$$$

 DECONTUL FINAL

Adrian PĂUNESCU 

Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva,

Îţi dau toţi aceşti ani, îţi dau viaţa mea.

Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,

C-am găsit nişte ani, să ţi-i dau înapoi,

Anii noştri frumoşi, anii noştri nebuni,

Am să-ţi dau săptămâni, anotimpuri şi luni.

Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,

Şi eu încă sunt viu,

Să mai treci să-ţi mai dau câtă jale am strâns

Pentru-o oră de plâns.

Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,

Anii vechi să ţi-i dau că m-apasă prea greu,

Să mai treci peste mări, să mai treci peste munţi,

Să-ţi aduc amintiri ca să poţi să mă-nfrunţi.

Să mai treci prin vreun loc unde-am stat şi-am visat,

Fără pic de păcat.

Să-mi mai iei cât de cât umilinţa tacând

Şi spitalul din gând.

Să mai schimbi drumul tău, că şi-aşa n-are rost,

Nişte cioburi să-ţi las din iubirea ce-a fost,

Să te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii

Şi de dragă ce-mi eşti mai trăiesc până vii.

Nici dovezi nu-ţi pretind, nici chitanţe nu-ţi cer,

Te aştept sus în cer,

Şapte ani te-am închis în iubirea ce-ţi port,

Să mă ierţi ca pe-un mort.

Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copţi,

C-am să-ţi dau nişte ani, strânşi în zile şi nopţi,

Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,

Unde-a fost să te văd şi să-ţi fiu nenoroc.

Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,

Să-ţi dau anii-napoi,

Ca pe tot ce-ai pierdut pentru că m-ai iubit,

Eu să mor, să fim chit.