$$$

 CÂND GREBLA ERA PRIETENĂ CU FURCA 

Constantin MOSOR

"Când lumea se ruga să vină ploaia,

Să aibă cu ce face mămăligă,

În timp ce focul perpelea tigaia,

Iar „Moșul” împăna o săpăligă.

Cănd ne mândream că suntem de la țară,

Că mirosim a iarbă și a humă,

Când sărăcia nu era povară,

Când nu-njuram pe altul nici în glumă.

Când oamenii, cam pe la prânzul mare,

O așteptau cuminți pe lea Măria,

(Nevasta lu` nea Gheorghe) cu mâncare,

Când nu uitam să scoatem pălăria,

Dacă trecea pe drum învățătorul,

Ținând sub braț o carte de citire,

Când rând pe rând împrumutam ulciorul,

Fără să ne gândim la-mbolnăvire.

Când grebla era prietenă cu furca,

Iar noi, copiii desenam șotronul,

Ori ne strângeam pe deal și jucam țurca...

Și nu mergeam la școli cu...avionul,

Când lumea se mândrea cu o căruță,

Cu roți de lemn, care trezeau toți câinii,

Când visele dormeau în cămăruță,

Când, rareori simteam mirosul pâinii,

Viața nu atârna în două fire!

Sufletu-și scotea ușa din țâțână!

Iubirea se hrănea doar cu iubire!

Minciunile nu se țineau de mână!"