$$$

 

Exerciţii de despărţire

Marcel Proust a murit pe 18 noiembrie 1922. Măcinat de pneumonie și de un abces pulmonar, Proust și-a petrecut ultima noapte din viață dictând modificările manuscrisului capodoperei sale, „À la recherche du temps perdu” (În căutarea timpului pierdut). Céleste Albaret stătea lângă patul lui Proust și nota tot ce dicta el. După un timp, el s-a declarat prea obosit pentru a continua, dar i-a cerut să rămână lângă el. Proust voia să-i scrie o scrisoare, dar ea nu trebuia să o citească decât după moartea lui. Ea a protestat, spunând că el va trăi. Scrisoarea nu a fost niciodată scrisă. Céleste a stat lângă Proust, care o privea fix, până când doctorul Robert Proust s-a aplecat ușor peste fratele său, i-a închis ochii și a spus: „Da, Céleste. S-a terminat”.

„Chiar și atunci când nu mai ești atașat de lucruri, totuși ai fost atașat de ele, pentru că întotdeauna au existat motive pe care ceilalți nu le-au înțeles... Ei bine, acum că sunt puțin prea obosit pentru a trăi alături de alți oameni, aceste vechi sentimente, atât de personale și individuale, pe care le-am avut în trecut, mi se par – este mania tuturor colecționarilor – foarte prețioase. Îmi deschid inima ca pe o vitrină și examinez una câte una toate acele aventuri amoroase despre care lumea nu poate ști nimic. Și despre această colecție, de care sunt mai atașat decât de celelalte, îmi spun, cam cum spunea Mazarin despre cărțile sale, dar fără nici cea mai mică tristeţe, că va fi foarte obositor să trebuiască să renunț la toate.”

- Marcel Proust, Sodoma și Gomora, vol. 4 din În căutarea timpului pierdut

Fotografia lui Proust, realizată de  Man Ray, este din 20 noiembrie 1922, la două zile după moartea scriitorului.

Muzeul J. Paul Getty