***

 O mărturisire a lui Ștefan Mihailescu-Brăila: ”M-am născut în casa săracă a unei femei care-şi câştiga cu greu pâinea zilnică, fiind soră la un spital. Mama s-a căznit să mă înveţe de timpuriu o meserie, dar eu îmi pusesem în gând să mă fac actor. 

Şi nu orice fel de actor, ci unul de film. 

Unde? Bineînţeles, la Hollywood.

 Aveam 13 ani când m-am rugat de un şef de echipaj al unui vapor: „Ia-mă cu dumneata pe mare...”

 Ca să nu par puşti, îmi lăsasem un fel de mustăcioară pe care o înnegrisem cu un dermatograf, de la o mătuşă. 

Primul meu machiaj se vede că n-a fost prea inspirat, fiindcă am fost trimis acasă. Când, după Eliberare, s-a înfiinţat la Brăila o trupă de teatru, am fost printre primii ei angajaţi. Eram fericit că joc pe o scenă adevărată.”

 Un mare actor, Ștefan Mihaăilescu Brăila (3 februarie 1925- 10 septembrie 1996), despre care se vorbește prea puțin astăzi.

  Confesiune notată de poetul Gh.Tomozei într-un interviu din 1963.

Sursa: Cleopatra Lorintiu