***

 Așa e de când lumea, adevărul doare,

Firesc, oricât ai vrea altfel,

În fața timpului sunt toate înșelare,

Hienă cu miros și chip de miel...

Dar tu desculță mergi pe plajă și zâmbește,

Ascultă valurile povestindu-și între ele,

Pe pajiști verzi, întins pășește,

În ochi să îți lucească cerul plin de stele.

Prin ploi aleargă-n voie și în vânt,

Dansează muzica ce-ți este cea mai dragă,

Să plângi râzând în fiecare cânt,

Chiar dacă uneori ai doar o presimțire vagă.

Și dormi de preferat, visând în fân,

Pământul că-l cuprinzi în lung și-n lat,

Gătește sănătos, mănâncă ce-i mai bun,

Micul dejun să-l iei mereu în pat.

Să ai copii mai mulți, și sufletul să-l dai, 

Cu inimă cu tot celui mai vrednic,

Pe cel care te merită să-l ai,

Te bucură de tot că totul e vremelnic.

Dar... nu citi prea multă poezie,

Cu gânduri fără rost să nu te otrăvești,

Aiurea, slove aruncate pe hârtie,

Nu lua în seamă, nu-s decât povești.

Eu însumi aș putea să-ți spun orice,

Că toți mă cred puțin nebun,

Nu întreba prea multe că nu știu de ce,

Nu prea contează, crezi ce vrei oricum.

Ades' pe mine însumi chiar mă mint,

În miezul nopții că zăresc un soare,

Și uneori în trupul meu o simt...

Nu e mormânt, e doar o închisoare.

Visarea va ieși până la urmă la iveală,

Toți mint dar eu mint cel mai mult,

În graiul meu nu vei găsi nicio greșeală,

Mereu vei fi ce-a care trage paiul scurt.

Nu-ți fie frică dară, nu există adevăr,

Nu suntem decât praf în boți de humă

Mânați de vânt și vorbe în răspăr,

În fața morții viața-i o minciună.

 Iulian Grigore Stasencu