***

 Junii corupți

                   Mihai Eminescu 

La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite,

Și ca să vă ard fierea, o, spirite-amețite,

             Blestemul îl invoc;

Blestemul mizantropic,cu vânăta lui gheară,

Ca să vă scriu pe frunte ca vita ce se-nfiară

              Cu fierul ars în foc.

Deși știu c-a mea liră d-a surda o să bată

În preajma minții voastre de patimi îmbătată,

                 De-al patimilor dor;

În preajma minții voastre ucisă de orgie,

Și putredă de spasmuri, și arsă de beție,

                  Și seacă de amor.

O, fiarbă-vă mânia în vinele stocite,

În ochii stinși de moarte, ca frunți învinețite

                 De sânge putrezit;

Că-n veci nu se va teme Profetul vreodată

De brațele slăbite, puterea leșinată

                  A junelui cănit.

Ce am de-alege oare în seaca-vă ființă?

Ce foc făr-a se stinge, ce drept făr să nu mință,

                  O, oameni morți de vii!

Să vă admir curajul în vinure vărsate,

În sticle sfărâmate, hurii nerușinate

                  Ce chiuie-n orgii?

Să văd lungiți pe patul juneții ce-ați spurcat-o,

Suflând din gură boala vieții ce-ați urmat-o

                   Și arsi până-n rărunchi;

Sau bestiilor care pe azi îl țin în fiară

Cum lingușiți privirea cea stearpă și amară,

                    Cum cădeți în genunchi!

Sculați-vă!...căci anii trecutului se-nșiră,

În șiruri triumfale stindardul îl resfiră,

                     Căci Roma a-nviat;

Din nou prin glorii calcă, cu fața înzeită,

Cu faclele nestinse, puterea-i împietrită,

                     Poporul împărat.

Scuzați-vă!... căci tromba de moarte purtătoare

Cu glasul ei lugubru răcnește la popoare

                      Ca leul speriat;

Tot ce respiră-i liber, a tuturor e lumea,

Dreptatea, libertatea nu sunt numai un nume, 

                        Ce-aievea s-a serbat.

Încingeți-vă spada în danțul cel de moarte,

Aci vă poarte vântul, cum știe să vă poarte

                        A țopăi în joc!

Aci va duceți valuri în mii batalioane

Cum în păduri aprinse, mânat în uragane,          

                        Diluviul de foc.

Vedeți cum urna crapă, cenușa reînvie, 

Cum murmură trecutul cu glas de bătălie 

                      Poporului roman;

Cum umbrele se-mbracă în zale ferecate

Și frunțile cărunte le nalță de departe

                       Un Cezar, un Traian. 

Cad putredele tronuri în marea de urgie,

Se sfarmă deodată cu lanțul de sclavie

                     Și sceptrele de fier;

În două părți infernul portalele-și deschide

Spre-a încapea cu mia răsufletele hâde

                     Tiranilor ce pier!

În darn răsună vocea-mi de eco repețită,

Vă zguduie arama urechea amorțită 

                     Și simțul leșinat;

Virtutea despletită și patria-ne zeie

Nu pot ca să aprinză o singură scânteie

                     În sufletu-nghețat.

Și singur stau și caut, ca uliul care cată

În inima junimii de viața-i dezbrăcată

                     Un stârv spre-a-l sfâșia;

Ca pasărea de zboru-i din ceruri dizmețită,

Ca muntele ce-n frunte-i de nouri încrețită

                    Un trăznet ar purta.

Dar cel puțin nu spuneți că aveți simțiminte,

Că-n veci nu se îmbracă în veștede vestminte

                   Misteriul cel sânt;

Căci vorba voastră sună ca plâns la cununie,

Ca cobea ce îngână un cânt de veselie,

                   Ca râsul la mormânt.

    Poezia "Junii corupți" a apărut pentru prima dată în data de 31 ianuarie/ 12 februarie 1869 în revista "Familia". În poezie poetul Mihai Eminescu invocă personalități istorice precum Cezar și Traian pentru a trimite un mesaj moralizator , manifestând o atitudine de dezaprobare și revoltă față de societatea depravată și lipsită de principii morale în care traiește.