$$$

 JEAN DE LA FONTAINE

„Apără-te cu grandoare, pretinde frumusețe, virtute, tinerețe : Moartea răpește totul fără rușine.”

(Jean de La Fontaine, Fable, VIII, 1, 1678)

Jean de La Fontaine s-a născut în 1621 în Château-Thierry, Champagne. Tatăl său era maestrul apelor și pădurilor de acolo. După ce și-a terminat studiile secundare, nu știa ce cale să ia : să calce pe urmele tatălui său și să-i preia postul sau să urmeze calea ecleziastică. În cele din urmă, a intrat în seminar în 1641 și acolo a descoperit influența jansenistă care avea să-l însoțească toată viața. Nu a rămas mult timp pe această cale și, în 1645, a început să studieze dreptul la Paris. A devenit avocat la Parlamentul din Paris în 1649, înainte de a prelua funcția tatălui său în 1652.

S-a întors să se stabilească la Paris în 1658, despărțit de soția sa, nu fără a întâmpina unele dificultăți financiare. Compunerea poemului Adonis i-a adus protecția lui Nicolas Fouquet, intendentul finanțelor, care a atras curând mânia lui Ludovic al XIV-lea. Relația lor nu a durat, deoarece Fouquet a fost arestat în 1661, în timp ce La Fontaine a scris Cântecul valurilor . Loialitatea neclintită a lui La Fontaine față de Fouquet i-a fost în detriment, iar autoritățile l-au amendat în 1662 pentru că uzurpase titlul de scutier. Apoi a plecat în Limousin pentru a se ascunde o vreme.

S-a întors la Paris la scurt timp după aceea. Aceasta a marcat începutul unei perioade de mare producție pentru La Fontaine. Reputația sa de poet a început să se extindă odată cu publicarea primelor sale Povești , între 1664 și 1666. Și-a descoperit vocația de fabulist abia târziu în viață : în momentul în care au apărut Cărțile I-VI ale Fabulelor sale, avea aproape patruzeci și șapte de ani.

Paradoxal, în genul cel mai tradițional, fabula, el găsește un spațiu de libertate și invenție pe măsura sa. La Fontaine se străduiește, ca orice clasic bun, să instruiască și să mulțumească, dar în felul său : ca un moralist fără iluzii, a cărui ironie zâmbitoare invită la luciditate ; ca un povestitor care depășește limitele apologului cu vervă, farmec și varietate. Naturalețea sa, nonșalanța sa, aparenta sa simplitate sunt rodul unei opere care șterge propriile urme. La Fontaine creează astfel un univers făcut din claritate și transparență. Fiecare fabulă se impune cititorului ca un obiect dens și subtil, dând de văzut și mai presus de toate de înțeles, mult mai mult decât de visat.