$__

 Atmosfera din restaurant era intima si placuta. Oglinzile mari, mobila cu tenta de secol 19, lumina blanda si muzica in surdina creau o senzatie de bine.

Ea simtea ca el are sa-i spuna ceva important.

El intarzia momentul, discutand placute banalitati, parca dorind sa prelungeasca deliciul clipei.

– Stii, spuse el emotionat, trebuie sa-ti marturisesc ceva.

– Da, te ascult, spuse ea, imbujorandu-se putin.

– Desi nu ne cunoastem de chiar asa mult timp, trebuie sa-ti marturisesc ca ma simt extraordinar de bine cu tine, spuse

el luand-o de mana.

– Da...şi eu simt la fel, spuse ea punandu-si cealalta mana peste mana lui.

– Stii, am avut o viata zbuciumata, dar am ajuns la o concluzie.

– Care ?

– Ca orice fel de necazuri ai avea, in viata e mai bine sa le imparti cu cineva.

– Da, ai mare dreptate. In doi e intotdeauna altfel.

– Ma bucur ca simti la fel.

– Da, dragul meu.

– Draga mea, de aceea…of, nu-mi gasesc cuvintele.

– Fii natural.

– …de aceea, m-am gandit sa te rog ceva, daca accepti.

– Spune, dragul meu.

– Ma gandeam ca relatia noastra a ajuns la un punct in care ar trebui sa evolueze din punct de vedere al increderii reciproce si al angajamentului.

– Of, nu ma mai fierbe, spune odata!

– Ai putea sa-mi imprumuti 2000 de euro?