$$$

 GÂNDUL ZILEI....MIHAIL EMINESCU...EMINOVICI..

" O, STINGĂ - SE A VIEȚII....FUMEGĂTOARE FACLĂ 

Motto:" Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit si-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie, si peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale "!

( George Călinescu)

"O stingă-se a vieții fumegătoare faclă,

Să aflu căpătâiul cel mult dorit în raclă!

N-aflai loc unde capul în lume să mi-l pun,

Căci n-am avut tăria de-a fi nici rău, nici bun,

Căci n-am avut metalul demonilor în vine,

Nici pacinica răbdare a omului de bine,

Căci n-am iubit nimica cu patimă și jind...

Un creier plin de visuri ș-o inimă de rând.

De mult a lumii vorbe eu nu le mai ascult,

Nimic e pentru mine ce pentru ea e mult.

Viitorul un trecut e, pe care-l văd întors...

Același șir de patimi s-a tors și s-a retors

De mânile uscate a vremii-mbătrânite.

Sunt limpezi pentru mine enigmele-ncâlcite:

Nu-ntreb de ce în lume nu ne e dat de soarte

Noroc fără durere, viață fără moarte.

Am pus demult deoparte acele roase cărți

Ce spun c-a vieții file au vecinic două părți...

Cu-a lor înțelepciune nimica nu se schimbă

Cu dezlegări ciudate și cu frânturi de limbă

Ocupe-se copiii... Eu pun o întrebare

Nu nouă, însă dreaptă... nu liberă, dar mare.

Viața, moartea noastră noi le ținem în mâni,

Pe ele deopotrivă noi ne simțim stăpâni.

O cupă cu otravă, un glonte, un pumnar

Ne scapă deopotrivă de-o lume de amar.

De ce țin toți la dânsa, oricât de neagră fie?

Ea împlinește oare în lume vo solie?

E scop în viața noastră ­ vun scop al mântuirii?

Nu junghiem ființa pe-altarul omenirii?

A gândului lucire, a inimei bătaie

Ridică un grăunte din sarcina greoaie

Mizeriei comune? Trăind cu moartea-n sân

Pe altu-n astă lume îl doare mai puțin?

O, eu nu cer norocul, dar cer să mă învăț

Ca viața-mi preț să aibă și moartea s-aibă preț.

Să nu zic despre mine ce omului s-a zis:

Că-i visul unei umbre și umbra unui vis.

O, Demiurg, solie când nu mi-ai scris în stele,

De ce mi-ai dat știința nimicniciei mele?

De ce-n al vieții mijloc, de gânduri negre-un stol

Mă fac să simt în minte și-n inimă un gol?

De ce de pe vedere-mi tu vălul ai rărit,

Să văd cum că în suflet nu am decât urât?

Viața mea comună s-o târâi uniform

Și să nu pot de somnul pământului s-adorm?

Zadarnică, pustie și fără înțeles

Viața-mi nu se leagă de-un rău sau de-un eres.

Eu nu mă simt deasupra și nu sunt dedesupt,

Cu mine nu am luptă, cu lumea nu mă lupt

Pentru-o minciună mare ori mare adevăr.

Totuna mi-ar fi mie, căci alta nu mai cer,

Decât să fiu în dreapta ori stânga hotărât,

S-omor și eu pe altul sau să fiu omorât

Și făr- de nici un titlu în lume să mă-nser...

Căci ce-i la urma urmei minciună, adevăr?...

Să țin numai la ceva... oricât ar fi de mic...

Dar nu țin la nimica, căci nu mai cred nimic"...

Eminescu.....

Fragmente dintr-o scrisoare din 1882:...." O duc într-o muncă zadarnică....n- am liniște, n- am repaosul senin, de care aș avea atâta trebuință pentru că să mai pot lucra...

  ....Un asemenea repaos nu- l pot avea nicăieri și la nimeni."..Mihai Eminescu 

Din perspectivă tematică, poezia „O, stingă-se a vieții …” este o evocare a iubirii neîmplinite și a frământărilor sufletești ale poetului nepereche. Eminescu prezintă o tematică profund filozofică ce sugerează incertitudinea și dificultatea de a găsi sensul și scopul existenței. În plus, prin intermediul unor simboluri ca "cerul nopții, stelele și îngerii", Eminescu sugerează că eul liric nu poate găsi liniștea în această lume și că singura soluție este să se elibereze de greutatea existenței sale.

Mihai Eminescu nu a fost doar un geniu literar. A fost o voce profetică, un spirit vertical, un român deplin. A fost incomod. De aceea a fost înlăturat. A fost naționalist. De aceea a fost redus la tăcere. A spus adevărul. De aceea a fost sacrificat.

La 15 iunie ,noi nu comemorăm doar o moarte, ci o rănire profundă a sufletului românesc.

Comemorăm o jertfă pe care o mare parte din acest neam încă nu o înțelege.

Eminescu a știut să iubească România cu disperare, cu luciditate și cu o durere care l-a ars pe dinăuntru.

A vorbit despre trădare, despre vânzare, despre străini, despre viitorul țării. Și tot ce a spus se întâmplă azi sub ochii noștri.

Cine uită ce a fost Eminescu, se dezleagă de Neam.

Cine îl ignoră, se face părtaș la moartea lui.

Cine îl înțelege, e dator să lupte.

Astăzi, nu depunem doar flori și-i aducem osanale, astăzi ne întrebăm: Ce-am făcut cu " adevărul" pentru care el a murit?

  " Trăind în cercul vostru strâmt, 

     Norocul vă petrece, 

     Ci eu in lumea mea mă simt 

     Nemuritor și rece ....

"România este o țară, in care geniile mor la marginea drumului și nulitățile ajung miniștrii "....Emil Cioran. 

Eternă să-i fie amintirea poetului nepereche, Mihai Eminescu, Domnul cel de nemurirea noastră!

  Janeta Hulea ...Cu drag din drag de Eminescu