***

 UNA DINTRE FRUMOASELE POEZII DE DRAGOSTE DIN LITERATURA ROMÂNĂ.....

 În noaptea de 7 spre 8 iunie 1967, închidea ochii pentru totdeauna OTILIA CAZIMIR😢, cea care a fost supranumită "POETA INIMILOR SIMPLE", datorită faptului că multe dintre poeziile sale au fost scrise pentru cei mici.... 

Poeta a trăit o scurtă, dar tumultoasă poveste de dragoste cu GEORGE TOPÎRCEANU..... Și chiar dacă povestea lor de dragoste a durat puțin, și poeta a mai trăit încă 30 de ani după moartea lui TOPÎRCEANU, OTILIA CAZIMIR l-a purtat în suflet pînă la sfîrşitul vieții pe "poetul vesel și trist"....

 Mi-amintesc că, elev fiind la liceul TUDOR VLADIMIRESCU,

aveam o doamnă dirigintă, profesor de C.S.P., la orele căreia se recita, aproape de fiecare dată, măcar o poezie. Aveam un coleg, ION IONESCU se numea, care iubea foarte mult poeziile lui ADRIAN PĂUNESCU, astfel că la fiecare oră de dirigenție eram pregătiți pentru a asculta ceva nou din poeziile bardului de la BÎRCA. 

Într-una dintre orele de dirigenție la care urma să ascultăm un nou poem semnat de ADRIAN PĂUNESCU, doamna dirigintă, dornică să mai audă și altceva, întreabă dacă nu sunt și alți elevi care știu și alte poezii. Timid cum sunt, nu m-aș fi încumetat să dau vreun semn, deși aș fi vrut, însă o colegă care mă știa mai bine m-a "trădat". Cu glasul stins de emoție am început să recit prima strofă din "LUMINI ȘI UMBRE", una dintre frumoasele poezii de dragoste scrise de Otilia Cazimir. Se făcuse o liniște în clasă de se-auzea musca... Iar în pauză, efectiv nu mai aveam loc de colegi, mai ales colege, care voiau să copieze poezia. Cam așa era în vremurile acelea în care mai aveam timp și pentru suflet.

 LUMINI ȘI UMBRE de

 OTILIA CAZIMIR 

Ai ochii negri, mincinoși și răi...

Fîntînile cu ape moarte-ascund

Pupile negre licărind în fund,

Ce mă atrag spre-adînc, ca ochii tăi. 

Cînd vreau să plec mă ții în loc cu un cuvânt, 

Așa se zbat copacii în furtună:

Ca pentru fugă crengile-și adună,

Dar rădăcina-i leagă de pămînt...

De azi încolo n-am să-l mai iubesc...

Dar cînd îi văd privirile păgîne 

Și zîmbetul copilăresc, 

Mă jur că n-am să-l mai iubesc... de mîine!

Pe zi ce trece-ți semăn tot mai mult...

Așa izvorul ce s-aruncă-n baltă 

Se-nvăluie cu mîlul laolaltă, 

Și-n loc să-i spele apele verzui,

Își tulbură izvorul apa lui...

Arar în ochii-mi dragostea surîde...

Și buruiana prinsă de pripoare, 

În ciuda stîncii goale și aride,

Tot înflorește, vara, cîte-o floare.

Vorbește-mi blînd, mi-e inima bolnavă...

Iubirea m-a întîmpinat cu ură:

În loc să-mi toarne cîte-o picătură, 

Mi-a dat, întreagă, cupa-i cu otravă. 

 

Cînd voi pleca, mă vei uita ușor 

Și nici nu s-ar putea altfel:

Abia o clipă valul călător 

Păstrează chipul oglindit în el...

Mi-e fața împietrită ca o mască

Și-n ochi lumina-i gata să se stingă...

Chiar diamantului, ca să sclipească,

Îi trebuie o rază s-o răsfrîngă...

Și-n clipa cea din urmă-a judecății

Își vor primi zadarnica răsplată 

Și ochii tăi că n-au știut să plîngă, 

Și ochii mei că n-au rîs niciodată. 

Păstrează-mi mîna mea într-ale tale, 

Să stăm așa, alături amîndoi...

Nu simți ce singuri am rămas pe lume

De cînd iubirea nu mai e cu noi?

Iubirea ta nu crește și nu moare,

Ci totdeauna-i rece și egală;

E ca o floare artificială 

Pe-o pajiște cu maci arzînd în soare...

Ce demon oare mi te-a scos în drum?...

De-ar vrea viața azi să mă dezlege 

Și raiul ei să mi-l deschidă-acum,

Tot iadul nostru dulce l-aș alege!

Eu am să plec cu sufletu-mpăcat 

Că nu las nimănui moștenire

Un suflet greu de ură și iubire, 

Bănuitor, și trist, și-înfrigurat...

Am închinat iubirii trecătoare 

Sclipiri de suflet și scîntei de rime-

Însîngerate jerbe funerare 

Pe un mormînt în care nu e nime...

M-am resemnat... atît a fost să fie.

Mă uit cum cade soarele-n apus 

Și-aștept răspunsuri, care n-or să vie,

La întrebări pe care nu le-am pus..."

preluare:Mitu Ion

@ toată lumea