vineri, 20 septembrie 2024

***

 Povestea sfâșietoare a lui Ștefan Mihăilescu-Brăila, unul dintre cei mai mari actori de comedie, decedat pe 19 septembrie 1996, nevoit să reînvețe să meargă și să citească, după un atac cerebral.


 Ștefan Mihăilescu-Brăila a fost unul dintre cei mai mari actori de comedie din România, însă a murit uitat de lume și în sărăcie. A avut probleme extrem de grave după ce a făcut un atac cerebral. Ștefan Mihăilescu-Brăila a făcut roluri memorabile în filme precum „Secretul lui Bachus”, „Nea Mărin miliardar” și multe altele. Din păcate, actorul a murit uitat de lume și în sărăcie. În plus, a trecut prin clipe groaznice atunci când a suferit un atac cerebral și a fost nevoit să reînvețe alfabetul, să reînvețe să meargă și să citească, după cum a dezvăluit Dan Negru pe pagina sa de pe o rețea de socializare. „Mi-a povestit-o Mircea Albulescu….Unul din cei mai mari actori, Ștefan Mihăilescu-Brăila a murit uitat și în sărăcie in timpurile nostre, în 1996! Albulescu mi-a povestit că actorul a făcut un atac cerebral pierzându-și memoria și a fost obligat să-și ia viața de la zero, să reânvețe alfabetul, mersul, cititul… Ultimele săptămâni din viață și le-a petrecut singur într-un spital din București și la înmormantarea lui au fost vreo 10 oameni. Anul trecut, în top 3 al celor mai urmărite filme românești de la tv, erau “Nea Mărin Miliardar” și “Secretul lui Bachus”. Ambele cu Ștefan Mihăilescu-Brăila…”, a spus Dan Negru.  Fiul lui Ștefan Mihăilescu-Brăila, Florin, povestea despre tatăl său. „Nu era deloc un tip comod. Era cu toane. Dar acum, că vremea a trecut, pot spune că toţi avem aşa ceva. Când era supărat era bine să nu insişti, să-l laşi în pace să-i treacă. Când căutai ceva şi nu găseai şi te vedea că nu reuşeşti să găseşti, venea şi spunea: «Bă, poate n-ai avut!» Într-o zi, n-am de lucru, când îşi căuta el ochelarii, teribil de grăbit pentru că întârzia la spectacol, şi repeta întruna: «Unde i-am pus? Unde i-am pus?» şi spun: «Dar poate n-ai avut». O dată s-a întors spre mine: «Vezi că te bag undeva!». Atunci mi-am dat seama că este o chestie unilaterală. Merge de la el spre mine; invers este mai bine să nu”, afirma Florin Mihăilescu-Brăila. „În privinţa teatrului era foarte drastic. O singură dată în toată cariera i s-a întâmplat să uite că are spectacol. L-au sunat de la teatru de au înnebunit, eu nu ştiam unde e… Norocul a fost că avea un rol mai mic. Dacă era un rol principal, o încurca. Regula era că, dacă se anula un spectacol din cauza unui actor, indiferent din ce motiv, în afară de faptul că a dat o maşină peste el sau a suferit un infarct, că venea beat şi spectacolul era anulat, acelui actor i se imputa sala plină”, spune Florin Mihăilescu-Brăila, care  a lucrat în televiziun e.

***

 LUCIA STURZA BULANDRA (n. 25 august 1873, Iași - d. 19 septembrie 1961, București) a fost o renumită actriță de teatru din România, doamna teatrului românesc interbelic, actriţa cu sânge albastru.


Urmaşa domnitorului Sturdza şi absolventă a Facultăţii de Litere şi Filologie, Lucia Sturza Bulandra a acceptat şansa de a lucra la Teatrul Naţional, unde a debutat în spectacolul "Primul Bal".

În seara debutului, a primit o telegramă de la bunica ei, prin care aceasta îi interzicea să poarte pe scenă numele marii familii din care făcea parte, însă nu i-a ascultat porunca. Mai mult de atât, dorind să aibă o pregătire adecvată, a urmat cursurile Conservatorului Aristizzei Romanescu, unde a studiat tot ceea ce avea legătură cu arta dramatică şi a urmărit jocul marilor actori români şi străini.

În 1911, a avut loc premiera filmului "Amor Fatal", unde a jucat alături de Tony Bulandra, care, după câteva luni, a devenit soţul ei. În 1914, a înfiinţat, împreună cu acesta, Teatrul "Regina Maria". Ca actriţă, juca seară de seară, regiza spectacole şi studia piese. În paralel, a fost şi profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, unde, timp de 30 de ani, a format generaţii întregi de actori.

Perioada de după război a fost dificilă pentru actriţă, care a rămas fără compania de teatru, dar şi fără soţ. Lucia Sturdza Bulandra s-a stins din viaţă la vârsta de 88 de ani, după ce a căzut pe o s cară.

***

 20 septembrie: Prima atestare documentară a Bucureștiului.


Orașul București a fost atestat documentar pentru prima dată la 20 septembrie 1459, printr-un act emis de Vlad Ţepeş, prin care orașului de pe Dâmboviţa i se recunoștea rolul strategic de supravegheze a drumului de legătură de la Târgoviște la Giurgiu, locul în care se afla o puternică garnizoană otomană. În scurt timp, după arestarea lui Vlad Țepeș de către Matei Corvin și încarcera lui la Vișegrad, Bucureştiul va fi ales de către Radu cel Frumos ca reşedinţă domnească. Abia în anul 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucureștiul avea să devină capitala Țării Românești, iar din acel moment se va trece la modernizarea masivă a acestui oraș. Astfel, în 1661 apar primele drumuri pavate cu piatră de râu, iar în 1694 se înființează prima instituție de învățământ superior și anume Academia Domnească ce se afla în clădirile de la mănăstirea „Sfântul Sava”. În timpul lui Constantin Brâncoveanu, orașul se dezvoltă și mai mult, mai ales după ce domnitorul construiește Palatul Mogoșoaia în 1702 și Spitalul Colțea în 1704. În scurt timp, Bucureștiul devine un important centru din punct de vedere economic, care se remarcă prin creșterea accentuată a numărului meșteșugarilor și a populației ce se mărește continuu prin aducerea de locuitori din întreaga Muntenie, ajungând ca în anul 1798, Bucureștiul să aibă peste treizeci de mii de locuitori, iar în 1831 peste șaizeci de mii. Începând cu jumătatea secolului al XIX-lea și mai ales după alegerea Bucureștiului ca și capitală a Principatelor Unite și apoi a României, apar o serie de instituții de mare interes public precum: Teatrul Național, Grădina Cișmigiu, Societatea Academică, Filarmonica, Universitatea din București, Gara de Nord, Grădina Botanică, Ateneul Român, Banca Națională și multe altele. În perioada interbelică, Bucureștiul era denumit „Micul Paris” datorită asemănării sale cu capitala francez ă.

😁😁😁

 Merge un tip la doctor si-i spune:

- Domnule doctor, când adorm, visez cum soarecii joaca fotbal.

Doctorul il analizeaza si-i spune:

- Ti-am prescris niste medicamente, de maine incepem tratamentul.

Omul tresare si spune:

- Domnule doctor, nu se poate sa începem peste două zile?

- De ce? Intreaba uimit doctorul.

- Pentru ca mâine e finala si nu pot s-o pierd.

😁😁😁

 Doua prietene se confeseaza una alteia:

- Cum a fost seara ta de ieri?

- Un dezastru total! Sotul a venit acasa, a mancat in 4 minute ce gatisem toata dupa amiaza, am facut dragoste 3 minute si apoi a adormit in doua minute. Tu?

- Superba! Am ajuns acasa, sotul ma astepta deja, m-a invitat la o cina romantica la restaurant. Dupa cina ne-am plimbat la brat o ora intreaga sub cerul instelat. Acasa, a aprins zeci de lumanari in jurul nostru, preludiul a durat o ora dupa care am facut dragoste infocata o ora intreaga si apoi am stat amandoi de vorba inca o ora. A fost o seara de neuitat!

In acelasi timp, sotii discuta intre ei in pauza de pranz:

- Cum a fost seara ta de ieri?

- Geniala, mancarea era gata cand am ajuns acasa, am mancat, am facut dragoste si ne-am culcat. Dar seara ta?

- A fost un dezastru! Am ajuns acasa devreme ca sa instalez noul dulap. Masina de gaurit a provocat un scurt circuit, nu am reusit sa repun curentul in functiune. Cand a venit ea acasa, ca sa putem manca ceva, a trebuit sa o scot la un restaurant. Mancarea a fost atat de scumpa ca nu mi-au mai ramas bani de taxi ca sa ne intoarcem, asa ca ne-am intors pe jos. Acasa a trebuit sa aprind lumanari ca sa putem vedea ceva. Imi venea sa explodez de nervi si draci, asa ca mi-a trebuit o ora pana m-am excitat si inca o ora ca sa termin. Pe urma mi-a trebuit inca o ora ca sa adorm pentru ca in tot timpul asta nu i-a tacut gura nici macar o singura secunda...

luni, 16 septembrie 2024

***

 BOALA – MARIN SORESCU


Doctore, simt ceva mortal

Aici, în regiunea ființei mele

Mă dor toate organele,

Ziua mă doare soarele

Iar noaptea luna și stelele.


Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer

Pe care până atunci nici nu-l observasem

Și mă trezesc în fiecare dimineață

Cu o senzație de iarnă.


Degeaba am luat tot felul de medicamente

Am urât și am iubit, am învățat să citesc

Și chiar am citit niște cărți

Am vorbit cu oamenii și m-am gândit,

Am fost bun și-am fost frumos…


Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore

Și-am cheltuit pe ele o groază de ani.

Cred că m-am îmbolnăvit de moarte

Într-o zi

Câd m-am născut.


La maladie

                          Marin Sorescu

                             ( trad. Nicolae Mușa)


Docteur, je ressens quelque chose de mortel

Ici, dans la region de mon être

Tous mes organes me font mal,

Le soleil me fait mal le jour

Et la lune et les étoiles la nuit.


J'ai une douleur lancinante , cachée dans le nuage du ciel

Que je n'avais même pas remarqué jusque-là

Et je me réveille chaque matin

Avec une sensation d'hiver.


En vain j'ai pris toutes sortes de médicaments,

J'ai haï et j'ai aimé, j'ai appris à lire

Et j'ai même lu quelques livres

J'ai parlé aux gens et j'ai réfléchi

J'ai été beau et j'ai été sage.

Tout cela n'a eu aucun effet, docteur

Et j'ai dépensé un certain nombre d'années.

Je pense que je suis tombé malade

(j'aurais attrapé la mort)

un jour quand je suis né.

***

 EXISTĂ FEMEI FRUMOASE ȘI FEMEI URÂTE?

de Constantin Ciucă


Era la noi în facultate o profesoară de literatură care mi se părea îngrozitor de urâtă.


Era deșirată și ciolănoasă, uscată și noduroasă, cu gâtul subțire și cu pielea de un alb nesănătos. Când venea cu bluze mai decoltate, i se vedeau claviculele și oasele sternului exact ca în planșele de anatomie. Avea niște buze foarte mobile și de aceea, când vorbea, dezveleau niște dinți cât niște lopățele de infanterie, îngălbeniți de nicotină și încălecați unul peste celălalt. 


Dar ceea ce era cel mai horror la ea, era râsul. 


Slabă și puțină cum era, te-ai fi așteptat abia să o auzi când vorbește. Nicidecum! Avea o voce îngrozitor de groasă și puternică iar când râdea te speriai pentru că era exact râsul ăla hăhăit și sinistru din filmele cu Dracula, care răsună îndelung și înspăimântător în întunericul nopții.


Ce mai tura vura, era groaznică! În sinea mea, atunci când se întâmpla să mă gândesc la ea, o compătimeam.


În schimb, era extrem de inteligentă. Dezinhibată și spirituală.


Acum, s-a întâmplat că într-o vară eram la Costinești, și nu mă refer la Costineștiul de acum, care a devenit o stațiune anonimă, ci la satul acela suprarealist de pescari din alte vremuri în care puteai să îți cumperi un rechin albastru de la cherhana cu o sută de lei și să ți-l prăjești acasă în rondele, și, peste cine dau pe plaja de nudiști? Peste ea. Peste profesoara de literatură cu pricina, desigur, care, de pe un cearceaf îngust, la fel cum era și ea de îngustă, fuma una din țigările ei proaste și înecăcioase care nu îi lipseau niciodată.


Se uita de una singură peste mare.


În seara aceea am invitat-o pe o terasă la o bere. Nu știu cât am stat și câte beri am băut. Știu doar că am vorbit despre literatură, despre scriitori și cărți, despre cultură și umanitate în general iar femeia aceasta, pe măsură ce vorbea, se transforma încet încet în altceva . Era atâta spirit în ceea ce spunea și atâta farmec, atâta informație culturală și atâta inteligență, atâta umanitate în râsul ei sinistru și atâta delicatețe în mâinile ei scheletice cu care își aprindea țigară după țigară că la un moment dat femeia din fața mea nu mai semăna deloc cu profesoara pe care o vedeam pe holurile facultății. Devenea sub ochii mei o altă ființă, cu o alta feminitate, cu o altă definiție.


După câteva ore de expunere la radiația ei culturală, la aplombul captivant cu care vorbea și la stilul pitoresc în care lega între ele idei complicate, femeia aceea din fața mea, care fuma neîncetat și râdea sinistru dezvelindu-și dinții apocaliptici, devenise cea mai frumoasă femeie din lume.


Iar în zilele următoare, întâlnindu-ne din întâmplare pe aleile stațiunii sau pe plajă, ne-am zâmbit unul altuia cu prietenie.


Dacă există sau nu femei frumoase și femei urâte? Da, există!


Dar numai în sensul că orice femeie poate deveni urâtă și orice femeie poate deveni frumoasă, după cum îi este spiritul care trăiește în ea și care o animă."


Sursa Decean Renata

***

 Frumusețea masculina Bărbații nu se schimbă niciodat', Rămân la fel de sexi ca-n junețe, Ei nu sunt afectați de bătrânețe  Și nici de c...