$$$

 

🧈🐂🏔️ În Tibet, iacii produc un lapte cu un conținut natural de grăsime de 6% – de aproape două ori mai bogat decât laptele de vacă. Din acest lapte, tibetanii prepară unt care poate rezista luni întregi la temperatura camerei, datorită altitudinii mari și frigului constant.

În inima Tibetului, acolo unde munții se ridică maiestuos spre cer, iar vântul suflă cu forță printre stânci, iacul devine parte din viața de zi cu zi. Acest animal rezistent, cu blană lungă și coarne arcuite, nu este doar mijloc de transport sau sursă de blană – ci și furnizorul unui lapte cu proprietăți deosebite, esențial pentru supraviețuirea familiilor în regiunile izolate.

Laptele de iac se remarcă prin conținutul său natural ridicat de grăsime – în jur de 6%, aproape dublu față de laptele de vacă. Această concentrație face ca lichidul albicios să fie nu doar hrănitor, ci și valoros în condiții unde fiecare resursă contează. Este o energie densă, pură, perfect adaptată la efortul fizic și la clima aspră de altitudine.

Tibetanii prelucrează laptele proaspăt într-un mod tradițional, păstrat de generații. Folosind recipiente din lemn, femeile bat laptele până când grăsimea se separă și formează un unt dens și cremos, cu o nuanță galben-palidă. Acest unt este apoi păstrat în vase de lut sau lemn, gata să fie folosit în gospodărie sau oferit ca dar spiritual.

O particularitate fascinantă este durabilitatea acestui produs. Datorită aerului uscat, altitudinii mari și temperaturilor scăzute, untul de iac poate fi păstrat luni întregi la temperatura camerei, fără a se strica. Este una dintre puținele grăsimi naturale care rezistă atât de bine în condiții dure, fiind ideală pentru traiul în regiunile muntoase.

În casele tibetanilor, acest unt nu lipsește niciodată. Este ingredientul principal din celebrul ceai cu unt de iac, o băutură care poate părea neobișnuită pentru gusturile europene, dar care în Tibet este considerată o adevărată sursă de viață – încălzește, hrănește și energizează. Ceaiul este consumat zilnic, în orice anotimp, fiind un ritual domestic și comunitar.

Pe lângă uzul alimentar, untul are și o dimensiune spirituală. În mănăstiri, este folosit pentru a aprinde lămpi ritualice sau pentru a sculpta figurine din „unt de sărbătoare”, cu forme florale sau simboluri sacre. Astfel, untul devine mai mult decât hrană – devine parte din credință, tradiție și artă.

Untul de iac reflectă o filozofie de viață simplă și profundă: folosirea înțeleaptă a resurselor, respectul față de natură și adaptarea la condiții grele cu ingeniozitate. Este, în același timp, un aliment, un simbol și o punte între om și pământul pe care trăiește – acolo, sus, unde fiecare lucru are rostul lui.