#$$

 La patruzeci și cinci de ani a rămas însărcinată când toată lumea credea că e prea târziu pentru asemenea lucruri, iar satul întreg s-a împărțit între cei care o susțineau și cei care considerau că face un păcat.

Rodica stă pe patul de spital din maternitatea din orașul de județ și își ține în brațe băiețelul de două zile. Pe geamul mic, soarele de septembrie luminează blând, dar în privirea ei se citește oboseala și teama de ce o așteaptă acasă. La patruzeci și cinci de ani, după douăzeci de căsătorie fără copii, nimeni din satul Florești nu se aștepta ca ea să nască primul ei copil.

"E sănătos, Rodica," îi spune sora ei, Viorica, venită să o vadă. "Asta e tot ce contează. Restul sunt vorbe."

Dar Rodica știe că "restul" nu sunt doar vorbe. În ultimele luni, satul s-a împărțit în două tabere: cei care considerau că, la vârsta ei, să nască e o rușine și o nebunie, și cei care se bucurau pentru ea că în sfârșit a avut parte de bucuria maternității.

Povestea a început în urmă cu un an, când Rodica și soțul ei, Vasile, au decis să încerce din nou să aibă un copil. După două decenii de speranțe și dezamăgiri, după doctori, tratamente și rugăciuni, se resemnaseră cu gândul că vor rămâne fără copii. Dar când o prietenă din oraș îi vorbise despre noile tratamente pentru fertilitate, Rodica a simțit din nou speranța.

Doar cele care au dorit un copil atâția ani știu că vârsta e doar un număr când în brațele tale nu s-a odihnit niciodată propriul tău copil.

"La vârsta dumitale să te mai gândești la copii?" o întrebase doctorul din orașul de județ. "Știți ce riscuri implică?"

"Îmi asum riscurile," răspunsese Rodica. "Am patruzeci și patru de ani, nu optzeci."

Când a aflat că e însărcinată, pentru prima dată în viața ei Rodica nu și-a mai dorit să împartă vestea cu nimeni din sat. Știa că reacțiile vor fi împărțite. Și a avut dreptate.

"Rușine să nu îi fie!" spunea mătuși-sa Floarea la poarta cu vecina. "La vârsta asta să facă copii! Nu se gândește că poate să nască un copil bolnav? Că nu o să aibă puterea să-l crească?"

Dar alții au reacționat diferit. "Bravo ei!" zicea profesoara pensionară din sat. "Cine spune că după patruzeci de ani o femeie nu mai poate fi mamă? Pe vremuri, bunicile noastre nășteu și la cincizeci de ani."

Sarcina a fost grea. La vârsta ei, corpul nu mai răspundea ca pe la douăzeci de ani. Picioarele se umflau, spatele o durea, oboseala era constantă. Dar de fiecare dată când simțea copilul mișcându-se în pântec, toate greutățile păreau să dispară.

"Nu înțeleg de ce lumea se agită atât," îi spusese Vasile într-o seară, mângâindu-i pântecele. "E copilul nostru, ne-l dorim, avem cu ce să-l creștem. Ce contează vârsta?"

În luna a șasea, când pântecele începea să se vadă, comentariile s-au înmulțit. La magazinul din sat, conversațiile se opreau când intra Rodica. Unele femei o felicitau timid, altele o priviau cu reproș.

"Păi doamne ferește, măi Rodico," o apostrofase într-o zi Sultana, cea mai guralivă femeie din sat. "Nu-ți e rușine? La vârsta asta să umbli cu burta? Ce o să zică copilul când o să crească? Că mama lui e bătrână ca bunica?"

Rodica încercă să răspundă cu calmitate: "Copilul o să zică că mama lui l-a iubit atât de mult încât a așteptat douăzeci de ani să-l aibă."

Dar cuvintele o răneau mai mult decât era dispusă să recunoască. În nopțile nedormite, se întreba dacă nu cumva au dreptate cei care o criticau. Dacă nu e egoist din partea ei să nască la vârsta aceasta. Dacă va avea energia să crească un copil până la maturitate.

În luna a opta, când a început să aibă contracții și a fost internată, jumătate din sat a venit s-o vadă la spital. Cealaltă jumătate a rămas acasă, considerând că "nu e de încurajat asemenea comportamente".

"Să născă sănătos și apoi să vezi ce greu o să îi fie," comentau unele. "Un copil nu e jucărie. Are nevoie de energie, de alergat după el, de nopți nedormite. La vârsta ei..."

Dar au fost și voci care au susținut-o. "Rodica o să fie o mamă minunată," spunea învățătoarea de la școală. "Am văzut-o cum se poartă cu copiii din sat. Și apoi, cine spune că la patruzeci și cinci de ani o femeie e bătrână? Azi lumea trăiește mai mult, e mai sănătoasă."

Nașterea a fost complicată, ca orice naștere la o vârstă mai înaintată. Dar băiețelul s-a născut sănătos, cu cinci kilograme și cincizeci de centimetri. Când l-a văzut prima dată, Rodica a plâns - nu din durere, ci din fericire pură.

"E perfect," i-a șoptit lui Vasile. "A meritat să așteptăm atâția ani."

Acum, în ziua în care urmează să se întoarcă acasă, Rodica se pregătește să înfrunte din nou judecățile. Știe că unii din sat vor continue să comenteze, să caute semne că nu se descurcă cu copilul, să prezică probleme și dificultăți.

"Îți pare rău că l-ai făcut?" o întreabă sora ei, văzând-o pensativă.

"Niciodată," răspunde Rodica ferm. "Îmi pare rău doar că am pierdut atâția ani încercând să conving lumea că merit să fiu mamă. Copilul ăsta e cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat vreodată."

În după-amiaza când se întoarce acasă, o parte din sat o așteaptă la poartă. Unii vin să vadă copilul și să o felicite, alții vin din simpla curiozitate. Printre ei, și mătuși-sa Floarea, care, în ciuda criticilor, nu poate să nu zâmbească când vede băiețelul.

"E drăguț," recunoaște ea. "Să crească mare și sănătos."

Pentru că, în definitiv, când vezi un copil sănătos și fericit, criticile despre vârsta mamei încep să pară mai puțin importante. Un copil dorit și iubit va crește bine indiferent de câți ani are mama lui când l-a născut.

În următoarele luni, Rodica demonstrează că vârsta nu îi afectează capacitatea de a fi o mamă bună. Copilul se dezvoltă frumos, ea își găsește energia să se trezească noaptea, să-l alăpteze, să aibă grijă de el. Și treptat, chiar și cei mai critici din sat încep să recunoască că poate au judecat-o prea aspru.

"Se pare că se descurcă," comentează cineva. "Copilul arată bine."

Într-o duminică, la biserică, când preotul binecuvântează copilul, toată lumea vede cât de fericită e Rodica. Pentru că maternitatea nu e definită de vârstă, ci de dragoste. Și dragostea nu are dată de expirare.

"Am învățat ceva din toată povestea asta," îi mărturisește Rodica prietenei ei cele mai bune. "Că nu trebuie să îți trăiești viața după așteptările altora. Că fericirea ta e mai importantă decât părerile străinilor. Și că miracolele se întâmplă la orice vârstă, dacă ai răbdare să le aștepți."

Băiețelul crește sănătos și iubit. Rodica, la patruzeci și șase de ani, e o mamă împlinită și fericită. Iar satul învață, încet dar sigur, că judecățile pripite sunt deseori greșite și că dragostea de copil nu cunoaște limite de vârstă.

Pentru că, în definitiv, cel mai important nu e când devii mamă, ci cum ești mamă. Și Rodica dovedește că poate fi o mamă extraordinară la orice vârstă.