelui Transilvaniei – şi îi atacă pe ardeleni fără învoirea voievodului, și, astfel, angajându-se pe neașteptate în luptă, ea s-a transformat într-o victorie deplină a lui Mihai, deschizându-i drumul spre Alba-Iulia, unde își va face intrarea la 1 noemvrie ca domn al Transilvaniei. În această luptă victorioasă, lui Baba Novac îi revine, astfel, meritul inițiativei și al primului atac, care, apoi, aduce biruința și Transilvania la picioarele „craiului” român.

După luarea în stăpânire a Transilvaniei, Baba e trimis de Mihai – în primăvara anului 1600 – în părțile Lipovei, unde câștigă mai multe bătălii asupra turcilor. Tot în părțile bănățene îl anunță Mihai, mai târziu, „ca să fie gata cu cei 5000 de oameni”, pentru ca să plece în Moldova.

Rechemat din Banat, unde s-a purtat vitejește, Baba va însoți pe marele său domn în Moldova, ca să cucerească și cea de a treia provincie românească. Plecați pe la sărbătorile Rusaliilor, Mihai Viteazul va cuceri în câteva săptămâni Moldova, încredințând lui Baba Novac, urmărirea lui Ieremia Movilă, domnul fugar al moldovenilor, chiar și peste Nistru. Reîntors din Moldova, Mihai Viteazul – acum domn al celor trei principate românești, al Țării Românești, al Transilvaniei și al Moldovei – avea în curând să înfrunte răzvrătirea ungurilor la Mirislău. Baba Novac se pare că a lipsit din această bătălie nenorocită a lui Mihai. E adevărat că voievodul îl chemase repede în ajutor din Țara Românească, unde a fost rânduit pe lângă fiul său, Pătrașcu Vodă, Baba Novac fiind chiar comandantul oastei fiului domnesc, dar se pare că nu a ajuns la timp și lupta a fost pierdută.

După pierderea bătăliei de la Mirislău, Baba Novac rămâne și pe mai departe credincios lui Mihai – nu după cum susțin unele izvoare ungurești și austriace, care cred că Baba Novac și-a părăsit stăpânul, fiindcă îl găsim alături de Mihai și în luptele împotriva lui Zamoyski, generalul oștilor polone, care înaintau spre granițele Țării Românești, ca să-l scoată pe Mihai Vodă și din țara lui de baștină. Mihai se grăbi să oprească înaintarea lui Zamoyski, trecând prin Sibiu – unde se întâlni cu oastea venită din Țara Românească – prin Făgăraș și Brașov. Aici, la Brașov, l-ar fi mustrat Baba Novac pe Mihai, pentru graba cu care a început lupta dezastruoasă de la Mirislău. De aici de la Brașov va fi trimis voievodul pe generalul său ca să oprească înaintarea prea repede a polonezilor; într-adevăr, între 9-19 octombrie 1600, Baba Novac, în fruntea unui detașament, va întârzia cu 10 zile sosirea polonezilor în apropierea Ploieștiului.

Cu toate aceste rezistențe mai mărunte, cunoscute sub numele de luptele de la Sărata, Năieni și Ceptura, dezastrul deveni inevitabil și Mihai Vodă fu învins în lupta decisivă dela Bucov, pe Teleajen, în ziua de 20 octombrie 1600. În ultima sa încercare de a-și recâștiga situația pierdută, Mihai va ataca Curtea de Argeș, pe la sfârșitul lui noiembrie, ajutat între alții și de Baba Novac, care, precum se vede, i-a rămas credincios până la urmă. Dar norocul nu l-a favorizat nici de astă dată. Părăsit în cele din urmă de toți, de frații Buzești, de Banul Udrea și de alții, domnul înfrânt va pleca la Viena și Praga la împăratul Rudolf, să ceară noi ajutoare pentru recucerirea Ardealului și a Țării Românești. Drumul la împărat l-a făcut prin Ardeal (Beiuș, Oradea, etc.), însoțit, probabil, de Baba Novac însuși, care însă aici, sfătuit poate chiar de Mihai, își va oferi priceperea și brațele sale lui Basta, generalul aceluiași împărat, la care alerga acum și voievodul.

Această trecere a lui Baba Novac în serviciul generalului Basta, după ce Mihai nu mai avea oaste și plecase din țară, nu trebuie privită ca o trădare. Era un simplu angajament ostășesc, obişnuit în epoca aceea a oștirilor de factură mercenară. „A venit la mine – spune Basta în raportul său din 17 decemvrie 1600 – unul cu numele Baba Novac, cu aproximativ 1.000 de călăreți și 600 de pedestrași, pe care l-am primit îndată în serviciu și l-am trimis spre graniță, în părțile Lipovei”. Aici, în regiunile bănățene, îl găsi mânia răzbunării lui Csáki – șeful ungurilor nemulțumiți de domnia lui Mihai Viteazul și de răsturnarea situației politice din Transilvania – și a lui Moise Székelly, reîntors de curând în Ardeal spre a grăbi realegerea lui Sigismund Báthory pentru a treia oară în scaunul domnesc al Ardealului. Însuși Basta fu pus sub pază, iar Baba Novac fu adus la Cluj, judecat și condamnat la moarte, împreună cu duhovnicul său.

În ziua de 3 februarie 1601, fu proclamat ca domn al Ardealului vechiul principe, Sigismund Báthory, și tot în această zi au fost aduși prinși, la Cluj, Baba Novac și preotul său. Dieta i-a judecat numaidecât într-o stare de spirit ușor de bănuit și l-a condamnat la moarte prin ardere pe rug. Uciderea lui Baba Novac și a preotului său s-a săvârșit în ziua de 5 februarie 1601, după cum reiese dintr-un document contemporan: „Chiar în această zi, pe la orele 10, fură legați pe grinzi, de vii, Baba Novac, cel mai vestit soldat al lui Mihai Vodă, împreună cu preotul său, și arși în piață. Basta era spectator al execuției din fereastra unei case din apropiere. Călăii i-au schingiuit mai întâi, i-au jupuit de piele și apoi i-au aruncat pe rugul înflăcărat, aruncând din când în când apă, pentru ca chinul să fie mai mare. Această chinuire a ținut cam 1 oră, până ce intervenise Basta, poruncind să nu se mai arunce apă și muriră în curând”. După această moarte cumplită au fost scoși din cetate și trași în țeapă lângă Bastionul croitorilor.

În timpul când s-au săvârșit aceste lucruri la Cluj-Napoca, Mihai Viteazul era la Viena. Fu poftit în curând la Praga, unde era reședința împăratului Rudolf și primit în audiență. Tratativele sale la Curtea Imperială au fost încununate de succes și voievodul român se întorcea acum, în sfârșit, cu ajutor de la împărat, ca să-l alunge pe Sigismund Báthory din scaunul Ardealului și să readucă Transilvania din nou sub ascultarea împăratului Rudolf. În memorabila luptă de la Guruslău – din 3 august 1601 – Sigismund Báthory e înfrânt și Ardealul e iarăși în stăpânirea lui Mihai. După luptă, Mihai biruitorul se îndreaptă cu armata sa și cu Basta spre Cluj. Aici, stau câteva zile (11-16 August), ospătați bine de consiliul orașului îngrozit. În acest timp voievodul, aducându-și aminte de generalul său glorios și aflând și locul unde a fost tras în țeapă), s-a dus în fața Bastionului și a așezat acolo – ca o răsplătire a vitejiilor lui Baba Novac și ca un semn al revenirii stăpânirii lui românești în Transilvania – un steag mare în cinstea viteazului său slujitor. Cuvintele cronicarului ardelean, singurul izvor care ne dă amănunte asupra așezării steagului, sunt acestea: „Cu toate că trupul acestui Baba Novac nu mai era acolo, totuși Mihai Vodă a ridicat, pe locul tragerii în țeapă, un steag mare în cinstea marelui și viteazului său slujitor”.

Mihai Viteazul și-a cinstit pe marele și viteazul său general, prin ridicarea steagului pe locul tragerii în țeapă, cam cu o săptămână (între 11-16 August) înainte de a fi fost ucis el însuși pe Câmpia Turzii – la 19 August 1601.