***

 Sir Alfred Joseph Hitchcock s-a născut la 13 august 1899, în Leytonstone, Londra și a fost un regizor și producător de filme englez, supranumit „maestrul suspansului", considerat unul dintre regizorii cu cea mai mare influenţă asupra posterităţii, care a folosit un suspans psihologic ce a produs o experiență distinctă spectatorului, regizor a peste 50 de filme, printre care și „Rebecca” (1941), „Suspicion” (1942), „Lifeboat” (1945), „Spellbound” (1946), „Rear Window” (1955), „Vertigo” (1958) și „Psycho” (1961). 

Născut într-o familie săracă, a primit o educație strictă, catolică, urmând cursurile colegiul iezuit St. Ignatius din Londra, unde pentru neascultare, erau folosite pedepsele fizice.

După decesul tatălui său, a abandonat colegiul iezuit, iar între 1913 și 1914 a studiat ingineria și navigația, angajându-se la Compania Telegrafică Hanley.

Dând curs laturii sale artistice, în 1916 Hitchcock s-a înscris la cursuri de desen și design la Universitatea din Londra, iar după finalizarea acestora, în 1920 s-a angajat ca desenator de titluri pentru filme mute la compania americană Famous Players-Lasky, ce deschisese o filială în Anglia, în Islington, însă a lucrat și ca regizor secund al lui Graham Cutts. Când compania americană și-a închis filiala, Hitchcock a început să lucreze cu producători independenți, ocupând funcțiile de director artistic, designer de producție, editor, asistent de regie și scenarist, iar în 1923 a început producția primului său scurtmetraj, „Number 13”, care nu a fost finalizat din lipsă de fonduri.

Primul său film lansat a fost „Always Tell Your Wife” (1923), pe care l-a regizat împreună cu starul Seymour Hicks, însă nu a primit niciun credit pentru această producție.

În 1925 a regizat primul său film mut, „The Pleasure Garden”, o producție germano-britanică ce s-a bucurat de succes, iar în 1929 a regizat primul film cu sonor din Anglia, thriller-ul „Blackmail”, ce a fost cel mai de succes film al anului.

În scurt timp, Hitchcock a devenit un geniu al cinematografiei engleze, iar filme precum „Murder” (1930), „The Man Who Knew Too Much” (1934), „The 39 Steps” (1935), „The Lady Vanishes” (1938) şi "Jamaica Inn" (1939), i-au asigurat succesul,  bucurându-se de faimă internațională.

În 1937 a vizitat împreună cu familia sa New York-ul şi fiind captat de condiţiile de producţie din SUA, în 1939 a luat decizia de a părăsi Anglia și de a se muta în SUA.  

În 1940, Hitchcock a produs primul film la Hollywood, „Rebecca”, o adaptare a romanului cu același nume scris de Daphne Du Maurier, ce exploatează temerile și iluziile unei tinere soții care se mută în Anglia și care trebuie să se lupte cu un bărbat distant, o menajeră posesivă și cu amintirea fostei soții, peliculă ce s-a bucurat de un mare succes, obţinând unsprezece nominalizări la Premiile Oscar, câștigând premiul Oscar pentru cel mai bun film. 

În 1944, împreună cu Sidney Berstein, și-a creat propria casă de producție „Transatlantic Pictures”, în 1945 a regizat pelicula „Spellbound”, ce i-a avut în distribuţie pe Gregory Peck şi Ingrid Bergman, iar în 1946 a regizat pelicula „Notorius" ce i-a avut în distribuţie pe Cary Grant şi Ingrid Bergman.

În 1958 a primit premiul Festivalului de Film de la San Sebastian pentru filmul „Vertigo”, iar în 1959, a produs filmul „North by Northwest”, unul dintre cele mai apreciate filme ale sale și primul care folosește tipografia cinetică în secvențele de deschidere, imaginea lui Cary Grant urmărit de un avion pe câmp fiind memorabilă.

În 1960 a produs filmul „Psycho” (1960), considerat cel mai de succes film al său, celebru pentru scena ce a impresionat și influențat industria cinematografică, respectiv, asasinarea protagonistei la duș și celebrul sunet ce intensifică suspansul, o capodoperă a cinematografiei mondiale, ce a primit patru nominalizări la Premiul Oscar.

Hitchcock a mai regizat „Rope” (1948), „The Birds” (1963), „Marnie” (1964), „Torn Curtain” (1966), „Topaz” (1969), „Frenzy” (1972) şi „Family Plot” (1976), iar thriller-ul psihologic „Vertigo” (1958) a fost votat cel mai bun film al tuturor timpurilor.

Filmele produse de către Hitchcock au cumulat un număr de 46 de nominalizări la premiile Oscar, inclusiv șase nominalizări pentru cel mai bun regizor și chiar dacă nu a câștigat niciodată premiul pentru filmele sale, în 1968, a fost recompensat, onorific, cu Premiul Oscar pentru întreaga sa carieră. 

Hitchcock a influenţat cinematografia pe toate planurile, iar în domeniul suspansului, a inventat totul, termenul „hitchcockian” intrând în limbajul uzual atât al spectatorilor, cât şi al criticilor, descriind filmele realizate de diverși regizori, cu stiluri și teme asemănătoare cu ale sale.

În 2012, în memoria sa a fost realizat filmul biografic „Hitchcock”, regizat de Sacha Gervasi, bazat pe cartea „Alfred Hitchcock and the Making of Psycho”, scrisă de Stephen Rebello, care prezintă relaţia dintre regizorul Alfred Hitchcock şi soţia sa Alma Reville în timpul filmărilor peliculei „Psycho”.

Alfred Hitchcock s-a stins din viață la 29 aprilie 1980.

 #aboutpeople #istorie #biografii #personalitate #oamenifaini #culturagenerala #cultura #oamenii #educatie #aziinistorie #oamenifrumosi #oameni #AziInIstorie #astăziînistorie #evenimente #personalitati #personalități #actori #filme #hitchcock #alfredhotc hcock #aboutpeople

***

 John Galsworthy s-a născut la 14 august 1867, în Surrey și a fost un romancier și dramaturg, unul dintre cei mai apreciați scriitori englezi de la începutul secolului al XX-lea, laureat în 1932 al Premiului Nobel pentru Literatură, cunoscut pentru trilogiile „Forsyte Saga”, „Comedia modernă” și „Sfârșit de capitol”.

Născut într-o familie bogată, Galsworthy a urmat cariera tatălui său, studiind dreptul la Harrow și apoi la Oxford, iar după absolvire, în 1890 a fost admis în barou, devenind avocat.

Dorind a se specializa în dreptul maritim, a efectuat o călătorie în jurul lumii, în timpul căreia l-a întâlnit pe scriitorul Joseph Conrad, care pe atunci era secund pe o navă comercială, ce l-a încurajat să scrie, cei doi devenind buni prieteni.

Nefiind atras de domeniul afacerilor, în 1895, la întoarcerea în Anglia, a considerat că  

profesia de avocat nu este potrivită și, astfel, s-a apucat de scris, inițial pentru propriul său amuzament, publicând, pe cheltuiala sa, în 1897 colecția de povestiri „Din cele patru vânturi”, iar în 1898 romanul „Jocelyn”, folosind pseudonimul John Sinjohn.

În 1904 a publicat prima sa lucrare importantă, „Insula fariseilor", semnată cu propriul nume, iar în 1906 a publicat „Proprietarul”, primul volum al trilogiei „Forsyte Saga”, completată de al doilea volum „Încătușați de lege” (1920) și al treilea volum „De închiriat” (1921), dar și de cele două interludii „Vara târzie a unui Forsyte" (1918) şi „Deșteptarea" (1920), trilogia descriind viața a trei generații ale unei familii bogate din Anglia, la răscrucea dintre secole, al cărei personaj principal este Soames Forsyte, portretizând și criticând dur clasa de mijloc superioară din Anglia, într-un mod realist si încărcat de simbolistică, opera bucurându-se de un mare succes.

După Primul Război Mondial, povestea familiei Forsyte a fost continuată în trilogia „Comedia modernă”, ce conține volumele „Maimuța alba” (1924), „Lingura de argint” (1926) și „Cântecul lebedei” (1928), unde este descrisă neîncrederea resimțită de către populație după anii de război, iar mai apoi publică trilogia „Sfârșit de capitol”, ce conține volumele „În așteptare” (1931), „Pustietate în floare” (1932) și „Dincolo de râu” (1933), unde este prezentată viața membrilor familiel Cherrell, veri prin căsătorie ai familiei Forsyte.

Galsworthy a fost, de asemenea, un dramaturg de succes, piesele sale scrise într-un stil naturalist, folosind un limbaj direct, clar și cu o atenție sporită la detalii, abordează probleme etice și nemulţumirile sociale specifice, cum ar fi dublul standard al justiţiei și contrastul amar între tratamentul aplicat de lege celor bogați și celor săraci, viața realistă din închisoare, lupta muncitorilor împotriva exploatării, represiunea femeilor, politica, dar și moralitatea războiului. Printre acestea se numără „Tabachera de argint” (1906), „Strife” (1909), „Justiția” (1910), „Șase piese scurte” (1921) și „Loialitate” (1922).

Galsworthy a fost un activist social renumit, ce a susținut mişcarea pentru votul femeilor, reforma închisorilor şi drepturile animalelor. În 1921 a pus bazele organizaţiei internaţionale a scriitorilor (PEN), iar în 1932 a fost distins cu Premiul Nobel pentru literatură „pentru o artă distinsă a naraţiunii, care a luat cea mai înaltă formă în opera Forsyte Saga".

În 1967, BBC Television a difuzat o adaptare în 26 de părți a trilogiilor „Forsyte Saga” și „Comedia modernă”, ce s-a bucurat de aprecierea publicului.

John Galsworthy s-a stins din viață la 31 ianuarie 1933.

 #educatie #oamenifrumosi #oameni #personalitati #biografii #aboutpeople #astăziînistorie #personalitate #oamenifaini #culturagenerala #oamenii #cultura #AziInIstorie #personalități #istorie #aziinistorie #evenimente #scriitori #teatru #forsytesaga #cultura #educatie #aboutpeop le #14August

***

 Abandonați, așa cum renunți la o haină pe care ai folosit-o mult timp, bătrânii noștri își înghit lacrimile încercând să rămână demni în tentativele lor de a ne fi folositori, sau măcar să ne fie pe plac. Dacă e o haină la care ții, nu o arunci, ci o abandonezi în dulap amintindu-ți de ea numai  în zilele de sărbătoare, când ți-e greu sau dacă din greșeală îți sare în ochi când cauți alte bulendre, mai noi. Atunci treci cu mâna peste ea și zâmbești amintindu-ți de câte ori ți-a fost de folos. Așa e și cu ei. Nu-i aruncăm, dar îi uităm în casele lor, chilii ale singurătății. Acolo își ispășesc bătrânețea, de parcă aceasta ar fi o pedeapsă. 

Cei mai mulți nu ne judecă și dau vina pe ei, pentru nepăsarea noastră. Că nu se străduie îndeajuns! Sărmanii! 

Dar în sufletul lor, acel loc unde dragostea purtată ne-a ținut de cald până am devenit adulți, este un gol mare, adânc ca o gaură neagră și mereu dureroasă. 

Nu vor mult. Vor doar puțin din timpul nostru. Uneori este suficient un telefon de maxim 5 minute în care să-i întrebăm ce fac. Atât! Alteori este suficient să trecem jumătate de oră pe la dânșii ca să mâncăm împreună, sau să le povestim ce se întâmplă cu noi.

Își doresc să facă parte din viața noastră în egală măsură în care ni i-am dorit noi în viața noastră până am devenit doctori, profesori, meseriași, jurnaliști, directori, antreprenori și câte și mai câte meserii care avem impresia că ne-au umplut viața. E adevărat! Ne-au umplut-o cu responsabilități și au golit-o de timp. Acela, timpul, atât cât ne-a mai rămas, preferăm să-l umplem cu nimicuri lipsite de conținut, decât să-l folosim arătându-ne dragostea față de cei care contează. Preferăm să le luăm cadouri, decât să îi ținem de mână sau să-i îmbrățișăm. Și o facem în mod repetat, convinși fiind că facem bine, deși cu fiecare cadou care îi văduvește de prezența noastră îi trimitem mai repede în mormânt. 

Dacă ne-am îmbrățișa părinții, bunicii, măcar la fel de des pe cât le cumpăram ceva, le-am prelungi viața măcar cu vreo doi ani. Vor fi doi ani de împăcare pentru ei și echilibru pentru noi. Pentru că avem nevoie unii de alții până când nu se mai poate. Ei ne oferă înțelepciune, lor le oferim vise. Pentru că visează să ne vadă fericiți, sănătoși, realizați și câtă vreme le alimentăm visele, atâta vreme vor avea sufletul tânăr, indiferent de numărul anilor. Asta îi va ține în viață. 

Dar dacă îi alungăm din lumea noastră, se închircesc, devin amărui, ochii lor nu mai sclipesc iar buzele lor nu mai cunosc dulceața surâsului. Chiar dacă fizic mai sunt printre noi, practic ei au murit din clipa când am renunțat la dânșii...

***

 Europeni cretini

        Dacă treci ilegal granița în Coreea de nord, primești 12 ani de muncă silnică grea.

        Dacă treci ilegal granița în Iran, primești închisoare pe termen nelimitat.

        Dacă treci ilegal granița în Afganistan, te împușcă pur și simplu.

        Dacă treci ilegal granița în Arabia Saudită, primești câțiva ani buni de închisoare.

        Dacă treci ilegal granița în China, cel mai probabil că nu vom mai auzi de tine.

        Dacă treci ilegal granița în Venezuela, ești tratat drept spion, si viitorul tău devine incert.

        Dacă treci ilegal granița în Cuba, sfârșești la închisoare.

        Dacă treci ilegal granița în SUA, te bagă la închisoare după care te deportează. Etc...Etc...Etc...

        DAR dacă treci ilegal granița în Germania, Austria, Elveția,Statele nordice, si alte state Europene, primești următoarele:

        - asigurări sociale-

        - abonamente gratuite-

        - asistență medicală gratuită-

        - bani de cheltuială-

        - cursuri de însușire a limbii-

        - bilete gratis pe mijloacele de transport (tren, autobuz, etc.)-

        - bonusuri și ajutoare pentru copii-

        - asistență juridică gratuită împotriva măsurilor de expulzare-

        - absolvență față de orice răspundere -

        - drepturi mai mari decât au proprii cetățeni...

        SUNTEM CRETINI ???!!!

        Cu Siguranță, DA!!!

▪️ Primarul Londrei - Musulman.

   ▪️ Primarul din Birmingham - Musulman.

   ▪️Primar din Leeds - musulman.

   ▪️_Primar din Blackburn - musulman.

   ▪️Primarul Sheffield - musulman.

   ▪️ Primarul Oxford - Musulman.

   ▪️ Primarul Luton - Musulman.

   ▪️ Primarul din Oldham - Musulman.

   ▪️ Primarul Rockdale - Musulman

   _Toate acestea au fost realizate de doar 4 milioane de musulmani din 66 de milioane de oameni din Anglia:_

   Astăzi există peste 3.000 de moschei musulmane în Anglia.

   Există mai mult de 130 de tribunale musulmane sharia.

   Există mai mult de 50 de consilii Sharia musulmane.

   78 la sută dintre femeile musulmane nu lucrează, sprijinite de stat + locuințe gratuite.

   63 la sută dintre bărbații musulmani nu lucrează, sprijiniți de stat + locuințe gratuite.

   Familiile musulmane cu o medie de 6 până la 8 copii, întreținute de stat, primesc locuințe gratuite.  Acum fiecare școală din Marea Britanie trebuie să predea o lecție despre islam!

   Și noi (Spania) nu ne putem decide cu privire la politica de imigrație?

   _Una dintre modalitățile de combatere a acestui fenomen este să continuăm să răspândești aceste informații în SUA, Europa și în lume, să informezi cetățenii needucați, care ascultă în principal radioul și se uită la televizor și nu citesc întotdeauna un ziar, unde nimeni dezvăluie acest adevăr cel mai periculos!_

   Până astăzi nu am văzut această informație în presa spaniolă.

   Ați văzut vreodată astfel de informații în mass-media din țara voastră!!!!

  Vă rugăm transmiteți-o mai departe, astfel încât lumea să nu se trezească la un dezastru iminent, deoarece Hamas și musulmanii ar putea fi pe drum, în timp ce mulți oameni neglijenți și ignoranți își susțin cauza

   *O lecție pentru Occident de învățat*:

   Cultura musulmană a invadat în liniște Occidentul și deja îi trag ghearele ascuțite și distructive.

   Franța are 5 milioane de probleme, Anglia 4 milioane, Germania 3 milioane și Spania aproximativ 2 milioane, Statele Unite aproximativ 500 de mii și în Occident un număr infinit de moschei.

   Aceștia operează în secret și unii par pașnici în timp ce cuibăresc, dar când ajung la majoritate, își impun propriile reguli și devin violenți.

   Astăzi i-am văzut puțin timizi și speriați alături de liderii Occidentului în demonstrațiile care au avut loc în Franța, dar mâine îi vor finanța pe nenorociții de teroriști islamici cu dolarii lor.

   Încă o lecție de învățat pentru Occident...

   Când un lider arab cere să construiască o moschee în Occident, reporterul occidental trebuie să ceară puterea de a construi biserici în țara arabă.  Dacă este interzis, încetați favoarea și nu lăsa ți moscheea să fie construită.

   Da-l mai departe!

***

 Dugin: Soarta lumii va fi decisă de alegerile americane.

Articol preluat :

"Viitoarele alegeri prezidențiale din SUA, programate pentru 5 noiembrie 2024, sunt de mare importanță. Soarta nu numai a Statelor Unite, și chiar a întregului Occident, ci a întregii umanități depinde în mare măsură de rezultatul lor.

Lumea se clătina în pragul războiului nuclear, a unui al treilea război mondial cu drepturi depline între Rusia și țările NATO, iar dacă omenirea va exista sau nu depinde în cele din urmă de cine conduce Casa Albă în următorul mandat.

De aceea este atât de important să aruncăm o nouă privire asupra celor doi candidați la aceste alegeri pentru a înțelege platformele și pozițiile lor. Biden este în mod clar o persoană slabă la minte, cu semne evidente de demență senilă. Dar, oricât de ciudat ar părea, nu contează deloc. Biden este o fațadă. De fapt, Biden ar putea să nu guverneze deloc. Nu ar schimba nimic. Are în spate un grup strâns de globaliști (numit uneori „guvernul mondial”), care unește nu numai majoritatea statului profund american, ci și elitele liberale din Europa și la nivel global.

Biden – întruchiparea globalismului

Ideologic, Biden întruchipează globalismul, adică proiectul de unire a umanității sub stăpânirea elitelor tehnocrate liberale cu răsturnarea statelor naționale suverane și amestecarea completă a națiunilor și religiilor. Acesta este un fel de proiect pentru un nou Turn al Babel. Creștinii ortodocși și mulți tradiționaliști creștini din alte confesiuni văd în mod natural acest lucru ca fiind „venirea lui Antihrist”. Globaliștii ( Yuval Harari, Klaus Schwab, Raymond Kurzweil, Maurice Strong) vorbesc deschis despre necesitatea înlocuirii umanității cu inteligență artificială și cyborgi, iar abolirea genului și a etniei a devenit deja un fapt pentru societățile occidentale. Personal, nimic nu depinde de Biden. Nu ia decizii, ci servește doar ca reprezentant autorizat al sediului internațional al globalismului mondial.

Din punct de vedere politic, Biden se bazează pe Partidul Democrat care, în ciuda diversității pozițiilor sale și a prezenței polilor și figurilor neglobaliste precum extrema stângă a lui  Bernie Sanders  sau  Robert Kennedy  , a ajuns la un acord intern privind sprijinul său continuu. Mai mult, ineptitudinea lui Biden nu sperie pe nimeni, pentru că altcineva are o putere reală – mai tânără și mai rațională. Dar acesta nu este cel mai important lucru: în spatele lui Biden se află o ideologie care s-a răspândit în lumea de astăzi. Într-o măsură mai mare sau mai mică, majoritatea reprezentanților elitelor politice și economice ale lumii sunt liberali. Liberalismul a prins adânc rădăcini în educație, știință, cultură, informație, economie, afaceri, politică și chiar tehnologie la nivel planetar. Biden este doar o lentilă în care converg razele acestei rețele globale. Democraților din SUA le pasă din ce în ce mai puțin de americani înșiși și din ce în ce mai mult de a se conserva cu orice preț – chiar și în detrimentul unui război mondial (cu Rusia și Rusia). China) – dominație mondială. Într-un fel, ei sunt dispuși să sacrifice însuși Statele Unite. Acest lucru le face extrem de periculoase.

Reprezentanții cercurilor neoconservatoare americane sunt, de asemenea, de acord cu agenda globalistă a celor din spatele lui Biden. Aceștia sunt foști troțhiști care urăsc Rusia și cred că o revoluție mondială este posibilă numai după victoria completă a capitalismului, adică a Occidentului global la scară globală. Au amânat așadar acest scop până la sfârșitul ciclului globalizării capitaliste, sperând să revină mai târziu la tema revoluției proletare, după victoria globală a Occidentului liberal. Neoconservatorii se comportă ca niște șoim, insistă să construiască o lume unipolară și sprijină pe deplin Israelul și în special genocidul din Fâșia Gaza. Există și neoconservatori printre democrați, dar cei mai mulți dintre ei sunt concentrați în Partidul Republican. Într-un fel, aceasta este a cincea coloană a grupului Democraților și Biden din Partidul Republican.

Și, în sfârșit, statul profund american. Vorbim aici despre o elită non-partizană de oficiali guvernamentali, oficiali de vârf și figuri cheie din armată și serviciile de informații care întruchipează „gardienii” specifici ai statului american. În mod tradițional, au existat doi vectori ai statului profund american, întruchipați în politicile tradiționale ale democraților și republicanilor. Una este dominația globală și răspândirea liberalismului la scară planetară (politica democratică), iar cealaltă este întărirea Statelor Unite ca mare superputere, ca hegemon al politicii mondiale (politica republicană). Este ușor de observat că acestea nu sunt programe care se exclud reciproc, dar ambii vectori au ca scop atingerea aceluiași scop, deși cu nuanțe diferite. Prin urmare, statul profund american este gardianul direcției generale, lăsând la latitudinea echilibrului părților să aleagă de fiecare dată unul dintre vectorii de dezvoltare, ambii corespunzând în esență Puterii Reale (Statul Adânc).

În acest moment, grupul lui Biden reflectă mai îndeaproape interesele și valorile birocrației de vârf a Americii. Puterea lui Biden se bazează pe sprijinul marilor corporații financiare, pe presa mondială și pe controlul asupra monopolurilor globale. Slăbiciunea lui personală și demența senilă îi obligă pe globaliștii din spatele lui să facă eforturi pentru metode nedemocratice pentru a-l menține la putere. Într-unul dintre ultimele sale discursuri de miting de campanie, Biden a declarat direct că „este timpul să punem libertatea peste democrație”. Acesta nu a fost o altă lasătură, ci un plan globalist. Dacă puterea nu poate fi menținută prin metode democratice, orice procese nedemocratice pot fi desfășurate sub sloganul „libertății”, adică instaurarea de facto a unei dictaturi globaliste. Temeiul legal va fi un război cu Rusia, iar Biden poate repeta trucul lui Zelensky, care a rămas la putere după anularea alegerilor. Macron ar putea să aleagă același lucru în Franța, după înfrângerea devastatoare la dreapta la alegerile pentru Parlamentul European. Globaliștii din Occident iau în considerare în mod clar scenariul instaurării unei dictaturi absolute și abolirii democrației.

Pentru omenire, o victorie a lui Biden sau pur și simplu faptul că el rămâne la putere în orice calitate va fi un dezastru. Globaliștii vor continua să construiască un Nou Babilon, agățându-se de un guvern mondial, iar acest lucru este plin de escaladarea conflictelor existente și de începutul altora noi. Biden este război. Fără sfârșit.

Trump sau o altă lume

În spatele lui Donald Trump există forțe complet diferite. Aceasta este într-adevăr o alternativă la Biden și grupul său globalist. De aceea, primul mandat prezidențial al lui Trump a fost un scandal constant. Establimentul american a refuzat categoric să-l accepte și nu s-a liniștit până nu l-a înlocuit cu Biden.

Trump, spre deosebire de Biden, este o personalitate strălucitoare, originală, impulsivă și puternică. Individual, în ciuda vârstei, este într-o formă bună, pasionat, energic și vesel. Mai mult, dacă Biden este un om de echipă și, de fapt, un protejat al cercurilor globaliste, atunci Trump este un singuratic, întruchiparea visului american de succes personal. Este un narcisist și egoist, dar un politician foarte priceput și de succes.

Ideologic, Trump se bazează pe conservatorii americani clasici (nu neoconservatori!). Aceștia sunt adesea numiți paleoconservatori. Ei sunt moștenitorii tradiției tradiționale izolaționiste republicane, care este exprimată în sloganul lui Trump „America întâi!” Acești conservatori clasici apără valorile tradiționale: o familie normală ca unire a unui bărbat și o femeie, credința creștină, decența și normele cunoscute culturii americane.

Ideologia paleoconservatorilor în politica externă se reduce la întărirea Statelor Unite ca stat națiune suveran (de unde un alt slogan al lui Trump, „Make America Great Again”) și abținerea de a interveni în politicile altor țări atunci când nu reprezintă o amenințare directă. la securitatea și interesele Statelor Unite.

Cu alte cuvinte, agenda ideologică a lui Trump este complet opusă celei a lui Biden. Astăzi, această ideologie este cel mai adesea asociată cu Trump însuși și este denumită „Trumpism”.

Este de remarcat faptul că din punct de vedere electoral și sociologic, această ideologie este împărtășită de majoritatea americanilor, mai ales în statele centrale dintre cele două coaste. Americanul obișnuit este conservator și tradițional, deși cultura individualismului îl face indiferent la ceea ce cred alții, inclusiv autoritățile. Încrederea în sine îi face pe americanii tradiționali să fie sceptici față de un guvern federal care, prin definiție, nu face decât să le limiteze libertățile. Acest apel direct la acest american obișnuit - peste capul elitelor politice, financiare și media - a fost cel care a permis lui Trump să fie ales președinte în 2016.

Deoarece republicanii includ nu numai paleoconservatori, ci și neoconservatori, Partidul Republican este în mare măsură divizat. Neoconservatorii sunt mai aproape de Biden și de forțele din spatele lui, iar ideologia lui Trump este contrară principiilor lor de principiu. Singurul lucru care îi unește este declarația măreției Americii și dorința de a-și întări puterea în sfera militaro-strategică și economică. Mai mult decât atât, foștii troțchiști au creat grupuri de reflecție influente și de înalt profil în timpul deceniilor lor de politică nouă în Statele Unite și, de asemenea, au început să se infiltreze în cele existente. Paleoconservatorilor aproape nu au mai rămas grupuri de gândire serioase.

În anii 1990, Patrick Buchanan s-a plâns că neoconservatorii au preluat pur și simplu controlul asupra Partidului Republican, împingând politicienii tradiționali la periferie. Aceasta este o mină de teren plantată sub Trump.

Dar, pe de altă parte, alegerile sunt de mare importanță pentru republicani, iar mulți politicieni importanți printre ei - congresmeni, senatori și guvernatori - țin cont de enorma popularitate a lui Trump în rândul electoratului și sunt nevoiți să-l susțină chiar și din motive pragmatice. Așa se explică importanța lui Trump în rândul candidaților republicani la președinție. Pentru republicani – nu numai paleoconservatori, ci simpli pragmați – Trump este cheia puterii.

Deep State și Trump

Dar neoconservatorii vor rămâne un grup extrem de puternic cu care Trump este puțin probabil să riscă să se rupă. Atitudinea față de Trump de la Puterea Reală a fost destul de rece încă de la început. În ochii birocrației aflate la guvernare, Trump arăta ca un parvenit, sau chiar ca cineva de la margine, bazat pe idei populare și tradiționale pentru americani, dar totuși periculoase. Mai mult, nu a avut suficient sprijin în instituție. De aici și conflictul cu CIA și alte servicii.

Puterea Reală nu este evident de partea lui Trump, dar în același timp nu poate ignora popularitatea acestuia în rândul populației și faptul că întărirea Statelor Unite ca stat nu contravine intereselor fundamentale ale reprezentanților Puterii Reale înșiși. Trump, dacă ar vrea, și-ar putea construi un sprijin impresionant în acest mediu, dar temperamentul său politic nu este potrivit pentru asta. Preferă să acționeze spontan și impulsiv, bazându-se pe propriile forțe. În acest fel, mituiește alegătorii care îl văd ca pe un arhetip american familiar familiar.

Dacă Trump va reuși să câștige alegerile prezidențiale din 2024, împotriva oricărui pronostic, relațiile cu Puterea Reală se vor schimba cu siguranță. Înțelegând natura unică a caracterului său, Puterea Reală va încerca în mod clar să stabilească o relație sistematică cu el. Cel mai probabil, globaliștii din spatele slabului Biden vor încerca cu orice preț să-l îndepărteze pe puternicul Trump de la alegeri și să-l împiedice să devină președinte. Aici pot fi folosite toate metodele: omor, închisoare, organizare de revolte și proteste, până la o lovitură de stat sau război civil. Sau, la sfârșitul mandatului său, Biden va începe al treilea război mondial. Acest lucru este, de asemenea, foarte probabil. Deoarece globaliştii au un sprijin puternic din partea Puterii Reale, oricare dintre aceste scenarii poate fi real. Cu toate acestea, dacă presupunem că popularul și populistul Trump câștigă și devine președinte, acest lucru va avea evident un impact serios asupra întregii politici mondiale.

În primul rând, un al doilea mandat ca președinte al SUA cu o astfel de ideologie va arăta că primul mandat a fost un model și nu un „nefericit” (pentru globalişti) accident de muncă. Lumea unipolară și proiectul globalist vor fi respinse nu doar de susținătorii unei lumi multipolare - Rusia, China, țările islamice - ci și de americanii înșiși. Aceasta va fi o lovitură uriașă pentru întreaga rețea a elitei liberal-globaliste. Și cel mai probabil nu se vor recupera de la o astfel de lovitură.

Totuși, există speranță

Obiectiv vorbind, Trump va putea deveni sămânța unei ordini mondiale multipolare în care Statele Unite vor juca un rol important, dar nu dominant. „America va fi din nou grozavă”, dar ca stat-națiune, nu ca un hegemon mondial globalist.

În același timp, desigur, conflictele care există automat astăzi și sunt dezlănțuite de globalişti nu se vor opri de la sine. Cererile lui Trump ca Rusia să pună capăt războiului cu Ucraina vor fi realiste, dar totuși destul de stricte. Sprijinul său pentru Israel în Fâșia Gaza nu va fi mai puțin necondiționat decât cel al lui Biden. Mai mult, Trump vede politicile de dreapta ale lui Netanyahu ca fiind legate ideologic. Și va urma o politică destul de dură față de China, mai ales în ceea ce privește presiunea asupra afacerilor chineze în Statele Unite.

Principala diferență dintre Trump și Biden este că primul se va concentra pe interese naționale americane calculate rațional (care corespunde realismului în relațiile internaționale) și o va face cu o considerare pragmatică a echilibrului de putere și resurse. Cu toate acestea, ideologia globaliștilor din spatele lui Biden este într-un fel totalitară și fără compromisuri.

Pentru Trump, apocalipsa nucleară nu merită riscul, chiar și cu cel mai mare cost. Pentru Biden, și mai ales pentru cei care se consideră conducătorii Noului Babilon, totul este în joc. Iar comportamentul lor este imprevizibil chiar și într-o situație critică.

Da, Trump este un jucător de noroc. Foarte dur și curajos, dar în același timp reținut și rațional, ținând cont de oportunități și beneficii specifice. Trump este greu de convins, dar te poți negocia cu el. Biden și directorii lui sunt nebuni . Alegerile din SUA din noiembrie 2024 vor răspunde la întrebarea dacă umanitatea are sau nu o șansă. Asta e și asta este."

Alexandru Dugin

De la: RIA Novosti

Myśl Polska, nr. 27-28 (30/06-7/07/2024)

Sursa:

https://myslpolska.info/2024/06/27/dugin-o-losach-swiata-zadecyduja-amery kanskie-wybory/?

Articol tradus automat. 

Leonard Chesca 

14 iulie 2024

***

 Bateriile nu creează electricitate, ci mai degrabă stochează electricitatea produsă în altă parte, în special prin cărbune, uraniu, centrale electrice naturale sau generatoare alimentate cu motorină. 

 Deci afirmația că o mașină electrică este un vehicul cu emisii zero nu este deloc adevărată, deoarece electricitatea produsă provine din centrale electrice și multe dintre ele ard cărbune sau gaz. 

 Prin urmare, majoritatea mașinilor electrice de pe șosea astăzi sunt pe bază de carbon.

 Dar asta nu este tot. 

 Cei care sunt entuziasmați de mașinile electrice și de o revoluție verde ar trebui să se uite mai atent la baterii, dar și la turbinele eoliene și la panourile solare.

 O baterie tipică de mașină electrică cântărește 450 kg, cam de dimensiunea unei valize.  Conține 11 kg de litiu, 27 kg de nichel, 20 kg de mangan, 14 kg de cobalt, 90 kg de cupru și 180 kg de aluminiu, oțel și plastic.  Există mai mult de 6.000 de celule individuale cu ioni de litiu în interior.

 Pentru a face fiecare baterie BEV, va trebui să procesați 11.000 kg de sare pentru litiu, 15.000 kg de minereu pentru cobalt, 2.270 kg de rășină pentru nichel și 11.000 kg de minereu de cupru. 

 În total, trebuie să îndepărtați 225.000 kg de pământ pentru o baterie.

 Cea mai mare problemă a sistemelor solare sunt substanțele chimice folosite pentru a transforma silicatul în pietrișul folosit pentru panouri. 

 Pentru a produce suficient siliciu curat, acesta trebuie tratat cu acid clorhidric, acid sulfuric, fluor, tricloretan și acetonă. 

 În plus, sunt necesare galiu, arseniură, diselenură de cupru-indiu-galiu și telurura de cadmiu, care sunt, de asemenea, foarte toxice. 

 Praful de silicon reprezintă un pericol pentru lucrători, iar plăcile nu pot fi reciclate.

 Turbinele eoliene nu sunt plus-ultra în ceea ce privește costul și distrugerea mediului. 

 Fiecare moară de vânt cântărește 1.688 de tone (echivalentul greutății a 23 de case) și conține 1.300 de tone de beton, 295 de tone de oțel, 48 de tone de fier, 24 de tone de fibră de sticlă și elementele de pământ rare greu de obținut Neodim, Praseodimiu. , și Disprosium. 

 Fiecare dintre cele trei lame cântărește 40.000 kg și are o viață utilă de 15 până la 20 de ani, după care trebuie înlocuite.  Nu putem recicla palele rotorului uzate.

 Cu siguranță, aceste tehnologii își pot avea locul, dar trebuie să privim dincolo de mitul libertății de difuzare.  „Going Green” poate suna ca un ideal utopic, dar dacă te uiți la costurile ascunse și încorporate într-un mod realist și imparțial, vei descoperi că „Going Green” astăzi face mai mult rău mediului Pământ decât pare.

 Nu mă opun mineritului, vehiculelor electrice, energiei eoliene sau solare.  Dar rea litatea nu este atât de idilică.

***

 MIODRAG STANOJEVIC – SUNTEȚI UN POPOR IMBECIL DE TOLERANT

miodrag stanojevic, istorie, popor imbecil de tolerant

miodrag stanojevic, istorie, popor imbecil de tolerant

Miodrag Stanojevic - Sunteți un popor imbecil de tolerant

Motto: „Dacă vine duşmanul şi-ţi cere pământ, dă puţin de la tine, numai să iasă. Şi dacă mai vrea, mai dă-i puţin; dar dacă vrea să-ţi ia tot şi să îţi ia şi familia, atunci îţi iese sabia creştină din teacă.”

Măria Sa Neagoe Basarab.

Mă numesc Miodrag Stanojevic, sunt sârb din Vojvodina și profesor de istorie în Novi Sad. Aflându-mă într-o călătorie către Ucraina, am zăbovit trei zile în urbea dvs.,bucurându-mă de ospitalitatea unui vechi prieten și a familiei sale. Menționez că vorbesc fluent limba română deoarece am copilărit într-un sat mixt vlaho-sârbesc.

Știind că sunt profesor de istorie și bun cunoscător al revizionismului unguresc, amfitrionul meu mi-a arătat articolul „Afront adus românilor pe bani europeni” apărut în ziarul Dvs. Totodată mi-a relatat câteva evenimente recente de acest gen:

– fenomenul Csibi Barna, un degenerat care își permite să dea foc în centrul României unei păpuși reprezentând un erou național al românilor (n.r. Avram Iancu), autoritățile române ignorând acest gest.

Vă propun un exercițiu de imaginație. Ce s-ar fi întâmplat dacă:

– un român ar fi dat foc la Budapesta unei păpuși reprezentându-l pe Kossuth Lajos

– un turist german ar fi incendiat la Tel Aviv o păpușă reprezentându-l pe David Ben Gurion (n.red. primul premier al Israelului) sau pe Golda Meir (n.r. de asemenea premier al Israelului)

– un ungur din Vojvodina ar fi incendiat la Novi Sad o păpușă reprezentându-l pe Milos Obilic, eroul național al sârbilor de la Kosovopolje.

Sau, să analizăm Meciul Steaua – Ujpest de acum 3 ani, când, la intrarea în România, suporterii unguri aflați în tren au afișat „Transilvania aparține Ungariei”, iar pe stadionul Steaua din București au afișat „românii = țigani”.

Să mutăm scenariul în altă parte: Ce s-ar fi întâmplat dacă Ujpest ar fi jucat la Beograd cu Partizan sau Steaua Roșie. Oare ar fi avut curajul ungurii să afișeze mesajele „sârbii = țigani” sau „Vojvodina aparține Ungariei”? Nu, nu ar fi îndrăznit, iar dacă ar fi fost atât de tâmpiți să o facă, în aceeași seară ar fi cinat în Infern. De ce își permit asta în România? De ce nu își permit același lucru în celelalte țări unde au minorități maghiare și revendicări revizioniste, adică Slovacia, Serbia, Ucraina? Simplu, pentru că ei știu că românii sunt „un popor pașnic, binevoitor și primitor” și, completez eu, un popor „imbecil de tolerant”. Totodată ei știu că slavii (din Slovacia, Serbia, Ucraina) nu sunt așa. Și nu își permit.

Afirm cu tărie că nu există nicăieri, în lumea civilizată, o țară care să acorde atâtea drepturi unei minorități alogene cum acordă România minorității maghiare. Și totuși nu vor fi mulțumiți niciodată, sâcâindu-vă perpetuu (ca un țânțar în miezul nopții) cu aceeași pretenție imbecilă: AUTONOMIE. Tupeul lor se manifestă și prin faptul că ei consideră că pretenția lor de autonomie teritorială în România e similară cu cea a catalanilor din Spania, ignorând cu bună știință marea diferență: catalanii sunt băștinași în Spania, pe când maghiarii sunt alogeni asiatici în România.

Gazda mea mi-a spus că, pe lângă „valahi puturoși” maghiarii vă mai numesc și „mămăligari”. Își permit asta în țara voastră! Sunt derutat și confuz, neputând înțelege cum este posibil să nu existe în rândurile poporului român, „pașnic, binevoitor și primitiv” un profesor de istorie altruist care să explice ungurilor ABC-ul istoriei lor efemere:

– în anul 700 sunt menționați în cronicile coreene ca fiind niște nomazi primitivi care jefuiau prin nordul Coreei și estul Chinei;

– în 896, șapte triburi maghiare și trei triburi de turci khazari, fugărite din stepele Asiei de către pecenegi, se stabilesc în Panonia (locuită atunci de slavi, valahi, avari, germanici), în total 225.000 de nomazi sub conducerea lui Arpad. Prima lor preocupare după stabilirea în Panonia a fost jaful (logic). Incursiunile lor sângeroase s-au desfășurat în toată Europa ajungând până în Spania, până când Otto I cel Mare i-a umilit la Lechfeld în 955.

– Ștefan cel Sfânt (997–1038) unifică triburile ungurești și îi creștinează.

Totodată începe și procesul de maghiarizare agresivă a populațiilor din jur: germanici, valahi, slavi, acest proces fiind, de fapt, esența strategiei de supraviețuire a acestui mic popor migrator asiatic în Europa.

Personalitățile proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri: Matei Corvin – român, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar) – sârb (părinții lui nu cunoșteau limba maghiară), Kossuth Lajos – slovac, ca și majoritatea regilor Ungariei. În 1910, un istoric maghiar recunoaște că doar 10% din unguri sunt urmașii celor șapte triburi maghiare stabilite în Europa, în 896, restul fiind populații maghiarizate de-a lungul timpului (valahi, germanici, slavi). De fapt cum ar putea un ungur blond din zilele noastre să fie urmașul cetelor mongoloide venite în Europa în secolul IX?

Ceea ce trebuie accentuat este faptul că începând de la Ștefan cel Sfânt și până la dispariția regatului ungar, în 1526, Transilvania nu a făcut parte niciodată din regatul ungar, fiind întotdeauna voievodat autonom.

Înfrângerea de la Mohacs din 1526 în fața turcilor și cucerirea capitalei Buda în 1541 are ca urmare dispariția de pe harta Europei a regatului ungar. Partea occidentală a Ungariei este anexată de Imperiul Habsburgic, iar restul, inclusiv Buda, devine pașalâc turcesc. Transilvania rămâne principat independent sub suzeranitate otomană.

– După respingerea asediului otoman asupra Vienei (1683), Imperiul Habsburgic ocupă teritoriul fostului regat ungar și Transilvania, anexiuni recunoscute prin tratatul de la Karlowitz (1699).

– În 1849 Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenția habsburgică și țaristă înăbușă această pretenție.

– În urma pactului dualist din 1867, Ungaria devine regat în cadrul imperiului Habsburgic (numit din acel moment imperiul Austro-Ungar), având constituție proprie și o oarecare autonomie.

– În 1918, în urma înfrângerii din primul război mondial, Imperiul Austro-Ungar se destramă, Ungaria devine stat independent, iar Transilvania alege să se unească cu România.

Trebuie să subliniez imbecilitatea revizioniștilor unguri.

Cum pot susține că Transilvania a aparținut Ungariei 1.000 de ani, când regatul Ungariei a dispărut din 1541 până în 1867, perioadă în care a fost pașalâc sau provincie habsburgică, în timp ce Transilvania a fost voievodat autonom de la Ștefan cel Sfânt (997 – 1038) până în 1699 când devine provincie austriacă (ca și Ungaria de altfel). Deci Transilvania și-a pierdut independența în 1699 și a aparținut până în 1918 Imperiului Habsburgic, nicidecum Ungariei (care din 1526 până în 1867 nu a existat).

În 1940, în urma Dictatului de la Viena, o parte a Transilvaniei este cedată (pentru prima dată în istorie) Ungariei. Până în 1944, când revine României, ce fac ungurii în Transilvania? Ce știu mai bine: ucid valahi și evrei, considerați rase inferioare. Gena lor asiatică i-a ajutat pe unguri să devină cei mai zeloși executanți ai teoriilor rasiale naziste, golind, practic, Transilvania de evrei.

În perioada 1940–1944, timp în care Transilvania a aparținut Ungariei, populația evreiască de aici a scăzut cu 90%, marea majoritate fiind trimisă de către autoritățile maghiare către lagărele de exterminare naziste. La fel s-au purtat și în Serbia, odată cu invadarea, alături de germani, a Iugoslaviei, în 1941. În încheiere, ca să sintetizez relația dintre băștinașii valahi și alogenii unguri, îmi îngădui un scenariu:

Un ungur pribeag bate la ușa unui valah. Acesta, ospitalier, îl primește în casă. Îi întinde masa, oferindu-i ce are mai bun în cămară. Ungurul, în timp ce se ospătează, pune ochii pe nevasta valahului (frumoasă, bineînțeles), considerând că ar fi normal ca, după ospăț, valahul să îi ofere și un desert, adică nevasta. Indignat de faptul că, după ce s-a săturat, valahul nu-i oferă și nevasta, ungurul îi trage o palmă zdravănă valahului și încă una. Înainte ca mămăligarul să se dezmeticească, ungurul fuge pe uliță strigând din toți rărunchii: „Săriți, oameni buni, că mă omoară valahul, sunt o victimă!”. Așa că, valahi, fiți înțelegători și dați-le și nevasta, dar vă avertizez că nu le va ajunge. Următoarea lor dorință va fi casa voastră.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!

Become a patron at Patreon!

Share this: https://culturaromana.ro/.../fb_img_1579782009224...