$$$

 GÂNDUL ZILEI....MIHAIL EMINESCU...EMINOVICI..

" O, STINGĂ - SE A VIEȚII....FUMEGĂTOARE FACLĂ 

Motto:" Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit si-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie, si peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale "!

( George Călinescu)

"O stingă-se a vieții fumegătoare faclă,

Să aflu căpătâiul cel mult dorit în raclă!

N-aflai loc unde capul în lume să mi-l pun,

Căci n-am avut tăria de-a fi nici rău, nici bun,

Căci n-am avut metalul demonilor în vine,

Nici pacinica răbdare a omului de bine,

Căci n-am iubit nimica cu patimă și jind...

Un creier plin de visuri ș-o inimă de rând.

De mult a lumii vorbe eu nu le mai ascult,

Nimic e pentru mine ce pentru ea e mult.

Viitorul un trecut e, pe care-l văd întors...

Același șir de patimi s-a tors și s-a retors

De mânile uscate a vremii-mbătrânite.

Sunt limpezi pentru mine enigmele-ncâlcite:

Nu-ntreb de ce în lume nu ne e dat de soarte

Noroc fără durere, viață fără moarte.

Am pus demult deoparte acele roase cărți

Ce spun c-a vieții file au vecinic două părți...

Cu-a lor înțelepciune nimica nu se schimbă

Cu dezlegări ciudate și cu frânturi de limbă

Ocupe-se copiii... Eu pun o întrebare

Nu nouă, însă dreaptă... nu liberă, dar mare.

Viața, moartea noastră noi le ținem în mâni,

Pe ele deopotrivă noi ne simțim stăpâni.

O cupă cu otravă, un glonte, un pumnar

Ne scapă deopotrivă de-o lume de amar.

De ce țin toți la dânsa, oricât de neagră fie?

Ea împlinește oare în lume vo solie?

E scop în viața noastră ­ vun scop al mântuirii?

Nu junghiem ființa pe-altarul omenirii?

A gândului lucire, a inimei bătaie

Ridică un grăunte din sarcina greoaie

Mizeriei comune? Trăind cu moartea-n sân

Pe altu-n astă lume îl doare mai puțin?

O, eu nu cer norocul, dar cer să mă învăț

Ca viața-mi preț să aibă și moartea s-aibă preț.

Să nu zic despre mine ce omului s-a zis:

Că-i visul unei umbre și umbra unui vis.

O, Demiurg, solie când nu mi-ai scris în stele,

De ce mi-ai dat știința nimicniciei mele?

De ce-n al vieții mijloc, de gânduri negre-un stol

Mă fac să simt în minte și-n inimă un gol?

De ce de pe vedere-mi tu vălul ai rărit,

Să văd cum că în suflet nu am decât urât?

Viața mea comună s-o târâi uniform

Și să nu pot de somnul pământului s-adorm?

Zadarnică, pustie și fără înțeles

Viața-mi nu se leagă de-un rău sau de-un eres.

Eu nu mă simt deasupra și nu sunt dedesupt,

Cu mine nu am luptă, cu lumea nu mă lupt

Pentru-o minciună mare ori mare adevăr.

Totuna mi-ar fi mie, căci alta nu mai cer,

Decât să fiu în dreapta ori stânga hotărât,

S-omor și eu pe altul sau să fiu omorât

Și făr- de nici un titlu în lume să mă-nser...

Căci ce-i la urma urmei minciună, adevăr?...

Să țin numai la ceva... oricât ar fi de mic...

Dar nu țin la nimica, căci nu mai cred nimic"...

Eminescu.....

Fragmente dintr-o scrisoare din 1882:...." O duc într-o muncă zadarnică....n- am liniște, n- am repaosul senin, de care aș avea atâta trebuință pentru că să mai pot lucra...

  ....Un asemenea repaos nu- l pot avea nicăieri și la nimeni."..Mihai Eminescu 

Din perspectivă tematică, poezia „O, stingă-se a vieții …” este o evocare a iubirii neîmplinite și a frământărilor sufletești ale poetului nepereche. Eminescu prezintă o tematică profund filozofică ce sugerează incertitudinea și dificultatea de a găsi sensul și scopul existenței. În plus, prin intermediul unor simboluri ca "cerul nopții, stelele și îngerii", Eminescu sugerează că eul liric nu poate găsi liniștea în această lume și că singura soluție este să se elibereze de greutatea existenței sale.

Mihai Eminescu nu a fost doar un geniu literar. A fost o voce profetică, un spirit vertical, un român deplin. A fost incomod. De aceea a fost înlăturat. A fost naționalist. De aceea a fost redus la tăcere. A spus adevărul. De aceea a fost sacrificat.

La 15 iunie ,noi nu comemorăm doar o moarte, ci o rănire profundă a sufletului românesc.

Comemorăm o jertfă pe care o mare parte din acest neam încă nu o înțelege.

Eminescu a știut să iubească România cu disperare, cu luciditate și cu o durere care l-a ars pe dinăuntru.

A vorbit despre trădare, despre vânzare, despre străini, despre viitorul țării. Și tot ce a spus se întâmplă azi sub ochii noștri.

Cine uită ce a fost Eminescu, se dezleagă de Neam.

Cine îl ignoră, se face părtaș la moartea lui.

Cine îl înțelege, e dator să lupte.

Astăzi, nu depunem doar flori și-i aducem osanale, astăzi ne întrebăm: Ce-am făcut cu " adevărul" pentru care el a murit?

  " Trăind în cercul vostru strâmt, 

     Norocul vă petrece, 

     Ci eu in lumea mea mă simt 

     Nemuritor și rece ....

"România este o țară, in care geniile mor la marginea drumului și nulitățile ajung miniștrii "....Emil Cioran. 

Eternă să-i fie amintirea poetului nepereche, Mihai Eminescu, Domnul cel de nemurirea noastră!

  Janeta Hulea ...Cu drag din drag de Eminescu

$$$

 Trei culori

       ✍️Grigore Vieru

Străine pofte ne-au răpit

Când via dulce, când ogorul,

Dar nimeni nu a izbutit

Din piept să smulgă Tricolorul.

Fusese vremea mult prea cruntă,

Şi-atât ne-a ars de dânsul dorul,

Că azi ne strângem şi la nuntă

Şi la botez cu Tricolorul.

Trei culori şi-o singură iubire

Românească,

Trei culori şi-o singură vorbire

Românească!

Trei culori şi-o singură credinţă

Românească,

Trei culori şi-o singură fiinţă

Românească!

Atât de minunat scânteie,

De crezi că de pe bolţi albastre

L-a rupt Hristos din curcubeie

Şi l-a dat românimii noastre.

E cald sub el ca sub o rană

Ce-a chinuit Mântuitorul,

E cald în Ţara cea Ştefană,

Ne încălzeşte Tricolorul.

Trei culori şi-o singură iubire

Românească,

Trei culori si-o singura vorbire

Românească!

Trei culori şi-o singură credinţă

Românească,

Trei culori şi-o singură fiinţă

Românească!

$$$

 Matematicianul care a scăpat de moarte... calculându-și locul!

În anul 67, în timpul asediului roman asupra orașului Jotapata din Galileea, un om pe nume Flavius Josephus — preot, lider militar și om de știință — s-a trezit prins într-o situație fără ieșire. Trupele romane avansau necruțător, iar apărarea locală era pe punctul de a ceda.

Refugiat într-un ascunziș subteran alături de 41 de camarazi, Josephus a rămas în tăcere timp de trei zile, până când au fost descoperiți. Pentru a nu fi capturați, luptătorii au decis să-și ia viețile unii altora, în lanț, într-un ritual tragic acceptat și de romani.

A scăpat cu viață prin calcule matematice.

Într-un gest de luciditate disperată, a propus ca toți să se așeze într-un cerc și să urmeze o regulă strictă: fiecare om să îl ucidă pe cel aflat la stânga sa. Ceilalți au fost de acord.

Josephus, însă, nu a lăsat lucrurile la întâmplare. A făcut un calcul matematic rapid și și-a ales cu grijă poziția: locul 19. A fost singurul supraviețuitor, deoarece nu avea cine să-l ucidă.

Când romanii l-au găsit, nu doar că i-au cruțat viața, ci l-au și admirat pentru ingeniozitate. Mai târziu, a fost adoptat ca cetățean roman și a devenit unul dintre cei mai importanți istorici ai epocii, lăsând mărturii valoroase despre Imperiul Roman și lumea iudaică din acea vreme.

Această întâmplare dramatică a stat la baza a ceea ce este astăzi cunoscut în matematică drept "Problema lui Josephus", un exercițiu clasic de logică și strategie. Dar pentru el, nu a fost un joc. A fost o ecuație cu miză supremă: viața.

  Sursa: Atlas Geografic

$$$

 Cică-a fost pe lume un popor - Adrian Păunescu 

Cică-a fost pe lume un popor,

Încărcat de calități şi daruri 

Şi pe care însuşi Dumnezeu 

Îl ferea de rău şi de amaruri.

Îi dăduse Munții Lui Carpați, 

Chiar din leagăn să se simtă bine, 

Mare Neagră, Dunăre, Câmpii,

În cuprinsul Daciei Latine.

Dar acest popor dumnezeiesc, 

Bun prin fiii lui, prin fiecare, 

A deprins cu vremea, un nărav

Ca pe cei mai buni să şi-i omoare. 

N-apărea la plug sau la băcit, 

În ştiință , oaste, şi cultură,

Nici un exemplar deosebit 

Că-l şi terfeleau din gură-n gură.

Astfel şi-n politică, şi-n sport, 

Şi în artă, şi în medicină, 

Îi bârfeau urgent pe cei mai buni, 

Dându-le o moarte în surdină.

Cică-a fost pe lume un popor

Dăruit de Dumnezeu cu toate, 

Care şi-a pierdut şi țara lui, 

Omorând pe cei mai buni în rate.

Cică-a fost pe lume un popor, 

Ce pe sine s-a pierdut pe cale 

Şi pe sine s-a asasinat, 

Omorându-şi vârfurile sale. 

Inutil scria pe orice gard

Prea târziu scria pe toți pereții:

Nu-i mai omorâți pe cei mai buni,

Performerii, medicii, poeții!

 2004

$$$

 Opriți această frunză 

✍️ Adrian Păunescu a.a.

Atunci când cade frunza pornită să răstoarne 

Întreaga roată a lumii și fiecare pom

O simt că mi se rupe din sânge și din carne

Și mi se face milă de lume și de om.

Și mi se face milă de mine și de tine

Și frunza care cade mă-nebunește iar

Și-apoi de-atâtea lacrimi îmi e puțin mai bine

Și mi se desfrunzește pe trup un calendar.

Și nu se mai întâmplă nimic din cele sfinte

Doar frunza care cade în dulce hodoronc

Și nu mai am putere și nu mai am cuvinte

Și fiecare fibră răsună ca un gong.

Opriți această frunză, destul cu-atâta toamnă,

Destul cu-atâta ceață și oameni neciteți

Opriți această frunză de foc ce mă condamnă 

SĂ ȘTIU MĂSURA TRISTĂ A SCURTEI MELE VIEȚI.

$$$

 Capodopera mea 

    Adrian Păunescu 

Tu mă faci și să sufăr, și sunt fericit,

Și-i dai inimii dor să reziste

Să iubesc nebunia că noi ne-am iubit

Și să scriu capodopere triste.

Semnul Polului Sud, semnul Polului Nord

Toarnă țurțuri în mâinile mele 

Tu mă faci să reintru-n adâncul acord

Dintre fiare, și plante, și stele.

Tu mă faci să emită natural armonii

Și să cadă statui într-o rână,

Că eu însumi să văd cum aș fi de n-aș fi 

Și ce fel de destin mă îngână.

Tu mă faci să te țin într-un braț paradit 

Și tămadă să-mi fii pentru rană,

Chirurgie de foc, cu un dulce cuțit,

În condiția noastră umană.

Te vei stinge și tu, mai curând, mai cândva,

Vanitoaso, și totuși umilo,

Ai să fii ce ești azi, capodopera mea,

Și o tragică Venus din Milo.

( din volumul "Manifest pentru mileniul trei" - 1986)

$$$

 POEMUL PRAGULUI DE NOAPTE                            

   In faţa mării - Virgil Carianopol

poetului Tiberiu Utan

Cum seamăn eu cu tine, mare,

La fel, mereu neliniştit,

Închis din patru părţi de timpul,

Din care nu e de ieşit.

Mă zbat adânc, fără cruţare,

Mă trag în mine, mă-nvrăjbesc,

Dar oricât aş lovi de tare

Degeaba ţărmii mi-i lovesc.

E-o luptă fără-asemănare,

Sunt malurile prea de fier.

Nici eu nu-s mulţumit, ca tine,

Doar cu bucata mea de cer.

Izbesc mereu, mereu mai aprig

Şi fără să îngenunchez,

Dar nu pot, nu, ieşi din vremea

În care-ncep să-nnegurez.

Mi-e dorul inima şi gândul

Tot răni, la zbatere proscris,

Dar încă lupt să nu stau numai

În ţărmurile mele-nchis.

Izbesc, izbesc întotdeauna

Ca tine, tot mereu la fel.

Şi mie timpul mi-a pus maluri

Şi nu pot sa mai ies din el...

$$$

 

FLORI DE SÂNZÂIENE

În muzica privirii cromatici și iubiri

Galbene flori enigmatice, tăcute…

Strânse de pe câmpiile cu amintiri, 

Veșminte ale dorului, necunoscute! 

Le leagănă vântul, ușor și curat,

Sub ceruri albastre, în zori de lumină,

Se-aud murmure vechi din timp depărtat,

Ca o rugă-n șoaptă, duioasă și lină…

Fetele tinere-ncing hora-n poiană,

Cu flori împletite-n cununi peste păr,

Și-și spun dorințele blând, an de an,

Sub stele ce tremură-n tainic fior…

Se-aprind făclii în adâncul de noapte,

Sclipesc între spice și glas de păduri,

Sânzâienele coboară cu șoapte

Pe firele ierburilor în legături…

Și timpul se-oprește, clipind între lumi,

Pe pragul dintre vise, între cer și pământ,

Florile-și spun taine în limbi fără nume,

În parfumul lor galben, bătrân și flămând…

Rămân în tăcere, în drum către zori,

Pe fruntea uitării, în prag de visare,

Flori de Sânzâiene – magice comori,

Vestind că iubirea nu moare…

(Constantin ANTON – 

Trilogia „Casa părintească”, vol.I:

„Pe prispa Casei părintești”, 

Editura PIM, Iași, 2025)

$$3

 ”Scriu cu mâinile mele arse despre natura focului.”

INGEBORG BACHMANN

(1926-1973)

DESTIN OMENESC

Poală de nor fermecată, în care plutim...

Cine ştie dacă n-am trecut astfel deja

prin multe ceruri, cu ochii sticloşi?

Noi, cei alungaţi în timp

şi rostogoliţi din spaţiu,

noi, zburători prin noapte şi neant.

Cine ştie dacă n-am zburat deja

pe lângă Dumnezeu, şi fiindcă spumegând 

iuţi ca săgeata fără a-l vedea

şi împrăştiindu-ne sămânţa mai departe

pentru a vieţui în seminţii şi mai întunecate,

poate acum doar din vină plutim?

Cine ştie dacă nu murim de mult, prelung?

Ghemul de nori ne duce tot mai sus.

Deja aerul subţiat ne amorţeşte mâinile,

şi dacă ni se frânge glasul şi suflarea se opreşte...?

Rămâne vraja pentru ultimele clipe?

ÎNSTRÅINARE

Nu mai pot să văd nici un copac în copaci.

Crengile nu au frunzele pe care le ţin în vânt.

Fructele sunt dulci, dar fără iubire.

Nici măcar nu satură.

Ce o să fie?

Pădurea îmi zboară în faţa ochilor,

lângă urechile mele păsările închid gura,

pentru mine nici o pajişte nu va fi culcuş.

Sunt sătulă de timp

şi mi-e foame de el.

Ce o să fie?

Pe munţi vor arde focuri noaptea.

Să pornesc, să mă apropii iar de ele?

Nu mai pot să văd în drumuri nici un drum.

CURGERE

Atât de departe în viaţă şi aşa de aproape de moarte

încât nu mai pot să mă judec cu nimeni despre aceasta,

îmi rup bucata mea de pământ;

oceanului liniştit îi înfig icul verde

drept în inimă şi inot înspre mine.

Păsări de cositor urcă pe mirosul de scorţişoară!

Sunt singură cu timpul, ucigaşul meu.

În beţie şi albăstreală ne împupăm.

Traducere de Dan Dănilă

$$$

 Simina Păun 

...pentru că am...

Am sau nu am

Am răsăritul în spate, 

De mult e apus!

Am viața în toamnă, jăratec,

Mă caută pe văi şi eu nu-s.

În pragul ninsorii aprinse, 

Am gânduri în doi.

Te chem, pe prundişuri,

Pe maluri ascunse,

Te chem, să leg clipa de noi.

Şi vinul din ulcioare, pelin,

Se amestecă cu verde-albastru, sublim.

Mă cheamă, mă-ndeamnă să am..

Şi eu îi răspund: sunt toamnă jăratec!

Verde sublim şi albastru, 

Nu pot sa mai am.

Am sau nu am?

Mă-ntreb şi te întreb,

Într-un mod al nostru, tăcut.

Am dreptul la viață?

Ai dreptul să ştii,

Că ai dreptul să ai

Ce nu ai avut?!

Am diminețile-ascunse în nopți

Ce nu le-am trăit.

Şi nopțile de-acuma ni-s ninse.

N-am parte de tine,

Şi nici n-am avut.

Am sau nu am...

Nici nu mai ştiu dacă mai sunt...

Şi calea, bezmetic înspre tine

O caut în ploaia târzie,

Ce-am fost şi ce-ți sunt.

Cuprinsă de patima vieții apuse,

Sunt prinsă în jocul copilului trist.

Pe drumul de cruci cu lumânări neaprinse,

Am, sau nu am curajul, să spun cine sunt!

Am sau nu am?

Atât aş vrea să-mi răspunzi!

Am timp, din şampania 

Desfăcută în grabă,

Din vinul albastru,

Am timp, 

Ultima picătură,

Să o sorb....

Îl mai am...l-am avut?!

Simina Paun

$$$

 "Dacă libertatea cuvântului chiar înseamnă ceva, ea este dreptul de a le spune oamenilor ceea ce nu vor să audă."

(George Orwell)

GEORGE ORWELL

(1903 – 1950)

"A fi într-o minoritate, chiar şi o minoritate de unul, nu te face nebun."

"Ce fel de lume pregătim noi? Este exact opusul acelor Utopii hedonistice cretine pe care şi le imaginau vechii reformatori. Este o lume a fricii, a trădării, a chinurilor, o lume în care calci în picioare şi eşti călcat în picioare, o lume care, pe măsură ce se va perfecţiona, va deveni nu mai omenoasă, ci mai puţin omenoasă. În lumea asta, progresul va însemna progresul durerii. Vechile civilizaţii pretindeau că sunt întemeiate pe iubire şi dreptate. Civilizaţia noastră are la temelie ura. În lumea noastră, singurele sentimente vor fi teama, furia, triumful şi auto-flagelarea. Vom avea grijă să le distruem pe toate celelalte."

"Este absolut imposibil ca vreo schimbare notabilă să aibă loc în epoca în care trăim. Noi suntem cei morţi. Singura noastră viaţă normală se află în viitor. Vom lua şi noi parte la ea, deşi pe-atunci nu vor mai exista din noi decât câte-o mână de pământ şi câteva aşchii de os. Dar cât de îndepărtat este acel viitor nu avem cum şti. S-ar putea să vină abia peste o mie de ani. În momentul de faţă nimic nu se poate întreprinde, decât să încerci să extinzi, încetul cu încetul, aria de gândire normală."

(George Orwell în 1984)

$$$

 

POEMUL PRAGULUI DE NOAPTE                   

  Poate mâine - Bob Dylan

Traducere: Alexandru Andrieș

Original: One too many mornings.

Nu sînt cîinii care latră, nu e luna care tace,

Ziua a fugit încolo, noaptea a venit încoace;

Dacă vii în astă seară tot aici mă vei găsi,

O să-mi zici iar "bună seara", eu n-am să-ţi răspund, să ştii...

E un om la colţ de stradă pe-unde trebuie să treci,

O să se uite după tine cînd dimineaţa o să pleci,

Seara îmi vei povesti cum ai roşit cînd te-a văzut,

Eu n-o să cred nici o silabă, tu o să crezi că te-am crezut...

Am păşit în astă seară peste-un prag mult prea înalt,

Înapoi a rămas cerul şi-nainte-i doar asfalt...

Buza ta avea la colţuri picături curate,

Dacă mi-ar fi fost doar sete, şi tot le-aş fi băut pe toate.

Trenurile care pleacă sînt aceleaşi care vin,

Gara e o simplă gară, doar oraşul e străin.

Ce vreau azi de la tine, mîine iar o să vreau,

Însă mîine-i prea departe şi-astăzi prea aproape-ţi stau...

Camera mea ţi-e străină, prietenii mei nu îţi plac,

Pînă să-ţi ating obrazul o să mai apun-un veac,

Şi-o să ai în loc de pleoape doar petale de cais,

Eu voi fi şi-atuncea tînăr, tu vei fi şi-atunci un vis...

Nu e luna care tace, nu sînt cîinii care latră,

Nu sînt paşii tăi cei care se apropie de poartă...

Eu de-atunci te aştept, tu întîrzii să vii,

Şi-aşa-i fiecare noapte, şi-aşa-i fiecare zi...

Foto: " Inserare ". Autor Anca Bulgaru ( pictor roman contemporan ).

$$$

 25 iunie 1958 - Octav Bjoza a fost arestat și condamnat la 15 ani muncă silnică pentru ”uneltire contra ordinii sociale”

Octav Bjoza s-a născut la 11 august 1938, în municipiul Iaşi, fiul lui Ioan şi al Georgetei, de naţionalitate română şi religie ortodoxă. Din anii 1941-42 se stabileşte cu familia în zona Braşov, tatăl fiind CFR-ist. Este absolvent al Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov (1956). Între anii 1957-58 îl găsim student al Facultăţii de Geografie-Geologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

La finele anului I, după ultimul examen, pe 25 iunie 1958, a fost exmatriculat şi arestat de Securitatea din Iaşi. Între anii 1956-1958 a făcut parte împreună cu alţi 14 elevi, studenţi şi muncitori din organizaţia anticomunistă „Garda Tineretului Român” din Braşov, care avea drept scop „înlăturarea regimului democrat popular din ţara noastră pe calea violenţei”.

La Iaşi este anchetat de cpt. David Isidor si de către lt. maj. Gaşparovici Eugen, apoi foarte scurt la Securitatea URANUS din Bucureşti de către cpt. GheorgheEnoiu şi în final la Securitatea din Braşov de către lt. maj. Traian Urzică şi mr. Stelian Alexandrescu.

A fost judecat de către Tribunalul Militar Braşov la data de 10 octombrie 1958 şi condamnat la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii, prin sentinţa nr. 672/10.10.1958 pentru delictul crimă de uneltire împotriva ordinii sociale. Preşedintele completului de judecată a fost faimosul maior de justiţie Dragoş Cojocaru, cel care a trimis la moarte loturile de luptători anticomunişti ale maiorului Nicolae Dabija, Ion Gavrilă Ogoranu şi altele.

$$$

 Un nepot de sclavi s-a născut în 4 august 1901, într-un cartier sărac din New Orleans cunoscut sub numele de "Back of Town."‎

‎Tatăl său a abandonat familia când copilul era mic, mama lui (avea 16 ani când l-a născut) a devenit prostituată, iar băiatul și sora lui au trebuit să locuiască cu bunica lor. 

Copilul a avut de mic talent la muzică și împreună cu alți trei copii a cântat pe străzile din New Orleans. Primele sale câștiguri au fost monedele care le-au fost aruncate.‎

‎O familie de evrei, Karnofsky, care a emigrat din Lituania în SUA, a avut milă de băiatul de 7 ani și l-a adus în casa lor. Inițial a fost angajat, pentru că asta era o formă de a fi luat sub îngrijire și de a fi ferit de pericolul de a ajunge la orfelinat. Acolo a rămas și a dormit în această casă a familiei evreiești unde, pentru prima dată în viața sa, a fost tratat cu bunătate și tandrețe.‎

‎Când s-a dus la culcare, dna Karnovsky i-a cântat un cântec de leagăn rusesc pe care, mai apoi, îl cântau împreună. ‎

‎Mai târziu, a învățat să cânte mai multe cântece rusești și evreiești. Încet, încet, acest băiat a devenit fiul adoptiv al acestei familii. Familia Karnofsky i-a dat bani să cumpere primul său instrument muzical; așa era obiceiul în familiile evreiești. I-au admirat sincer talentul muzical. Mai târziu, când a devenit muzician și compozitor profesionist, a folosit aceste melodii evreiești în compoziții, cum ar fi St. James Infirmary și Go Down Moses.‎

‎Băiețelul negru a crescut și a scris o carte despre această familie evreiască care l-a adoptat în 1907. În memoria acestei familii și până la sfârșitul vieții sale, el a purtat o stea a lui David și a spus că în această familie a învățat să trăiască viața reală și determinarea.‎

Am putea spune că muzica l-a salvat. Dar și familia Karnoffski și mai ales obiceiul acestor familii de evrei de a da o educație muzicală copiilor.

‎Acest băiețel se numea Louis "Satchmo" Armstrong.‎

‎Louis Armstrong vorbea idiș fluent și cu mândrie.

$$$

 NECROPOLA URIAȘILOR DE LA ARGEDAVA

Descoperire de exceptie in tara noastra, tainuita de catre serviciile secrete. Una dintre cele mai uimitoare descoperiri din Romania este necropola de uriasi de la Argedava-Popesti-Novaci, dar si cea mai tainuita. Este vorba despre scheletele roz a 80 de uriasi. Se presupune ca acestea au capatat această culoare ca urmare a iradierii. Ele au o lungime de cinci metri. Despre aceasta descoperire s-a vorbit in anul 2003, la un congres stiintific. Lumea stiintifica pare a nu fi interesata de o descoperire de exceptie care s-a facut pe teritoriul Romaniei. Aceeasi tacere o pastreaza si oamenii de stiinta din SUA cu privire la descoperirea a 32 de schelete cu o lungime de aproape trei metri. Descoperirea a fost facuta in anul 1947, in Valea Mortii din Desertul Colorado, unde exista un complex de pesteri care se intinde pe o suprafata de 180 de mile. Alaturi de aceste schelete umane au fost descoperite ramasite ale unor specii de dinozauri, tigri preistorici, elefanti imperiali. In Romania au mai fost descoperite schelete de uriasi la Cetateni, sub manastirea Negru Voda, la Scaieni si in Pantelimon, langa Bucuresti, si la Polovragi, in mai multe etape de sapaturi, finalizate pana in 1994 . Din pacate, aceste situri arheologice nu au fost cercetate. In anul 1974, in Muntii Apuseni, langa cariera de calcar de la Ardeu a fost descoperit un craniu cu dimensiuni foarte mari. Minerii care au descoperit craniul sustin ca avea dimensiunile unui bostan. Maria Gimbutis este un reputat arheolog american care s-a aratat interesata de descoperirile facute in Romania.

In una dintre lucrarile sale, ea sustine ca acum 7000 de ani, peste civilizatia sedentara a venit din estul Europei o populatie de uriasi numita civilizatia kurganelor. Uriasii erau razboinici, buni metalurgi, constructori. Ei au adus plugul metalic pe care, ulterior, populatia sedentara l-a preluat in efectuarea lucrarilor agricole. Uriasii au fost asimilati de masa de autohtoni de pe teritoriul tarii noastre. Pomeniti de toate mitologiile lu­mii, uriasii au fost una dintre cele patru rase de umanoizi de pe Pamant. Exista multe zvonuri ca ar fi fost gasite morminte ale unor asemenea fiinte, dar nu a existat nici un om care sa fi spus ca le-a va­zut cu ochii lui. Cei interesati de subiect au mers pe ur­me­le u­riasilor si au ga­sit un om care a participat la sapatu­rile arheolo­gice de la Ar­gedava, judetul Giurgiu. Ionita Florea (80 de ani) a vazut scheletele gigantilor. Iar arheologii ne-au explicat, de fapt, despre ce e vorba. “Aici era Nucetul. Parintii mei spuneau ca in aceste locuri stateau uriasii. Ei le spu­neau jidovi, (citeste si Legenda Jidovilor Uriasi) ca asa ii numeau aici pe uriasi. Credeam ca sunt povesti, dar am avut ocazia sa vad un schelet”, spu­ne Ionita Florea, in varsta de 80 de ani, din comuna Popesti, judetul Giurgiu. Despre ce e vorba? In nordul acestei localitati a fost descoperita, in anul 1926, o cetate dacica, iesita din comun prin marime. Cel care a facut sapaturi aici a fost arheologul Vasile Parvan, care era convins ca a gasit prima capitala a lui Burebista. S-au efectuat sapaturi in mai multe randuri, pana aproape de anul 2000. S-a dovedit in timp ca a fost, intr-adevar, prima cetate de scaun a lui Burebista, care a unificat apoi toate triburile dacilor si a devenit un rege ce stapanea aproape jumatate din Eu­ropa. Ceea ce a frapat la Argedava sunt informatiile conform carora in timpul sapaturilor arheologice s-ar fi descoerit scheletele a 80 de uriasi, adica umanoizi inalti de aproximativ 4 metri. Acest lucru s-ar fi intamplat prin 1946-1954. Informatii despre schelete de uriasi descoperite pe teritoriul Romaniei au mai existat. Dar pana acum nu s-a gasit nici o persoana care sa declare ca le-a vazut.

“Eu am inceput sa sap aici in 1947 cu echipa de arheologi. Ei au angajat vreo 30 de oameni din sat. Aveam atunci vreo 18 ani, eram cel mai tanar, si m-am dus pentru ca ne dadeau 400.000 de lei pe zi. Puteam sa cumpăr cu ei doar un kilogram de malai. Era saracie la acea vreme. Odata, dupa ce am sapat la o adâncime de patru metri, am gasit o glavă (craniu – n.r.) foarte mare, cam de vreo doua sau trei ori cat al unui om. Le-am spus arheologilor. Seful era atunci Ro­setti (Dinu V. Rosetti – n.r.). Ne-a trimis imediat aca­sa pe noi, satenii, si au sapat doar ei. Oasele le-au pus intr-un camion cu prelata. Unde le-au dus, nu stiu. Am sapat asa timp de trei ani si am mai gasit uriasi. Sa zic asa, aveau vreo patru metri lungime. Cand gaseam oasele, arheologii ne trimiteau acasa, sa nu vedem noi ce e acolo. Dar noi vedeam, ca nu eram orbi. Ei uite asa am dezgropat uriasi cu mana mea in 1950″, a spus Ionita Florea.

La Argedava s-au mai gasit si calendare solare asemanatoare cu cele de la Sarmizegetusa, dar care au disparut, cu tot cu oasele de uriasi, nu se stie unde.

$$$

 Scriitorul George Orwell a înfiat un băiețel și la scurt timp și-a pierdut soția

Eric Arthur Blair s-a născut pe 25 iunie 1903, în orașul Motihari din India de astăzi, fosta provincie Bengal în timpul colonialismului britanic din India, fiind al doilea copil al lui Richard Walmesley Blair. Tatăl său a fost funcționar în administrația britanică din India în domeniul opiului, iar mama sa, Ida Mabel Limonzin, era fiica unui comerciant de ceai.

Anul următor, în 1904, viitorul scriitor pleacă împreună cu mama și sora lui în Anglia, în adolescență va studia la Colegiul Eton și va publica proze scurte în revista ale școlii și la un an după absolvire s-a angajat în cadrul Poliției Imperiale Indiene în Birmania. Eric a lucrat apoi în Franța având profesii foarte diferite, s-a întors în Anglia și și-a deschis un magazin sătesc.

Sub pseudonimul George Orwell, tânărul a scris articole pentru diverse ziare și în 1933 a publicat prima sa carte, “Fluierând a pagubă prin Paris și Londra”. Au urmat trei romane, “Zile birmaneze”, în 1934, “Fiica unui cleric”, în 1935 și “Keep the Aspidistra Flying”, în 1936.

În 1936 Orwell a scris un documentar despre șomajul din Nordul Angliei pentru editura engleză Left Book Club, dar următoarea carte, “Drumul către Wigan Pier”, o proză de tip reportaj despre viața la limita sărăciei a minerilor dintr-un orășel din Lancashire, l-a consacrat drept unul dintre cei mai mari reporteri și scriitori din Marea Britanie.

George Orwell devine socialist și pleacă în Spania în decembrie 1936 pentru a deveni corespondent de război în timpul Războiului Civil. S-a alăturat însă ca voluntar Diviziei Lenin din Barcelona, unitatea condusă de Partidul Muncitorilor de Unitate Marxistă.

La întoarcerea în Anglia, jurnalistul își descrie experiențele din timpul Războiului Civil în “Omagiu Cataloniei”. În august 1941 a început să lucreze pentru BBC, unde sarcina principală era de a scrie editorialul unei emisiuni despre evenimentele celui de-Al Doilea Război Mondial, comentariile sale fiind difuzate din 1941 până în 1943 în India. În aceeași perioadă Orwell a lucrat și pentru ziarul The Observer.

Scriitorul a fost căsătorit de două ori. Prima sa soție, Eileen O’Shaughnessy, cu care s-a căsătorit în 1936, l-a urmat în Spania și a fost o susținătoare a ideilor sale politice. În iunie 1944, ea și Eric au adoptat un băiețel de trei săptămâni pe care l-au numit Richard Horatio, dar un an mai târziu, în martie 1945, Eileen a murit în urma administrării unei doze de anestezic prea mare pentru intervenția chirurgicală la care a fost supusă.

Dărâmat de moartea prematură a soției sale, care avea doar 39 de ani în momentul decesului, George Orwell și-a îngrijit singur fiul adoptat, pe micuțul Richard. Patru ani mai târziu, în 1949, s-a recăsătorit, mai mult pentru a-i oferi fiului său o mamă, cu Sonia Mary Brownell care se pare că a fost modelul pentru Julia, eroina din “O mie nouă sute optzeci și patru”. Mariajul a fost încheiat pe 13 octombrie 1949, cu doar trei luni înainte de moartea scriitorului.

Orwell era un fumător înrăit, în ciuda unor vechi probleme pulmonare. Descris de The Economist drept „cel mai bun cronicar al culturii engleze din secolul XX”, scriitorul considera că Fish ’n’ Chips, fotbalul, pub-urile, ceaiul tare, ciocolata ieftină, filmele și radioul sunt principalele bucurii ale clasei muncitoare britanice.

Lui însuși îi plăcea ceaiul tare, scriind la un moment dat că ceaiul este unul dintre elementele de bază ale civilizației din Anglia și provoacă încă dispute violente cu privire la modul în care trebuie preparat, dilema principală fiind dacă se pune întâi ceaiul în ceașcă și apoi se adaugă laptele sau invers. Scriitorului îi plăcea și berea englezească, mânca la cantina de la BBC și prefera mâncărurile tradiționale englezești, cum ar fi friptura de vită, budinca Yorkshire, brioșele, biscuiții, cam toate brânzeturile britanice și marmeladă de Oxford.

Una dintre cele mai cunoscute cărți ale sale, “Ferma animalelor”, publicată în 1945, o satiră a revoluției comuniste din Rusia, i-a supărat pe foarte mulți prieteni de-ai săi cu convingeri de stânga, inclusiv pe fostul lui editor, Victor Gollancz, care i-a respins-o, dar volumul a ajuns în scurt timp una din cele mai populare cărți din Marea Britanie.

“O mie nouă sute optzeci și patru”, ultima scriere a lui Orwell, publicată în 1949, a fost influențată de sănătatea sa în declin și de deziluziile față de guvernul laburist ajuns la putere și a avut un efect foarte puternic asupra societății europene. În 2005 publicația Time a clasat romanul în lista celor mai bune romane și nuvele englezești din 1923 până în acel an. George Orwell a murit pe 21 ianuarie 1950, la Londra, din cauza tuberculozei de care suferea din tinerețe.

&&&

 

În acelaşi fatidic 1889, după două luni, murea şi Veronica Micle, neputând suporta absența celui care i-a scris atât de frumos...

"August 1882

Măi fată nebună şi drăgălaşă,

Şi zi e pozitiv că eu te-nşel, că te uit, că-mi eşti dragă numai pe cât te văd cu ochii? Mânca-ţi-aş ochii tăi cei dulci, nebuno, dar te iubesc cu sufletul, dar nu ştiu nici ce să-ncep, nici ce să fac de dragul tău. Dar zi şi tu – ce e de făcut? În vremea asta în care nu-i nimenea aici, în care vegetez ca un adevărat animal, bolnav şi descurajat – cum să vin la tine, pe cine să las în loc?

tu mă sfătuieşti să petrec, să mă folosesc de tinereţe şi alte asemenea mofturi nihiliste pe cari le citeşti în romanuri. Viaţa mea eşti tu, prin urmare nici un gând nu-mi vine măcar să petrec când sunt fără tine. Nimeni nu mă vede nicăiri, duc o viaţă monotonă de pe-o zi pe alta. Singur, fără prieteni şi fără cunoscuţi, şi tu zici să petrec, ca şi când un asemenea lucru se poate comanda în starea sufletească în care sunt.

Tu zici că presimţi nenorociri. Nu mai presimţi, dragul meu suflet, nimic; ceea ce e pozitiv este că suferi de superexcitaţie nervoasă, care va înceta când vom fi împreună şi vom fi împreună. Ce dracu! Odată trebuie să se schimbe în bine mizeria actuală, odată trebuie să ne regăsim pentru toată viaţa ca să nu ne mai despărţim nici odinioară. Iubirea mea pentru tine nu mai e un vis sau o speranţă depărtată; e ceva aievea, e o simţire hotărâtă şi de toate zilele cum e aerul pe care-l respir. Tu ştii fără bine că sunt statornic, chiar încăpăţânat, şi poate dacă n-aş fi aşa, ar fi pe de-o parte mai bine, dar pe de alta nu te-aş iubi cu atâta nestrămutare, precum te iubesc.

E prea adevărat ceea ce-mi scrii, că oamenii sunt mai îngăduitori cu viciile celor bogaţi decât cu patimele adevărate ale omului sărac. Dar aşa e lumea, aşa a fost totdeuna. Cu toate acestea, dacă lumea e nedreaptă, natura nu e tot astfel. O singură clipă din viaţa a doi nenorociţi ca noi, o clipă de uitare de sine şi de beţie plăteşte mai multe decât viaţa întreagă a acestor oameni.

Ţi-am spus, Nicuţă, că urâtă să fii, oricum ai fi, tot dragă ai să-mi rămâi şi nici nu se poate altfel – căci tu eşti cel dintâi amor al meu şi vei fi unicul şi cel din urmă. Dacă aceasta poate fi o mângâiere pentru singurătatea ta, o mângăere e drept că deşartă şi goală, dacă te poate mângâia jurământul meu sfânt că nu iubesc şi nu voi iubi niciodată pe nimeni afară de tine, dacă te poate mângâia mărturisirea că neagră mi-e ziua în care nu te văd, şi pustie viaţa fără de tine, atunci crede-le, căci adevărate sunt şi mângâie-te măcar cât de puţin.

Îţi sărut picioarele tale, copilul meu cel dulce, şi te rog, te rog mult să te linişteşti, să crezi în statornicia şi în iubirea mea şi să speri, dacă poţi spera. Dacă am avea religie, noi doi, am crede că Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătit atât amor, dar n-o avem, de aceea numai în noi înşine putem crede şi pe noi înşine ne putem întemeia. Eu zic: crede în mine şi nu vei fi amăgită, afară doar dac-oi muri. Te sărut şi te rog, linişteşte-te, căci starea ta mă doare mai mult decât mizeriile mele proprii. Al tău,

Emin"

.

$$$

 

🌳COPACI A CĂROR ENERGIE TE POATE VINDECA!🌲

“Fiecare copac emite un anumit tip de energie. Aceasta poate avea intensități diferite în funcție de orele zilei și de anotimp. În acest sens, copacii sunt împărțiți în două categorii:

1.Copaci care furnizează energie organelor slăbite

Aceștia au o acțiune de creștere a imunității organismului: de înlăturarea senzațiilor de durere din zona inimii și până la normalizarea circulației sangvine.

2.Copaci care absorb energiile negative din corp

Energiile emise de arbori nu sunt mereu aceleași.

Copacii care-și pierd frunzele toamna, pierd din energie în acest anotimp, în proporție de 60-70%, pe când copacii veșnic verzi, au pierderi de energie în această perioadă de doar de 25%.

Aceștia din urmă au rolul de a bloca energiile negative, dar ne pot provoca dureri și disconfort în timp ce amelioreaza energiile vitale din corp.

Stresul de ori ce fel, este ameliorat cu energia acestor copaci.

Copaci energetici – cum se pot influența

Chiar și copacii de specii diferite se pot influeța energetic între ei dacă sunt plantați aproape.

Astfel, dacă un plop este plantat lângă un mesteacăn, energia plopului paralizează circuitul energetic al mesteacănului, acesta rămânând fără frunze pe partea dinspre plop.

În acest fel, plopul devine vampir energetic pentru mesteacăn!

Același lucru se poate întâmpla și cu omul, când stă mai mult timp în preajma anumitor copaci, suferind blocaje energetice, stări dezagreabile uneori boală.

În medicina vibrațională – încă din vremuri îndepărtate oamenii își vindecau bolile cu ajutorul copacilor. Această tehnică poartă numele de „dendroterapie”.

Dendroterapie: energia vindecatoare din copaci

M-am gândit că acesta ar putea fi un subiect extrem de interesant… așa că va propun o lista de copaci incredibili, care au puteri energetice deosebite:

STEJARUL – copac purificator

copaci, copaci ornamentali, pomi ornamentali,

Un singur copac adult purifică aerul cat 1000 de copaci din alte specii.

Stejarul este considerat a fi cel mai puternic donator energetic pentru om.

Când vă aflați într-un impas decizional, faceți terapie cu acest copac!

Energia maximă a stejarului este între orele 21 și 5 dimineața.

Vă puteți așeza și medita la umbra lui, sau îl puteți îmbrățișa! Veți simți o energie incredibilă, dacă îi dați voie să vă cuprindă.

SALCÂMUL – copacul care te scapa de stres si oboseala

Doar 20 de minute de relaxare rezemat de trunchiul unui salcâm va va umple de bună dispoziție.

Este de folos persoanelor stresate și solicitate nervos la locul de muncă, cât și femeilor la ciclu sau menopauză.

DUDUL – pomul care te scapă de durerile de cap

Acest copac are puterea de a genera energie care poate reda vigoare omului slăbit și celui cu dureri de cap.

Este suficient să stai lipit 20-30 de minute de acest pom si vei simti o stare de bine, de limpezire a gandurilor, deoarece dudul este un donator energetic de excepție, având un biocâmp foarte ridicat.

CARPEN – din categoria copaci cu efect rapid!

Dacă sunteți slăbit sau apatic, atunci veți vrea să apelați la acest donator energetic.

Efectul său este rapid și vizibil, însă vine și cu o serie de contraindicații!

NU stați in preajma lui mai mult de 5-10 minute, pentru că este mult prea puternic și poate să facă o supraîncărcare energetica, nu tocmai benefica.

MESTEACĂN– copacul „ranilor din dragoste”

Sub el se poate sta mai mult timp oferind energie vindecătoare, în special femeilor și copiilor.

Mesteacănul este renumit pentru faptul că oferă ajutor îb problemele de piele și îmbunătățește starea de spirit.

De asemenea, se spune despre mesteacăn că vindecă „rănile din dragoste”, liniștește psihicul… și totodată ajută persoanele „false” să se reabiliteze.

Energia mesteacanului intareste sistemul imunitar.

Zona din preajma mesteacanului este protejata de bacterii, virusi si microbi.

Se spune ca in perioadele cu epidemii de holera si ciuma, gospodarile care aveau un mesteacan in gradina erau protejate. Pentru a creste imunitatea organismului umpleti un saculet cu frunze maruntite si pe timp de noapte lasati saculetul deschis. Dimineata inchideti-l, pentru a nu intra in contact cu alte energii.

NUCUL – vampirul energetic

Cunoscut în popor ca „vampir energetic”, nu ar trebui să fie plantat la distanță mai mică de 10 m de casa sau locul de relaxare din gradină.

Staționând 5-10 minute la umbra lui scâpați de excesul de energie negativă, vindecă bolile inflamatorii și oferă liniște sufletească.

SALCIA – copacul care te vindecă de negativism

Salcia este recomandată persoanelor care văd doar partea neagră din viață, care plâng tot timpul.

Salcia preia energia negativă din corpul uman și o elimină; de aceea se numește „plângătoare”.

Se recomandă sa stați 30 minute în brațele salciei pentru a scăpa de energiile negative, după care este indicat să mai poposiți sub stejar și salcâm.

Terepia cu salcia este recomandată între orele 19-21, în special primăvara, până la sărbătoarea de Înălțare.

Când sunteți demolat psihic, puteți purta o brățară din crenguțe de salcie la incheietura mainii timp de 30 minute.

Energia din salcie crește inclusiv potența sexuală.

TEIUL – din categoria copaci împotriva stresului și anxietății

Energia minunatului copac îndepărtează stresul, anxietatea și stările depresive isterice.

Energia teiului se păstrează în crengile înflorite timp de 21 de zile, dupa care energia se scurge.

PINUL – copac pentru vigoare

Este suficient să poposiți 5 minute sub pin și să țineți în mâna stângă câteva ace pe care să le masați ușor între degete și v-ați luat energia și vigoarea de care aveați nevoie.

Acesta transmite o încărcătură energetică mare. Oamenii cu probleme cardiace nu ar trebui sa apeleze la energia acestuia.

BRADUL – copacul care îndepartează spiritele rele

Din străbuni a fost considerat copacul magic, a cărui rășină îndepărtează spiritele rele. Băile cu crenguțe și muguri de brad aduc vindecare i

În boli reumatismale și răceli.

MOLIDUL – copacul care te scapă de emotii negative

Energia molidului scoate din tine toate emoțiile negative, calmează stresul și iritarea, aduce starea de somn după 3-5 minute de stat lipit de el.

PĂRUL – pomul vindecator al durerilor de cap

Ca orice fel de pom fructifer de cultură, părul este un donator slab de energie.

Pentru încărcare energetică apelați la pomii sșlbaticii.

Părul sălbatic ne găzduiește la umbra sa o perioadă lungă de timp. Persoanele care suferă de migrene, dureri de cap trebuie să poarte pe cap coronițe de salcie timp de 30 de minute la orele specificate mai sus, timp de 14 zile.

ALUNUL– vampir energetic

Alunul este, asemenea bradului, un vampir energetic. Acesta neutralizeaza energiile negative, amelioreaza frica, anexietatea și nervozitatea.

PLOPUL – copacul care te scapă de dureri

Energia lui ameliorează tensiunea nervoasă, anxietatea, durerile ce cap și de dinti.

CIREȘUL PĂSĂRESC – vampir energetic

Cireșul păsăresc este un alt vampir energetic. El are un efect benefic în bolile inflamatorii, în tumore și congestii.

CASTANUL – copac cu efecte halucinogene

Castanul este cel mai activ din punct de vedere energetic între orele 1 si 7 dimineața, însă apropierea îndelungată de acesta poate da o stare falsă de confort psihic, putând da chiar și efecte halucinogene.

Vizitați-l în reprize de 2-3 minute.

Pădurea și copacii ne încarcă bateriile însă trebuie să înțelegem ce copaci ne pot face cu adevarat bine. Important este să încercăm să intrăm în rezonanță cu aceștia. Dacă nu le cunoaștem tipul de energie vom simți dacă starea se accentuează (atunci căutăm un alt copac), dacă starea se îmbunătățește înseamnă că putem să ne bucurăm de energia binecuvantată a acestora.”

_________

Sursa:sunt-sanatos.ro & Qigong Mediaș

$$$

În ziua de Sânziene soarele joacă pe cer la răsărit, de bucurie că astăzi strălucește cel mai tare pe boltă iar la amiază încremenește în loc, înflăcărat și biruitor.

În ziua de Sânziene se joacă Drăgaica, dans ritual asemănător Călușului. De data aceasta, ceata este formată exclusiv din fete, câteva îmbrăcate în haine bărbătești, numite Drăgaici, Drăghicuțe sau Drăgane. La fel ca în cazul călușarilor, și alaiul Drăgaicelor este însoțit de un muzicant iar una dintre fete poartă un steag împodobit cu baticuri colorate, spice de grâu, usturoi, pelin, flori de sânziene și alte plante magice. Acest cortegiu ceremonial străbate ulițele satului, formând un brâu simbolic, protector și fertilizator, ce cuprinde întreaga comunitate. În unele sate, fetele aveau și coase, vestind că e vremea de cositului, că plantele și-au încheiat drumul, au fost sămânță, au germinat, au crescut, s-au înmulțit iar acum urmează să moară. În alte locuri, cea mai frumoasă fată se alege Drăgaică, se împodobește cu spice de grâu și cu flori de sânziene ca o mireasă, după care, însoțită de alaiul său, cutreieră holdele, câmpurile și satele într-un extraordinar parcurs ritualic, aducător de belșug și fertilitate, reminiscență a unui străvechi cult agrar.

În ziua de Sânziene se colindă, se fac farmece, se ghiceşte, se află ursitul, se fac prorociri asupra vremii şi rodului, se descântă: „Sânziană, floare-aleasă,/ Fă-mă în curând mireasă…”

În ziua de Sânziene se „înstruțează Boul”, adică se împodobește cu flori, și se plimbă prin sat, obicei ceremonial cu o puternică simbolistică nupțială, atestat îndeosebi în nordul Transilvaniei și dedicat unei divinități taurine, fertilizatoare, ce poate fi identificată cu Mitra sau Dionysos.

În ziua de Sânziene amuțește cucul, orologiul calendaristic al românilor, pasăre oraculară care-și începe cântecul la echinocțiul de primăvară, de Blagoveștenie, pentru a-l sfârși acum, la solstițiul de vară.

În ziua de Sânziene, vara începe „să se întoarcă spre iarnă”, florile câmpului își pierd treptat mirosul și puterea tămăduitoare, în păduri apar licuricii, pe cer răsare Cloșca cu Pui…

$$$

 Ion Ionescu de la Brad, un savant vizionar

Născut pe 24 iunie 1818 în oraşul Roman, Ion lonescu a urmat şcoala din oraşul natal şi cursurile Școlii de la Trei Ierarhi şi Academiei Mihăilene din Iaşi, fiind apoi trimis de domnitorul Mihail Sturdza să studieze agricultura în Franţa, unde, timp de patru ani, a luat și lecții de economie politică, biologie și chimie.

Nicolae Iorga a scris mai târziu despre el că de la Petrache Poenaru nu se văzuse în acele vremuri, în Franţa, “un valah mai harnic şi mai dornic de a-şi însuşi cunoştinţe”. Întors în ţară, a devenit pe rând profesor la Academia Mihăileană din Iaşi, director al Statisticii din Moldova, director al Domeniilor Moldovei și inspector general al agriculturii.

Cunoscându-l pe Ion Ghica, și el profesor la Academia Mihăileană, Ion Ionescu a fost atras în cercul revoluţionar, iar în timpul mişcărilor din 1848 a fost chemat de Nicolae Bălcescu şi Ion Heliade Rădulescu la Bucureşti, ca specialist în probleme agricole, devenind vicepreşedinte în “Comisia proprietăţii” și susţinând împroprietărirea ţăranilor. După înăbuşirea revoluţiei, la fel ca ceilalți pașoptiști, a fost nevoit să plece în exil.

În această perioadă, a scris o serie de lucrări, printre care “Excursiune agricolă în Câmpia Dobrogei”, în limba franceză, a fost ales membru al Consiliului imperial de agricultură şi numit directorul Şcolii de agricultură de la San-Stefano, apoi administrator al domeniilor marelui vizir Reşid Paşa din Tesalia. Revenit în țară după nouă ani, în 1857, Ion Ionescu de la Brad a început să agite din nou “problema ţărănească”, motiv pentru care a fost închis pentru o perioadă la Mănăstirea Neamţului, dar, după ce și-a ispăşit pedeapsa, a continuat netulburat să-și susțină cauza în gazete. În 1864, după reforma agrară făcută de Alexandru Ioan Cuza va spune, în sfârșit, fericit: “În ziua când Cuza Vodă a desfiinţat boierimea şi a împroprietărit ţăranii, am încetat de a-l mai combate și m-am închinat lui”.

În anul 1869, agronomul a cumpărat, împreună cu fratele său, o moşie în localitatea Brad, comuna Negri, Bacău, şi în anii următori s-a stabilit aici construind o fermă model și devenind cunoscut, din acest moment, ca Ion Ionescu de la Brad. În paralel, a găsit timp să scrie şi să publice un număr mare de articole, monografii, manuale de agricultură, buletine, calendare agricole, dări de seamă și cronici dedicate emancipării ţăranului şi organizării unei agriculturi ştiinţifice.

Profesorul Gheorghe Ionescu Sisești spunea despre înaintașul său: “Munca sa rodnică pe tărâmurile cele mai variate ale agriculturii a fost întreruptă in 1863. Postul de inspector general de agricultură a fost desființat. Ionescu de la Brad a devenit un simplu agricultor particular dovedindu-se în noua lui îndeletnicire un organizator model.

A organizat pe terenul de la Brad o fermă model, adică o fermă experimentală, în sensul vederilor lui din tinereţe, şi o şcoală de agricultură pentru fiii de ţărani. Putem spune că Ionescu de la Brad este primul experimentator român în agricultură. A introdus tot felul de plante şi de soiuri noi. Gospodăria lui era o adevărată grădină botanică, unde făcea observaţii, trăgea învăţăminte pentru progresul agriculturii, publicându-le apoi în diferitele sale lucrări. În această epocă, Ion lonescu de la Brad a fost ales de colegiul al 4-lea al ţăranilor ca deputat independent, în mod neîntrerupt de la 1876—1883. În publicaţiile din această perioadă despre Credit, despre Buget, despre Finanţe, Ionescu de la Brad s-a dovedit nu numai un mare agronom, dar şi un mare economist şi un apărător al ţăranilor năpăstuiţi.

El dorea să contribuie la eliberarea ţăranilor de „robia pămîntului, de robia banului şi de robia neştiinţei”. El făcea regulat dări de seamă alegătorilor despre activitatea sa, obligaţie necunoscuta politicienilor epocii. Preocuparea pentru ușurarea vieţii oamenilor l-a călăuzit mereu pe Ionescu de la Brad în lunga şi rodnica lui activitate.

Gospodăria agricolă, spunea el, nu este un scop în sine, ci este numai un mijloc. Scopul este omul, nu agricultura: putem îmbunătăţi pământul prin om, dar suntem mai mult datori a îmbunătăţi omul prin pământ”.

Primul profesor care a predat agricultura la Academia Mihăileană din Iaşi susținea, în lucrările sale, că însuşirile solului influenţează în mare măsură producţia plantelor de cultură și cerea agricultorilor să-și cunoască bine pământul.

Considerând mecanizarea o condiţie esenţială a cultivării pământului, a înființat în 1841, la Iaşi, primul atelier de maşini agricole, a reuşit să obţină soiuri noi de cereale, mai rezistente şi productive, a înfiinţat, la Copuzu şi Odaia Bărăganului, primele crescătorii naţionale de animale și a produs, tot în 1841, prima şampanie românească, după metoda celebrului călugăr francez Don Pérignon de la mănăstirea Haut Villers din ţinutul Champagne.

Pe terenurile cu exces de apă Ion Ionescu de la Brad recomanda drenajul, iar pentru zonele secetoase preconiza irigarea, spunând: “Irigaţiunea este o lucrare de îmbunătăţire a agriculturii de o importanţă precumpănitoare… cel mai puternic mijloc de sporire a producerii şi a avuţiei”.

În plus, a susținut rolul pădurilor pentru apărarea solului împotriva eroziunii, dovedindu-se un iniţiator al lucrărilor de îmbunătăţiri funciare și recomandând insistent introducerea asolamentului: “Îngrijirea cu durere de inimă a pământului şi întrebuinţarea lui după cum cere ştiinţa asolamentelor şi a rotaţiunii plantelor sunt mijloacele cele mai puternice ca să-l facă să dea producte mai multe şi mai ieftine, în asolamentul ce avem de gând să propunem trebuie să vie plantele una după alta astfel încât fiecare plantă ce se culege să lase pământul pregătit pentru aceea ce are să-i urmeze”.

Pentru a stimula extinderea unor culturi care ocupau suprafeţe mici, agronomul scria: “Porumbul este, după cartof, cel mai preţios product cu care s-a înzestrat agricultura ţării noastre… Grâul de toamnă este semănătura cea mai folositoare a plugăriei, este hrănitoare şi se întreabă mai mult de negustori”, iar despre culturile de cartofi spunea: “De pe o falcie cu cartofi un cultivator dobândeşte atâta roadă cât poate să hrănească de 4 ori mai mulţi oameni decât din o falcie cu grâu. Îndeobşte rodirea este mult mai îmbelşugată când se seamănă cartofi mari, fiind de prisos a pune mai mulţi cartofi într-un cuib”.

Cu puțin timp înainte de a înceta din viață, Ion Ionescu de la Brad a susținut un discurs mobilizator în Parlament: “Mulţi din vechii luptători s-au dus dintre noi mai înainte de a vedea ca noi, cei ce am rămas, răsărind în această ţară soarele libertăţilor şi al dreptăţii, mai înainte de a se bucura și ei de rezultatele silinţelor și ale sacrificiilor lor. Şi noi, câţi am mai rămas, ne vom duce, cum se zice, închinându-ne, cu cântecul, cu codrii, cu freamătul, iar dv. cei tineri care mai rămâneţi și care sunteţi datori să continuaţi lupta pe calea progresului și a civilizaţiunei pentru dezvoltarea și mărirea poporului român, binevoiţi a mă asculta și a lua în primire ideile de dreptate și de frăţietate ale generaţiunei ce se duce, ca să ştiţi ceea ce s-a făcut şi ceea ce a mai rămas a se face”.

Ion Ionescu de la Brad a murit pe 16 decembrie 1891 și a fost înmormântat la ferma unde şi-a desfăşurat activitatea până în ultima zi a vieţii.

În iulie 1928, la inaugurarea bustului său, profesorul Costăchescu-Iași spunea: “Pentru a da un caracter de omagiu acestei sărbătoriri, am venit să aduc cuvântul de recunoştinţă al tuturor plugarilor şi muncitorilor de pământ pentru lupta plină de un nobil idealism care a desfăşurat-o Ion Ionescu. Nu voi arăta faptele şi toate meritele lui. Un lucru vreau să relev. Acest fiu strălucit al ţării a avut darul de a uni visul, idealul cu spiritul practic, cu meritul marilor înfăptuiri, cu realizarea. Face parte din generaţia în memoria căreia trebuie să ne închinăm cu smerenie, din generaţia care a unit lupta cu sacrificiul. A îndurat surghiunul pentru o idee şi n-a dezarmat în faţa niciunui obstacol şi a niciunei ameninţări. Ideile lui au fost fermente de progres, cele care nu s-au putut realiza au aşteptat valorificarea, puterea de germinaţiune, de la generaţiile ce l-au urmat. El a azvârlit bobul; o parte s-a înfăptuit, o parte mai are nevoie de încă multe străduinţe”.