***

 BALADA CELOR NOUĂ MEȘTERI MARI de la CCR, care au zidit Constituția în zidurile ctitoriei lui Klaus Vodă de la Cotroceni.

Pe Argeș în gios,

Pe un mal frumos,

Klaus-Vodă trece,

Că nu vrea să plece,

Menta s-o mai frece,

Că a stat doar zece

Ani lungi de domnie

Și de boierie;

Ani lungi de plimbări,

Peste mări și țări,

În zile toride,

Pe la piramide,

Unde s-a visat

Să fie-mpăiat

Și mumificat

Ca un Faraon,

C-avem ”ghinion”

Să-l ținem pe viață,

Să-l punem la gheață,

Ca să-ntindă guta,

Și să bată suta. 

Și cum merge-agale,

Ia cu el pe cale

Nouă meșteri mari,

Harfe* și samsari,

Cam totalitari,

Niște troglodiți,

Care sunt numiți

De la Pesedeu 

De la Peneleu

Și Udemereu,

Fără pregătire,

Fără dăruire,

Puși judecători,

Corespunzători,

Ca să execute,

Fără să discute,

Fără să cârtească

Fără să crâcnească,

Ordinul de sus

Să scăpăm de ”rus”

Că-i legionar

Și e mercenar.

”Deci voi, meșteri mari,

Harfe și șmenari,

Curând vă siliți

Lucrul de-l porniți

Ca să-mi rădicați

Aici să-mi durați,

Hotărâre dată

Cum n-a mai fost altă,

Că v-oi da averi,

V-oi face boieri,

Iar de nu, apoi

V-oi zidi pe voi,

V-oi zidi de vii

Chiar în temelii!”

Meșterii grăbea,

Hotărâri să dea,

Sforile trăgea,

Locul măsura,

Șanțuri largi săpa,

Dar orice lucra,

Țara se trezea,

Lumea se prindea

Și noaptea surpa,

Lucrarea cea rea. 

A doua zi iar,

A tria zi iar,

A patra zi iar

Lucra în zadar!

Anul nou trecea,

Klaus rămânea

Și mi se mira

Ș-apoi îi mustra,

Ș-apoi se-ncrunta

Și-i amenința

Să-i puie de vii

Chiar in temelii!

Mesterii cei mari,

Harfe și samsari,

Tremura lucrând,

Lucra tremurând

Și de uluială

Și de oboseală

Noaptea ei cădea 

Și un vis visa

Și se lumina

Și așa grăia:

”Frați judecători,

Mândri lucrători,

Hai să dăm o lege

Ca să ne dezlege 

Și tot ce-om lucra

Să rămân-așa

Făr-a se surpa!

Și să ne-nvoim,

Făr să șovăim,

Ca în zori de zi,

Fata ce-o veni,

Prima surioară,

Prima soțioară,

S-o zidim de vie

Chiar din temelie.

Deci daca voim

Ca să isprăvim,

Și ca să scăpăm,

Și să nu crăpăm,

Cu toți să giurăm

Și să ne legăm

Taina s-o păstrăm.”

Și-a doua zi-n zori,

Cei judecători,

Cu toți se trezi

Și mi se sui

Pe gard de nuiele,

Și mai sus, pe schele,

Și-n câmp se uita,

Drumul cerceta.

Când, vai, ce zărea?

Cine că venea?

Constituțioara,

Care ține țara

Mama legiuirii

Și orânduirii

Cartea cea mai dreaptă,

Cea mai înțeleaptă.

Poporul vedea 

Inima-i sărea,

În genunchi cădea

Și plângând zicea: 

"Da, Doamne, pe lume

O ploaie cu spume,

Să facă pâraie,

Să curgă șiroaie,

Să-i bage-n pârnaie! 

Apele să crească,

Și să ne oprească

Constituțioara,

Care ține țara!

S-o oprească-n vale,

S-o-ntoarcă din cale!"

Domnul se-ndura,

Ruga-i asculta,

Și sufla un vânt,

Un vânt pre pământ,

Paltini că-ndoia,

Brazi că despoia,

Munții răsturna,

Norii aduna,

Ceriu-ntuneca

Și curgea deodată

Ploaie spumegată

Ce face pâraie

Și umflă șiroaie.

Dar oricât cădea,

Mândra n-o oprea,

Ci ea tot venea

Și s-apropia.

Nimic n-o-nturna!

Nici nu șovăia,

Ea pe drum venea,

Că se încredea

În legiuitori

Și-n judecători.

Și s-apropia

Si, amar de ea,

Iata c-agiungea!

Și cei nouă mari,

Meșteri și samsari,

Mult se-nveselea

Daca o videa.

În brațe o lua,

Pe schele-o urca,

Pe zid o punea

Si, glumind, zicea:

”Constituțioară,

Dragă surioară,

Nu te spăria,

Că vrem să glumim

Și să te zidim!”

Cartea cea dintâi,

Cea de căpătâi,

Constituțioara

Care ține țara,

În ei se-ncredea,

Pentru că zicea

Că nu-s spoitori

Ci-s legiuitori. 

Și vesel râdea 

Și ei o zidea,

Zidul se suia

Și o cuprindea

Pân' la gleznișoare,

Pân' la pulpișoare.

Iar ea, vai de ea,

Nici ca mai râdea,

Ci mereu zicea:

”Ajunge cu șaga,

Ca nu-i buna, draga.

Zidul rău mă strânge,

Dreptatea mi-o frânge!

Țărișoara-mi plânge,

Și-o să iasă-n stradă

Dar nu de paradă,

Iese ca să scape

Țara de satrape

Iese să dea jos

Tot ce-i ticălos.

Steaguri fluturând

Și din piept cântând,

Despre Libertate,

Despre demnitate,

Care nu au preț

Pentru-n neam măreț

Cum e neamul meu

De la Dumnezeu.”

Și ei tot zidea,

Încât vai de ea,

Cartea cea dintâi,

Cea de căpătâi,

Constituțioara,

Care ține țara,

Nu se mai vedea,

Dar se auzea 

Din zid că zicea: 

”Zidul rău mă stânge

Țărișoara-mi plânge

Viața mi se stinge!”

Pe Argeș in gios,

Pe un mal frumos,

Klaus-Vodă vine,

De prin țări străine,

Ca să se închine,

C-a lungit mandatu'

Cum n-a mai făcut altu’

Și Klaus privea 

Și se-nveselea

De cum arăta

Vila-n Primăverii

Din rodul puterii.,

Și cum o privea

El astfel grăia:

”Judecători mari,

Harfe și samsari,

Experți mari în drept,

Cu mâna la piept,

Să-mi spuneți și mie

De-aveti măiesterie

S-o mai faceți lată 

Doar încă o dată

Și-altă vilișoară

Să zidiți prin țară?”

Iar cei meșteri mari,

Harfe și samsari,

Cum sta pe grindiș,

Sus pe coperiș,

Vesel se mândrea

Ș-apoi răspundea:

”Ca noi, meșteri mari,

Harfe și samsari,

Altii nici ca sînt

Pe acest pamânt!

Află că noi știm

Oricând sa zidim

Altă vilișoară,

Undeva prin țară,

Mult mai luminoasă,

Cu piscină-n casă

Și mult mai frumoasă!”

Klaus asculta

Si pe gânduri sta,

Apoi poruncea

Schelele să strice,

Scări să le ridice,

Iar pe cei samsari,

Nouă meșteri mari,

Să mi-i părăsească,

Ca să putrezească,

Colo pe grindiș,

Sus pe coperiș.

Samsarii gândea

Ș-apoi își făcea

Aripi zburătoare

De șindrili usoare;

Și tablouri lua

Cu el și cu ea

Ca-n Tanzania

Și le întindea

Și-n văzduh sărea,

Și ei toți striga:

”Hakun’ Matata!”

Și pe când zbura, 

Iată c-auzea

Din zid că ieșea

Un glas nădușit,

Un glas mult iubit,

Care greu gemea

Și mereu zicea:

”Zidul rău mă strânge,

Țărișoara-mi plânge,

Dreptatea mi-o frânge,

Viața mi se stinge!”

Cum o auzea,

Lumea se-nvârtea,

Ochii se-nvelea,

Samsarii cădea,

Ia r unde cădea,

Țara-i aștepta

Și pe sus mi-i lua

Ș-apoi îi lega

Și îi judeca

Și mi-i arunca

La loc de răcoare,

Pân-la liberare,

La loc de ”Țuhaus”**

Lângă Vodă Klaus.

*în argou, cineva care are "harfe" este arogant, pretențios, plin de figuri și impresii.

**Țuhaus, în argou - arest, ocnă, penitenciar, pușcărie, temniță, închisoare.