$$$

 

Cerșetoarea care stă în fața magazinului meu de zece zile tocmai a plătit chiria unui om pe care nu-l cunoaște.

Am o mini-alimentară în Berceni, București. Afacere mică, profit modest, clienți fideli din cartier.

De zece zile o femeie cerșetoare stă în fața magazinului. Vreo 60 de ani, îmbrăcată în haine vechi dar curate, cu o cutie de carton pentru bani.

Clienții se plâng constant că se simt inconfortabil trecând pe lângă ea. Unii ocolesc magazinul complet.

Am încercat să vorbesc politicos cu ea de trei ori să plece în altă parte. De fiecare dată a promis că pleacă mâine, dar nu a plecat niciodată.

Azi dimineață intră în magazin un bărbat de aproximativ 40 de ani. Arată epuizat complet, cu cercuri negre adânci sub ochi.

Cumpără doar strictul necesar pentru supraviețuire: pâine veche redusă, lapte aproape de expirare, ouă. Total 15 lei.

La casă îmi întinde o bancnotă de 10 lei și câțiva bani mărunți.

— Îmi pare rău, mai am nevoie de 2 lei pentru total.

Caută febril prin toate buzunarele hainelor.

— Nu am mai mulți bani aici. Pot să las ouăle și să iau doar pâinea cu laptele?

— Desigur, fără nicio problemă.

Pun ouăle înapoi pe raft. El ia sacoșa și se întoarce să plece cu umerii căzuți de rușine.

În acel moment cerșetoarea intră brusc în magazin.

— Stați puțin, domnule! Nu plecați încă!

Bărbatul se oprește confuz. Ea vine la casă și pune 5 lei pe tejghea.

— Pentru ouăle domnului și pentru ce mai are nevoie urgent.

Bărbatul o privește șocat complet.

— Nu pot accepta bani de la dumneavoastră. Sunteți cerșetoare, aveți mai puțină nevoie decât mine.

— Ba da, puteți accepta liniștit. Am strâns azi 40 de lei, pot să împart cu cineva în nevoie.

— Dar de ce faceți asta pentru un străin complet?

— Pentru că acum douăzeci de ani cineva străin a făcut exact același lucru pentru mine când eram în pragul deznădejdii.

Bărbatul începe să plângă în mijlocul magazinului meu.

— Nu știți ce înseamnă gestul ăsta pentru mine acum. Sunt pe punctul de a fi dat afară din apartament pentru că nu am plătit chiria de trei luni. Am pierdut jobul acum patru luni și nu găsesc altul nicăieri.

Cerșetoarea îl ascultă atentă.

— Cât e chiria pe care o datorați exact?

— 900 de lei pentru trei luni. Proprietarul mi-a dat termen până vineri să plătesc sau plec afară cu copiii.

— Aveți copii care depind de dumneavoastră?

— Doi copii, 8 și 11 ani. Soția m-a părăsit anul trecut și copiii au rămas cu mine.

Cerșetoarea scoate din buzunar un plic vechi și murdar. Îl deschide și numără banii din interior cu atenție.

— Am economisit 850 de lei în ultimele două luni de cerșit. E aproape tot ce am strâns.

Bărbatul devine alb la față.

— Nu puteți să-mi dați toți banii dumneavoastră! Nu e corect!

— Ba da, pot și voi face exact asta. Voi mai strânge eu pentru mine, am unde dormi la o cunoștință. Dar dumneavoastră aveți copii care au nevoie de un acoperiș.

Îi întinde plicul cu bani. Bărbatul refuză să-l ia.

— Nu pot, nu merit atâta generozitate din partea dumneavoastră.

Cerșetoarea forțează plicul în mâinile lui.

— Nu e despre ce meritați sau nu meritați acum. E despre ce au nevoie copiii dumneavoastră: un tată care are unde să-i țină, nu unul pe stradă.

Stau în spatele casei complet șocată de scena care se desfășoară. Nu intervin, doar privesc în tăcere.

Bărbatul ia în final plicul tremurând violent.

— Cum vă pot mulțumi vreodată pentru asta? Cum vă pot returna banii?

— Nu vreau banii înapoi niciodată. Vreau doar ca într-o zi, când veți putea și veți vedea pe altcineva în nevoie, să-l ajutați la rândul dumneavoastră.

— Promit solemn că voi face exact asta întotdeauna.

Se îmbrățișează lung în magazinul meu. Amândoi plâng fără rușine.

După ce bărbatul pleacă, cerșetoarea se întoarce spre mine.

— Îmi pare sincer rău că am stat în fața magazinului dumneavoastră atâtea zile. Știu că v-am deranjat afacerea și clienții. Plec acum definitiv în altă parte.

— Stați puțin, vă rog. De ce ați făcut ce ați făcut acum pentru acel străin?

Se așază obosită pe un scaun din magazin.

— Pentru că acum douăzeci de ani eram în locul lui exact. Eram pe punctul de a fi evacuată cu trei copii. O femeie cerșetoare mi-a dat ultimii ei bani să plătesc chiria. Mi-a salvat copiii de stradă.

— Și ce s-a întâmplat cu dumneavoastră după?

— Am găsit în final un job la curățenie. Am crescut copiii singură după ce soțul a murit. Acum copiii sunt mari și independenți, dar eu am rămas săracă după ce m-am îmbolnăvit grav acum trei ani.

— De ce cerșiți dacă aveți copii care vă pot ajuta financiar?

— Copiii mei au familiile lor proprii acum. Nu vreau să fiu povară pentru ei. Prefer să cerșesc decât să le cer bani constant.

Mă gândesc câteva secunde. Apoi iau o decizie rapidă.

— Vreți un job aici la magazin? Program câteva ore pe zi, salariu modest dar constant.

Mă privește complet șocată.

— Dar de ce mi-ați oferi așa ceva mie? Am stat în fața magazinului dumneavoastră împiedicând clienții să intre.

— Pentru că tocmai v-am văzut dând ultimii bani pentru un străin. Oricine face asta e genul de persoană pe care vreau să-l am în echipă.

Începe să plângă cu adevărat.

— Nu știu ce să spun la oferta asta neașteptată.  

— Spuneți da sau nu, e simplu. Puteți să măturați, să aranjați rafturi, să ajutați clienții. Nimic complicat sau obositor fizic.

— Da, accept cu recunoștință. Când pot să încep?

— Mâine dimineață la ora 8. Vă dau униформă curată și vă arăt ce trebuie făcut.

A doua zi vine exact la timp. O cheamă Elena, aflu. Lucrează conștiincios, zâmbește clienților, aranjează rafturi cu grijă.

După prima săptămână, clienții încep să observe schimbarea.

— Cine e doamna nou angajată? întreabă o clientă regulată. E atât de amabilă și serviabilă.

— E Elena, noua mea angajată. De ce întrebați?

— Pentru că arată exact ca cerșetoarea care stătea afară săptămâna trecută.

— E aceeași persoană într-adevăr. I-am dat un job pentru că merita o șansă.

— Asta e un gest foarte frumos din partea dumneavoastră.

După trei săptămâni, Elena vine la mine cu o expresie ciudată pe chip.

— Pot să vă arăt ceva important afară?

Ies împreună în fața magazinului. Acolo stă bărbatul căruia Elena i-a dat banii pentru chirie.

Arată complet diferit: ras, îmbrăcat curat, purtând un costum modest dar îngrijit.

— Bună ziua, îmi spune. Mă numesc Adrian Ionescu. Am venit să vă mulțumesc amândurora pentru ce ați făcut pentru mine.

— Ce s-a întâmplat cu dumneavoastră în ultimele trei săptămâni? întreabă Elena.

— Am plătit chiria cu banii pe care mi i-ați dat. Apoi am aplicat la douăzeci de joburi în trei zile. Am fost chemat la interviu la cinci dintre ele. Am primit o ofertă la o companie de logistică. Încep săptămâna viitoare cu un salariu decent.

Elena începe să plângă de fericire.

— Sunt atât de mândră de dumneavoastră! Ați reușit să vă ridicați!

— Nu aș fi putut fără gestul dumneavoastră care mi-a salvat copiii. Și acum vreau să vă returnez banii împrumutați.

Scoate un plic și îi întinde Elenei. Ea refuză să-l ia.

— V-am spus că nu vreau banii înapoi niciodată.

— Dar vreau să vi-i returnez pentru că am promis să ajut pe altcineva. Luați banii și dați-i mai departe cuiva în nevoie.

Elena ia în final plicul emoționată profund.

— Voi face exact asta, promit solemn.

Adrian se întoarce spre mine.

— Iar dumneavoastră, doamnă proprietar, vreau să vă mulțumesc că i-ați dat Elenei un job. Fără acel job, ea nu ar fi avut curajul să-mi dea banii. Ar fi trebuit să-i păstreze pentru ea însăși.

— N-am făcut nimic special, doar am angajat o persoană bună.

— Ați făcut mai mult decât credeți. Ați schimbat două vieți: a Elenei și a mea.

Lunile trec și magazinul prosperă neașteptat. Elena devine rapid favorita clienților care vin special să vorbească cu ea.

Un an mai târziu, într-o zi de decembrie, Elena vine la mine cu lacrimi în ochi.

— Am ceva să vă spun important. Dar mai întâi vreau să vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine acest an.

— Ce s-a întâmplat, Elena? De ce plângeți?

— Copiii mei au aflat unde lucrez. Au venit să mă vadă azi dimineață. Le-am spus toată povestea: cum cerșeam, cum am dat ultimii bani unui străin, cum m-ați angajat dumneavoastră.

— Și ei cum au reacționat la poveste?

— Au plâns și mi-au cerut iertare că nu au știut prin ce treceam. Au insistat să-mi dea bani lunar pentru a mă ajuta. Dar eu le-am spus ceva diferit.

— Ce anume le-ați spus copiilor?

— Le-am spus să ia banii aceia și să-i doneze lunar către un adăpost pentru oameni fără locuință. Pentru că așa continuă lanțul de bine început acum un an.

O îmbrățișez strâns.

— Sunteți o persoană extraordinară, Elena.

— Nu, sunt doar o persoană care a învățat o lecție acum douăzeci de ani: când dai ultimii tăi bani cuiva în nevoie, cumva universul îți întoarce înzecit.

Azi Elena încă lucrează la magazinul meu. E manageră acum, cu salariu dublu și responsabilități mai mari.

Adrian vine în fiecare lună să cumpere de la noi. De fiecare dată aduce câte ceva: dulciuri pentru Elena, flori pentru mine, jucării pentru copiii din cartier.

Luna trecută a venit cu o veste specială.

— Am fost promovat șef de departament. Salariul meu s-a triplat. Și vreau să fac ceva cu primii bani în plus.

— Ce anume vreți să faceți? întreabă Elena.

— Vreau să sponsorizez lunar cinci familii în nevoie cu chiria. Exact cum m-ați salvat dumneavoastră pe mine acum un an.

Elena plânge de emoție pură.

— Vedeți? V-am spus că nu vreau banii înapoi. Pentru că știam că veți face ceva infinit mai valoros cu ei.

Stăm în fața magazinului, noi trei, privind strada aglomerată din Berceni. Și realizez ceva profund:

Pentru că uneori cei mai săraci cu banii sunt cei mai bogați cu inima. Iar un gest de generozitate făcut în momentul potrivit creează un lanț infinit de bine care nu se mai oprește niciodată.

Cerșetoarea din fața magazinului meu nu era o problemă care trebuia rezolvată. Era o binecuvântare care aștepta să fie recunoscută și primită cu brațele deschise.