$$$

 Pupăza este una dintre cele mai ingenioase păsări din România – își face cuibul în scorburi și își apără puii cu un miros respingător, ca un scut natural împotriva prădătorilor. Cu penaj pestriț și creastă portocalie, este ușor de recunoscut și rar de uitat.

Printre cele mai spectaculoase și fascinante păsări ale României se numără pupăza, o creatură ingenioasă, cu un aspect de neuitat și un comportament care stârnește uimire și curiozitate deopotrivă. Este una dintre acele păsări care, odată ce ai văzut-o, nu o mai poți confunda – cu penajul său pestriț, în nuanțe de brun, bej și alb, și mai ales cu creasta portocalie cu vârfuri negre, pe care o ridică precum un evantai, pupăza pare desprinsă dintr-o poveste exotică.

În ciuda aspectului său colorat, pupăza nu este o pasăre de spectacol, ci una cu o viață discretă, adaptată cu inteligență la realitățile naturii. Trăiește în zone deschise, calde și uscate – pajiști, livezi, margini de păduri și sate liniștite, unde găsește suficiente surse de hrană: insecte, larve, viermi și gândaci. Se deplasează mai ales la sol, ciugulind cu precizie prada din pământ, iar zborul ei, lent și ușor ondulat, adaugă un plus de grație și mister.

Unul dintre cele mai uimitoare aspecte legate de pupăză este modul în care își crește și își protejează puii. Cuibul său nu este nici în copaci, nici în tufișuri, ci în scorburi vechi, crăpături din ziduri, pământ sau alte locuri retrase, pe care le folosește de la an la an. În interiorul acestui cuib ascuns se întâmplă însă ceva cu totul ieșit din comun: pentru a-și feri puii de prădători, femela dezvoltă o strategie de apărare chimică unică în lumea păsărilor.

În timpul clocitului și al creșterii puilor, glandele uropigiene ale femelei secretă un lichid cu miros foarte puternic și neplăcut, asemănător cu mirosul de mucegai sau carne alterată. Acest lichid acoperă penajul păsării, iar mai târziu este produs și de pui, care devin astfel neatractivi pentru eventualii prădători. Într-un mod uimitor, natura a înzestrat această pasăre cu o formă subtilă și eficientă de apărare – un adevărat „parfum de supraviețuire”.

Această adaptare, deși neobișnuită, este extrem de eficientă. Prădătorii care se apropie de cuib sunt întâmpinați de mirosul înțepător, ceea ce îi determină să se retragă. Astfel, în ciuda mărimii reduse și a lipsei unor arme de apărare fizice, pupăza reușește să-și crească puii în siguranță, demonstrând o strategie evolutivă deosebită și o legătură maternă remarcabilă.

Pupăza nu este doar o maestră a supraviețuirii, ci și o încântare pentru observatorii pasionați de natură. Apariția ei în zbor, cu aripile larg desfăcute, cu nuanțe alternate de alb și negru, este un spectacol în sine. Când se așază și își ridică creasta ca un evantai, pupăza devine una dintre cele mai fotogenice și carismatice păsări ale faunei românești. De asemenea, sunetul ei specific – o serie de „pu-pu-pu” repetate – i-a adus și numele, fiind ușor de recunoscut în peisajul sonor al verii rurale.

În cultura populară românească, pupăza a fost adesea menționată în povești și expresii, uneori ca simbol al agitației sau al veșnicei întoarceri, dar și ca personaj simpatic și isteț. Această percepție reflectă realitatea: o pasăre care știe să se descurce, să se apere și să-și păstreze locul în natură fără să deranjeze, dar și fără să se lase ușor intimidată.

Astăzi, pupăza este o specie protejată, iar apariția ei este tot mai rară în anumite zone. Aprecierea și conservarea habitatului ei sunt esențiale pentru a păstra această prezență unică în peisajul nostru natural. Acolo unde pupăza încă mai cântă dimineața și își face cuibul în scorburile tăcute ale pomilor bătrâni, știm că natura încă mai are spațiu să respire.