$$$

 Cocoșul de munte din Carpați face parada de împerechere la răsărit, pe o stâncă înaltă – masculul dansează timp de aproape două ore, neîntrerupt, cu penele cozii desfăcute ca un evantai, într-un spectacol vizibil chiar și de la kilometri distanță.

În inima sălbatică a Carpaților, acolo unde pădurile de molid se împletesc cu luminișuri ascunse și stâncile răsar din cețuri ca niște străjeri tăcuți, are loc un ritual rar, aproape mitic. La fiecare început de primăvară, când zăpada începe să se topească iar pădurea își reia respirația, cocoșul de munte – una dintre cele mai spectaculoase și mândre păsări ale Europei – își face apariția în toată splendoarea sa.

La răsărit, înainte ca primele raze ale soarelui să atingă vârfurile brazilor, masculul se urcă pe o stâncă înaltă, loc ales cu grijă an de an, pentru vizibilitate și rezonanță. Acolo, își începe parada nupțială – un dans unic și impresionant, desfășurat în tăcerea solemnă a muntelui. Cu pieptul umflat, coada desfăcută în evantai și capul ridicat spre cer, cocoșul dansează neîntrerupt preț de două ore, scoțând sunete guturale, pocnituri și fluierături specifice, într-o combinație sonoră care poate fi auzită chiar și la câțiva kilometri distanță.

Spectacolul nu este doar o demonstrație de forță și frumusețe, ci o luptă tăcută pentru atenția femelelor, care privesc din umbră și aleg doar cel mai viguros și expresiv dintre toți. Este un moment de maximă vulnerabilitate pentru mascul, căci în acele ore se expune prădătorilor, dar riscul este parte din prețul acestei ceremonii ancestrale.

Cu penajul strălucitor de un verde metalic, albastru închis și negru profund, cu sprâncenele roșii aprinse deasupra ochilor și mișcările sale ample și ritmate, cocoșul de munte pare mai degrabă o ființă fantastică decât o pasăre. Puțini au privilegiul să-l vadă în acest dans tainic, căci ritualul are loc doar în cele mai liniștite colțuri ale pădurii, departe de oameni, iar apropierea îl oprește imediat.

Acolo, în lumina rece a zorilor, dansul său devine simbolul vieții care renaște, al curajului și al frumuseții ascunse ce continuă să pulseze în inima munților. Este, poate, cea mai spectaculoasă și mai puțin cunoscută scenă de dragost