"Timpul și-a făcut cuib , în mine pentru că am trăit.
De ce ne temem de ani? De parcă ridurile ar şterge bunătatea, sau părul alb ar umbri lumina din ochi... Îmbătrânirea nu e o pedeapsă. E o dovadă. Că am fost. Că suntem.
Am râs până mi-au dat lacrimile. Am plâns în tăcere, fără martori. Am stat nopţi întregi cu copilul la piept, cu inima bătând în loc de ceas. Și toate acestea nu le vreau șterse. Sunt medaliile mele.
Să nu mă numești „neîngrijită" doar pentru că nu mai vopsesc fiecare fir alb. Nici „lăsată" pentru că am ales să nu mă ascund sub filtre. Sunt femeie, nu o poză.
Nu vreau să par altcineva. Nu vreau să fiu tânără cu orice preț. Vreau să fiu adevărată. Cu riduri, cu zâmbete, cu poveste.
Şi dacă vrei să mă cunoști cu adevărat... uită-te bine la mâinile mele. Ele spun tot."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu