$$$

 Panteonul din Roma are cel mai mare dom de beton nesprijinit din lume, construit acum aproape 2.000 de ani. O deschidere circulară în tavan, numită oculus, este singura sursă de lumină și permite chiar și ploii să intre. Există un sistem de drenaj subtil în podea pentru a colecta apa.

În inima Romei, acolo unde străzile înguste se deschid brusc către piețe vechi de milenii, se ridică o clădire care continuă să uimească generații întregi: Panteonul. Deși au trecut aproape două milenii de la construcția sa, rămâne unul dintre cele mai impresionante monumente arhitecturale ale lumii. Ridicat în forma actuală în jurul anului 126 după Hr., în timpul domniei împăratului Hadrian, Panteonul este cel mai bine păstrat edificiu roman și unul dintre cele mai mari mistere inginerești ale Antichității.

Elementul său cel mai spectaculos este, fără îndoială, domul uriaș din beton, cu un diametru perfect de 43,3 metri – egal cu înălțimea clădirii de la podea până la vârful cupolei. Este considerat și astăzi cel mai mare dom de beton nesprijinit din lume, o realizare cu atât mai uimitoare cu cât a fost realizată fără mijloacele moderne de armare sau de calcul structural. Meșterii romani au folosit o combinație inovatoare de materiale – de la piatră vulcanică ușoară (pumice) în partea superioară până la agregate mai grele la bază – pentru a reduce greutatea structurii și a o face stabilă în timp.

În centrul perfect al cupolei se află o deschidere circulară cu diametrul de aproximativ 9 metri, cunoscută sub numele de oculus. Acesta nu este doar un element arhitectural spectaculos, ci și singura sursă de lumină naturală care pătrunde în interiorul masivului edificiu. Pe timpul zilei, razele soarelui se strecoară prin această deschidere, formând un fascicul de lumină care se plimbă lent de-a lungul pereților, creând o atmosferă mistică și solemnă. În zilele ploioase, oculusul permite apei să cadă direct în interior – un detaliu pe cât de inedit, pe atât de elegant integrat în arhitectură.

Pentru a gestiona eficient această pătrundere a apei, podeaua Panteonului este ușor înclinată spre centru și prevăzută cu un sistem subtil de drenaj, format din mici orificii aproape invizibile. Acestea conduc apa spre canale subterane, menținând interiorul uscat și funcțional, indiferent de vreme. Este o demonstrație rafinată a modului în care inginerii romani reușeau să îmbine frumusețea cu funcționalitatea, fără a compromite echilibrul estetic.

Din punct de vedere simbolic, domul și oculusul reflectă viziunea romanilor asupra cosmosului. Cupola reprezintă cerul, iar deschiderea din mijloc este ca o poartă către divinitate, către lumina supremă. Panteonul a fost inițial conceput ca un templu dedicat tuturor zeilor, iar forma sa circulară, perfectă, sugerează ideea de armonie universală, de echilibru între om, pământ și cer.

Astăzi, Panteonul este folosit ca lăcaș creștin – Bazilica Sfânta Maria a Martirilor – și este, în același timp, loc de odihnă pentru figuri istorice importante, precum pictorul Raffaello sau regii Italiei. Cu toate acestea, indiferent de funcția sa religioasă sau istorică, clădirea continuă să inspire arhitecți, ingineri, artiști și turiști din toate colțurile lumii.

Este greu să pășești în interiorul Panteonului fără să simți o formă de respect profund față de oamenii care, cu mijloace limitate, au reușit să creeze ceva atât de durabil, proporționat și grandios. Nu este doar o clădire, ci o lecție vie despre ingeniozitate, echilibru și viziune.