$#$

 

Terapie prin adulter: când madam Borderline descoperă amantul cu suflet de plastilină

O satiră acidă despre femeile măritate cu apetit pentru drame romantice și bărbații suficient de fragili încât să confunde criza existențială cu iubirea eternă.

Dragoste în vremea instabilității emoționale: când Borderline-ul își ia amant

Există femei măritate. Și-apoi există femei măritate cu copii, cu un soț care greșește din oficiu și cu o suferință interioară atât de intensă încât ar putea alimenta rețeaua electrică a unui mic oraș de provincie. Femei care nu spun „înșel”, ci „îmi urmez inima”. Care nu zic „trădez”, ci „mă regăsesc”. Și care nu-și părăsesc familia — doar iau o pauză afectivă în brațele altuia.

Ea nu e doar soție și mamă. E o pasăre rară, prinsă în colivia responsabilităților cotidiene, care vrea să zboare liberă pe canapeaua vreunui Don Quijote. Se hrănește din drame, plânge în baie și își postează ochii roșii pe stories cu textul „nimeni nu știe ce-i în sufletul meu”. De obicei, nici ea.

Are trăsături Borderline — ceea ce înseamnă că te iubește până te sufocă și apoi te urăște că respiri. Narcisismul ei e discret, dar constant: vrea să fie salvată, adorată, venerată, dar fără să fie deranjată de detalii minore gen: fidelitate, loialitate, responsabilitate. Copiii? Există, desigur. Dar ei sunt acolo ca decor în piesa Martirul feminin neînțeles. Utili când trebuie să pară o mamă luptătoare și absenți când e cazul să meargă la amant în weekend.

Și aici intră în scenă el — amantul. Bărbatul cu suflet poetic și coloană vertebrală de gelatină, care se simte alesul divin menit să scoată o femeie „din întuneric”. Nu contează că întunericul e autoinflamat și plin de fantezii sinistre. Nu contează că ea e căsătorită și are copii acasă care se uită la „Frozen” în timp ce mama lor primește mesaje cu inimi și flăcări. El o iubește. Cu adevărat. Sau așa crede.

Se implică profund. Adică superficial, dar cu sentimente. Se emoționează când ea îi povestește cât de rece e soțul și cât de mult „a murit pe dinăuntru” între o lecție de pian și un pachet de Pampers. Și el crede. Pentru că, în lumea lui, iubirea nu are reguli. Nici limite. Nici neuroni.

Se visează salvator, dar e doar un figurant într-un serial prost scris, în care femeia face binge-watching cu suflete. După el urmează altul. Și altul. Iar el va rămâne cu un status criptic, o criză existențială și o erecție de vinovăție întârziată.

Când totul se sparge — și întotdeauna se sparge — ea se întoarce la soț, la copii, la viața „care o constrânge”, în timp ce el rămâne în inbox, uitându-se la ultima poză primită cu un selfie din mașină și textul: „nu mai pot așa…”.

Și atunci, într-un moment rar de luciditate, soțul, bărbatul uitat, cel rămas să spele vasele și traumele, aruncă o replică seacă, fără furie, dar cu mult cinism:

 „E ok, dragă. Dacă amantul ăla al tău e atât de special, sigur o să te suporte și în varianta de luni dimineață, cu nervii praf, părul nespălat și copilul vomând pe covor. Dacă nu, îl aștept să-i predau telecomanda și responsabilitățile. Să vedem cât ține romantismul când n-ai timp să te epilezi.”

Finalul? Nimeni nu învață nimic. Ea rămâne „neînțeleasă”, el (amantul) — „profund rănit de iubire” și soțul — un om care știe exact ce s-a întâmplat, dar care, cu eleganța unei spânzurători lente, decide că nu merită nici să mai ridice tonul.

Text semnat, din păcate, de:

Marian Benone Mihai

(autor independent, vinovat de sarcasm recidivant și luciditate necerută)