**

 TRIBURILE CARE AU STĂPÂNIT TERITORIUL ROMÂNIEI ÎN ANTICHITATE

Zeci de triburi au ocupat în Antichitate teritorii din actualul tinut al României, iar unele dintre ele au fost remarcate de autorii vremii prin marturii neobisnuite. Getii îsi sacrificau razboinicii lui Zamolxis, agatârsii se împodobeau cu aur, scitii erau renumiti pentru obiceiurile sângeroase.

Istoricii antici Herodot, Strabon si Ptolemeu au oferit cele mai multe relatari despre zecile de triburi care au trait în vremea lor pe actualul teritoriul al tarii noastre.

Unele dintre comunitatile identificate au ramas în istorie doar cu numele, în timp ce altele au fost remarcate de autorii scrierilor din Antichitate pentru modul de viata si obiceiurile care astazi ar putea parea cu totul iesite din comun.

Agatârsii – tatuati si împodobiti cu aur

Herodot a oferit unele dintre cele mai vechi marturii despre triburile care au trait în lumea antica în Carpati. O descriere aparte le-a oferit-o agatarsilor, care în urma cu aproape doua milenii si jumatate ocupau teritorii din actuala Transilvania.

Istoricul elen relata ca agatârsii erau iubitori ai vietii usoare, ca obisnuiau sa îsi împodobeasca trupurile cu aur si ca erau înclinati spre poligamie. „Agatârsii sunt lipsiti de energie si foarte gingasi. Ei poarta, cei mai multi, podoabe de aur. Au în devalmasie neveste, ca sa fie frati cu totii si, înrudindu-se, sa nu mai existe la ei nici pizmuire, nici vrajmasie. Cât priveste celelalte obiceiuri, se apropie de traci”, afirma Herodot, în Istorii.

Getii (geto-dacii) – ofereau sacrificii lui Zamolxis

Acelasi istoric din lumea antica a mentionat în detaliu despre spiritualitatea getilor, comunitate care ocupa în vremea sa tinuturile de la nord de Dunare. Herodot a descris credinta getilor în nemurire si ritualurile prin care îsi venerau zeii.

„Tot în al cincelea an arunca sortii si întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sortul îl trimit în solie la Zamolxis, încreditându-i de fiecare data toate nevoile lor. Trimiterea solului se face astfel: câtiva dintre ei, asezându-se la rând, tin cu vârful în sus trei sulite, iar altii apucându-l de mâini si de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagana de câteva ori si apoi, facându-i vânt, îl arunc în sus peste vârfurile sulitelor. Daca, în cadere, omul moare strapuns, ramân încredintati ca zeul le este binevoitor; daca nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l ca este un om rau; dupa ce arunca vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viata”, informa Herodot.

Scitii – razboinicii care au înfiorat lumea antica

Istoriile lui Herodot dateaza din secolul al V-lea î. Hr. si descriu expeditia armatelor regelui persan Darius în teritoriile de la nord de Dunare, unele dintre tinuturi fiind stapânite atunci de sciti.

Autorul elen a socat prin relatarile sale despre cruzimea acestora. Razboinicii sciti obisnuiau sa îsi orbeasca robii si sa bea sângele dusmanilor ucisi, dupa ce le taiau acestora capul si i le ofereau regelui, pentru a primi o parte din prada. Pielea de pe teasta era pastrata ca trofeu.

„Numerosi sciti fac din atare piei chiar mantale, pentru îmbracat, vesminte pe care le cos în felul blanilor ciobanesti. De pe lesul vrajmasilor, multi jupoaie pielea mâinii drepte, cu unghii cu tot, si fac din ea un învelis pentru toba. Multi jupoaie întreg trupul dusmanului si întinzându-i pielea pe bucati de lemn o poarta pe caii lor”, afirma Herodot.

Triburile scitilor au ocupat teritorii în Dacia pâna în secolul II î.Hr., sustin unii istorici. Au venit dinspre rasarit, atrasi de bogatia tinuturilor, si au patruns în Dobrogea, Moldova si Transilvania.

Tracii – poligamii care îsi tratau femeile ca sclave

Triburi din marea familie a tracilor au stapânit în Antichitate tinuturi din actuala Românie.

Obiceiurile ciudate ale triburilor tracice au fost relatate de numerosi istorici greci si latini. Unul dintre ele se refera la viata familiala a acestora, caracterizata prin numarul mare de sotii. „Fiecare se casatoreste cu trei si patru femei. Sunt unii care au si 30 de sotii. Ei le folosesc ca pe niste sclave. Au legaturi trupesti cu numeroase femei si se unesc cu ele pe rând. Femeia spala si serveste pe barbatul cu care a trait. Cele mai multe, dupa împreunare, se culca pe pamânt. Daca vreuna dintre femei este nemultumita, parintii îsi pot lua înapoi fata, dupa ce restituie ce au primit pentru ea. Caci oamenii îsi marita fetele în schimbul unui pret. La moartea barbatului, femeile sunt mostenite, întocmai ca si celalelte lucruri”, informa Heraclid din Pont, care a trait la mijlocul secolului al IV-lea î. Hr.

Celtii – vânatorii de capete

Celtii au stapanit in urma cu 2.300 de ani tinuturi din actuala Transilvania, iar ramasite ale civilizatiei lor au fost atestate de descoperiri arheologice importante.

De-a lungul timpului s-au pastrat marturii si dovezi impresionante despre celti.

Autorii antici au acordat o mare importanta practicilor magico-religioase întâlnite la celti. Preotii lor se numeau druizi si erau considerati personaje sacre si misterioase, cu un statut privilegiat. Druizii oficiau cultul, sacrificiile publice, aveau rol hotarâtor în comunitate. De asemenea, celtii au fost remarcati pentru credintele raboinice. Erau vânatori de capete, crezând ca sufletul locuieste în cap.

Teasta celui învins era considerata cel mai mare trofeu al unei batalii. Razboinicii care aveau colectii de capete se bucurau de prestigiu, iar unii îsi decorau seile cailor si usile caselor lor cu capetele retezate ale dusmanilor.

Deseori, testele celor învinsi erau decorate cu bijuterii de pret si folosite pe post de cupe, pentru ritualuri.

Sarmatii – renumti pentru vitejia femeilor

Triburi izolate de sarmati sunt mentionate în Antichitate si pe actualul teritoriul al tarii.

Sarmatii erau cunoscuti ca buni razboinici si calareti si ca un popor în care vitejia era o însusire atribuita nu numai barbatilor, dar si femeilor.

Hipocrate preciza ca femeile sarmatilor se luptau cu dusmanii cât timp erau fecioare.

„Nu se marita pâna n-a omorât fiecare trei dusmani si nu au legaturi cu barbatul înainte de a face sacrificiile rânduite de lege. Daca îsi ia un barbat, femeia înceteaza a mai calari, câta vreme o nevoie nu sileste întreg neamul sa porneasca la lupta. Femeile n-au sânul drept. În copilarie, când sunt înca foarte mici, mamele lor înrosesc în foc un instrument de arama facut pentru scopul acesta, îl pun la sânul lor drept si îl ard. Astfel acesta îsi pierde puterea de a creste, transmitând umarului si bratului drept toata taria si vlaga”, informa celebrul medic din Antichitate.