sâmbătă, 25 ianuarie 2025

***

 ETHEL ȘI JULIUS ROSENBERG PE SCAUNUL ELECTRIC


La 19 iunie 1953 au fost exceutati la NY Ethel si Julius Rosenberg sub acuzatie de spionaj în favoarea URSS. Procesul incepuse la 6 martie 1951. Sunt singurii spioni care au sfîrşit pe scaunul electric. În vremuri de pace, de obicei, spionilor li se dă o pedeapsă grea într-un tribunal. Se face tam-tam in presă pentru a induce o anumită stare în populaţie. Apoi, după ce ispăşesc o parte din pedeapsă, sunt schimbaţi cu alţii, capturaţi de tabăra adversă. Nu e greu de găsit clienţi pentru că toată lumea spionează pe toată lumea. Checkpoint Charlie din Berlin a ajuns celebru pentru schimburile de spioni efectuate la graniţa pactului de la Varşovia cu NATO.


De ce s-au făcut vinovaţi soţii Rosenberg ? De vînzarea secretelor primei bombe atomice. Făceau parte dintr-o reţea de spionaj controlată de Moscova. În anii 40 au livrat sovieticilor mai multe dosare top-secret despre experienţele americane de la New York şi Los Alamos din cadrul „proiectului Manhattan’. Au fost arestaţi după ce o rudă, David Greenglas, cumnat cu Iulius Rosenberg , frate cu Ethel, şi el membru al reţelei, i-a denunţat la FBI. FBI făcea o anchetă despre scurgerile de informaţii din zona cercetărilor atomice. Ancheta pornise de la descifrarea codurilor folosite de ambasada sovietică. Mesajele transmise Moscovei au arătat existenţa unor cîrtiţe. Prima victimă Klaus Fuchs, arestat şi judecat în Anglia. Mai multe persoane au fost arestate în SUA în cadrul acestei investigaţii. Era clar că Moscova înfiltrase agenţi la Los Alamos, unde se realiza prima bomba atomică, dar şi în alte locuri unde cercetătorii lucrau la o altă bombă, cea cu hidrogen.


Cei doi Rosenberg au fost anchetaţi, găsiţi vinovaţi de spionaj şi deferiţi justiţiei. Procesul a avut o largă expunere mediatică. Era vîrful războiului rece, SUA şi URSS se găseau într-un conflict armat în Coreea. Opinia publică americană era cuprinsă de îngrijorare şi chiar panică. Sursa principală a acestei stări de spirit era faptul că URSS făcuse primele teste nucleare reuşite în 1949. SUA priveau monopolul atomic ca principalul lor factor de siguranţă. Pierzînd monopolul armei atomice s-au simțit ameninţate. E şi perioada în care senatorul Joe Mc Carthy declanşează vînătoarea de vrăjitoare şi întreţine isteria anticomunistă, o adevărată spionită, etc. Cei suspecţi de activităţi comuniste sau proURSS în anii 30-40 erau puşi pe liste negre, anchetaţi de Comisia pentru Cercetarea Activităţilor Antimericane prezidată de senator. Cei găsiți în culpă îşi pierdeau joburile, o parte dintre ei au făcut și închisoare. Multe celebritaţi au avut de a face cu Comisia – scritori, scenarişti, actori, regizori – Bertolt Brecht, Charlie Chaplin, Dashiel Hammet, Lillian Hellman, etc. Pe acest fundal istoric a avut loc procesul celor doi Rosenberg.


Sentinţa in procesul celor doi s-a dat la 5 aprilie 1951. Execuţia a avut loc doi mai tîrzu, în 1953 la 19 iunie, la închisoarea Sing-Sing din NY. În cei doi ani dintre sentinţă și execuţie a avut loc o mişcare în SUA, dar mai ales în Europa, pentru eliberarea celor doi, consideraţi victime ale sistemului, nevinovaţi etc. S-au organizat nemumărate demonstraţii, s-au înaintat petiţii. Avocaţii au cerut recurs, s-au făcut apeluri nenumărate pentru a casa sentinţa ori a amîna execuţia. Au scris lui Ike Eisenhower pentru a fi graţiati, ceea ce preşedintele american a refuzat.


Opinia publică a fost mobilizată. URSS a profitat din plin aruncînd anatema asupra sistemului juridic american. Era o probă de cinism totuşi. Dovezile aduse la proces în privinţa vinovaţiei lui Julius Rosenberg au fost de necontestat. A fost spion sovietic, a trădat secrele bombei atomice, a controlat o reţea de spioni sovietici. În ceea ce priveşte rolul soţiei, Ethel Rosenberg, în întreaga afacere, lucrurile sunt mai puţin clare. Ce s-a putut proba cert este că a fost la curent cu activităţile soţului ei. Știa că este spion sovietic. A fost aşadar complice, cel puţin. La proces ca şi în anchetă soţii Rosenberg nu şi-au recunoscut niciodată vinovăţia.

Cei doi au fost din tinereţe simpatizanţi comunişti. În timpul războiului URSS şi SUA au făcut parte din aceeaşi alianţă militară. Ideea lor a fost să anuleze monopolul SUA asupra bombei tomcie, care crease un dezechilibru între cele două puteri şi era o ameninţare la adresa patriei comunismului, URSS. Trebuia restabilit echilibrul. Aşadar URSS trebuia să beneficieze de bomba atomică. De la acest raţionament, pînă la spionaj în favoarea Moscovei nu a fost decît un pas, chiar dacă acest pas a însemnat trădare.


Au sfirşit pe scaunul electric. Destui au considerat pedeapsa mult prea mare şi chiar nedreaptă. Unii au acuzat procesul de anti-semitismi. Cei doi erau evrei. Teză greu de susţinut devreme ce judecătorul Kaufman era evreu. Acuzaţia ţinea să acopere valul de antisemitism din ultimii ani ai vieţii lui Stalin ( mort in 5 martia 1953). Caracterul sentinţei reflectă mai curînd îngrijorarea SUA pentru pierderea monopolului atomic. A fost o reacţie emoţională care voia – cred – să spună că nu poţi spiona SUA, nu poţi să le faci rău, şi să rămîi nepedepsit.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 Într-un sat, o vacă grasă, Cum sunt vacile tâmpite, Dar frumoasă şi lăptoasă, S-a gândit să se mărite. Boii, de la mic la mare, Au venit cu...