***

 

Am căutat iubirea 

Costache Ioanid

Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă

Ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.

Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă

Și-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.

Am căutat iubirea ca patrie voioasă,

Ca pe-un pământ edenic de pace troienit,

Să spun odată clipei: Rămâi, ești prea frumoasă!

Și-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit.

Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.

Și-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,

Să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.

Și-am spart în țăndări cupa, căci n-am găsit nimic.

Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară,

Am întâlnit în cale deodată un drumeț.

Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,

O sarcină de zdrențe și cioburi fără preț.

Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri

Lăsând să-i rupă câinii din haină câte-un fald.

Urca pe colți de stâncă. Și-n urma Lui, pe-alocuri,

Vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.

Și totuși în privire avea un cer de taină

Cum n-am văzut în lume în ochii nimănui.

Și-am vrut să-i smulg povara. Dar am căzut cu spaimă,

Căci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degrabă și L-am ajuns din urmă

Să aflu ce comoară în sarcină a strâns.

Dar am simțit că viața ca de-un prăpăd se curmă,

Când am privit prin zdrențe cutremurat de plâns

Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,

Un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.

Tot ce-i murdar și putred în lumea asta-ntreagă

Vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi.

- Dar unde duci străine povara Ta ciudată,

Povara de osândă sub care-atât Te-apleci?

Am întrebat, drumețul. Și El mi-a spus în șoaptă:

- Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci…

- Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,

Dar tu pe cine cauti înnourat si crunt?

- Eu… am soptit în silă, eu… căutam iubirea

- Iubirea? … fu răspunsul străinului. Eu sunt…

Costache Ioanid s-a nascut in anul 1912. In anul 1934 a absolvit  Academia de arta dramatica cu notă maximă. Poetul Mihai Codreanu îl recomandă Teatrului Naţional din Iaşi. In 1938 se mută în capitală. Lucrează sculptură şi regie pentru teatrele bucureştene. Ca urmare a unui diagnostic eronat, face peritonită şi este internat de urgenţă la Spitalul Brâncovenesc unde chirurgul şef îi sugerează să se roage înainte de operaţie.În timpul intervenţiei chirurgicale, trăieşte zguduitoarea experienţă a morţii clinice, eveniment care îi adânceşte predispoziţia meditativă. Se simte cercetat. Dupa ce in 1939 se căsătoreşte cu Elena Ştefănescu din Iaşi, in 1940 devine membru al Bisericii Lutherane a cărei pastor era Richard Wurmbrand. Scrie primele poezii creştine, pe care le şi recită în biserică. Intre 1941-1944, pe durata războiului este încadrat ca şi cartograf la Marele Stat Major.

1945-1953- Scrie poezii creştine, frecventează în mod regulat biserica şi deschide ultima expoziţie în aer liber, de sculptură caricaturală.

1958- Pastorul Richard Wurmbrand se întoarce în penitenciar pentru şapte ani, biserica se reduce la câţiva membri care se întâlnesc în secret.

1958-1961- Poezia evanghelică devine preocuparea sa principală şi scrierile sale circulă ilegal în toată ţara. Îşi câştigă existenţa din pictură peisagistică şi sculptură ornamentală.

1963- Se află în stare de arest la Malmaison. Poeziile sale reprezintă un pericol pentru ideologia comunistă, atee. Reacţia oficialităţilor dovedeşte din ce în ce mai clar cât de eficient este cuvântul inspirat de Cristos în vreme de prigoană. În tot cursul anului este urmărit în permanenţă şi ridicat pentru anchete, cel puţin odată pe săptămână. Este permanent susţinut de soţia sa Elena.

1966- Continuă să frecventeze cercuri de rugăciune şi studiu al Scripturii. Activitate poetică intensă. Este recunoscut ca unul dintre cei mai de seamă poeţi creştini alături de Traian Dorz şi alţii…

1981- Moartea soţiei sale.

1982- Imigrează în USA (Portland, Oregon)cu dorinţa de a ajuta la publicarea poeziilor sale.

1987- Noiembrie, de Ziua Recunoştinţei pionierilor americani, trece la Domnul.