$$$

 Dumitru Stanciu, 75 de ani, îngrijitor de far de cincizeci și patru de ani, primește în martie 2025 vestea care îi va marca ultimele opt luni de serviciu: farul Constanța Sud, ultimul far din România cu îngrijitor permanent, va fi automatizat complet pe 1 noiembrie 2025. Sistem GPS și LED automatizat înlocuiește prezența umană. Îngrijitori nu mai sunt necesari.

"Domnule Stanciu," îi spune reprezentantul Autorității Navale, 38 de ani, care nu a fost niciodată în far noaptea, "tehnologia a avansat. Sistem nou e 100% automat. Monitorizare de la distanță. Zero erori. Nu mai avem nevoie de îngrijitor permanent în far."

Dumitru se uită prin fereastra farului la Marea Neagră. Cincizeci și patru de ani. A urcat cele 180 de trepte zilnic. A întreținut lentila. A curățat geamurile. A asigurat că lumina nu se stinge niciodată. Pentru că lumina farului salvează vieți - ghidează vapoare, previne naufragii.

"Pot să rămân până la automatizare? Noiembrie?"

"De ce? Sistemul nou poate fi activat oricând. Plecați acum, primiți compensație."

"Pentru că am cincizeci și patru de ani aici. Ultima noapte când lumina aprinde trebuie să fie cu mine prezent. Am început cu sistemul vechi. Vreau să închei corect."

Pentru că asta înseamnă să fii îngrijitor adevărat de far - nu întreții doar echipament, protejezi marinarii. Și când tehnologia te înlocuiește, tu îi datorezi celor care navighează să fii acolo până în ultima noapte.

Dumitru a început în 1971. Avea 21 de ani. Tatăl lui era îngrijitor de far. Bunicul lui era îngrijitor de far. Două generații înainte de el. El e generația a treia. Ultima.

"Cincizeci și patru de ani," gândește Dumitru în martie. "Peste 19,000 de nopți. Am aprins lumina în fiecare seară. Fără excepție. Nici o noapte fără lumină în mandatul meu. Acum - înlocuit de computer."

În aprilie, Dumitru lucrează ca întotdeauna. Rutina de cincizeci și patru de ani: urcă cei 180 de trepte la răsărit, verifică echipamentul, curăță lentila, verifică generatorul, coboară. La apus, urcă din nou, aprinde lumina, monitorizează toată noaptea, stinge la răsărit.

Dar acum știe - fiecare zi e cu opt luni mai aproape de ultima.

Nepoata lui, Ana, 32 de ani, inginer în București, vine în vizită. "Bunicule, de ce nu accepți pensionarea acum? Ai 75 de ani. E timpul."

"Ana, nu înțelegi. Farul nu e job. E vocație. Tata a făcut asta. Bunicul a făcut asta. Eu fac asta. Trei generații am păzit coastă. Acum se termină. Vreau să fiu prezent când se termină."

"Dar e obositor. 180 de trepte zilnic. La 75 de ani e periculos."

"E periculos. Dar e necesar. Până în noiembrie, cineva trebuie să fie aici. Eu sunt."

În mai, Dumitru începe să documenteze. Fotografiază farul din toate unghiurile. Zi, noapte, furtună, calm. Pentru că în șase luni, va fi doar structură goală, automatizată.

"Vreau să rămână dovada că aici a fost om. Nu doar mașinărie. Om care a trăit, a vegheat, a protejat."

În iunie, vine furtună mare. Vânt de 100 km/h. Valuri de 8 metri. Pericol maxim pentru navigație. Dumitru rămâne în far toată noaptea. La 75 de ani, în furtună, urcând și coborând 180 de trepte pentru verificări constante.

"Sistemul automatizat ar funcționa în furtuna asta?" întreabă el pe reprezentant când vine după furtună.

"Teoretic da. E proiectat pentru toate condițiile."

"Teoretic. Dar eu am fost aici. Am verificat personal. Am văzut că lumina arde. Am simțit că echipamentul funcționează. Teoretic nu salvează vieți. Practic da."

În iulie, un vas mic are probleme în noapte. Motor defect. Derivă spre stânci. Echipaj sună far - număr vechi, păstrat doar pentru Dumitru.

"Far Constanța Sud, avem urgență! Derivăm spre coastă! Nu vedem!"

Dumitru urcă rapid cei 180 de trepte. Mărește intensitatea luminii. Focalizează beam spre vas. Ghidează verbal prin radio poziția lor.

"Sunteți la 300 metri nord de stânci! Derivați sud-vest! Lumina mea vă ghidează! Urmați-o!"

Echipaj urmează lumina. Evită stâncile. Salvați.

A doua zi, căpitan vine la far. "Domnule Stanciu, ne-ați salvat viața. Sistemul GPS era offline. Doar lumina dumneavoastră și vocea ne-au ghidat."

"Ați fi fost salvați și cu sistem automatizat?"

Căpitan ezită. "Nu știu. Sistem automatizat nu are voce. Nu ne ghida verbal. Poate că da. Poate că nu."

În august, Dumitru simte oboseală crescută. La 75 de ani, după cincizeci și patru de ani de trepte zilnice, genunchii protestează. Coloana protestează. Dar continuă.

"Trei luni rămase. Trebuie să rezist. Ultima noapte trebuie să fie cu mine."

În septembrie, tehnicienii vin să instaleze sistem nou automatizat. LED puternic. Senzori. Computer. Monitorizare satelit. "Activare 1 noiembrie."

Dumitru privește instalarea. "Sistemul ăsta înlocuiește pe om. E mai eficient. Dar e și mai rece. Nu are inimă."

Tehnician, 28 de ani, răspunde. "Domnule Stanciu, cu respect, sistemul nu are nevoie de inimă. Are algoritmi. Sunt mai siguri."

"Algoritmi nu salvează oameni. Oameni salvează oameni. Sistemul tău nu avea cum să ghideze verbal vasul din iulie. Eu am făcut."

În octombrie, ultima lună, Dumitru urcă și coboară treptele cu emoție crescândă. Fiecare zi e mai aproape de ultima noapte.

Pe 20 octombrie, Ana vine din București. "Bunicule, am venit să fiu cu tine în ultima săptămână. Nu vreau să fii singur."

Dumitru e recunoscut. "Ana, mulțumesc. Înseamnă mult."

Pe 25 octombrie, Autoritatea Navală trimite echipă pentru ceremonie finală. "Domnule Stanciu, vom face eveniment. 1 noiembrie. Ultima noapte cu îngrijitor. Ultima aprindere manuală. Media vine. E istoric."

Dumitru acceptă reticent. "Nu vreau circ. Vreau doar să fac ultima noapte corect."

Pe 31 octombrie, zi înainte de ultima noapte, Dumitru face pregătiri. Curăță farul meticuloes. Lentila - perfectă. Geamuri - transparente. Generatoare - verificate. Trepte - măturate.

"Ultima noapte trebuie să fie perfectă. Lumina trebuie să fie cea mai clară din cincizeci și patru de ani."

Pe 1 noiembrie 2025, ultima zi, Dumitru se trezește la cinci dimineața. Nu a dormit mult. Emoție prea mare.

La șase, urcă cei 180 de trepte. Ultima zi de răsărit cu el ca îngrijitor activ. Soarele răsare din Marea Neagră. Spectacol pe care l-a văzut de peste 19,000 de ori. Ultimă dată ca îngrijitor.

La zece, Ana vine cu micul dejun. "Bunicule, cum te simți?"

"Gol. Știu că azi e ultima zi. După 75 de ani de viață, 54 petrecuți aici, mâine nu mai sunt îngrijitor. Sunt doar pensionar."

La cincisprezece, echipa de la Autoritate vine. "Domnule Stanciu, seara la optsprezece e ceremonie. Ultima aprindere. Sunteți gata?"

"Sunt. Dar vreau ceva. Ultima aprindere să fie doar eu. Fără public în far. Ei pot fi jos. Eu urc singur. Aprind singur. Ca întotdeauna în cincizeci și patru de ani."

"Dar media vrea să filmeze momentul aprinderii."

"Media filmează de jos. Eu aprind singur. Sus. Cum am făcut întotdeauna. Ultima aprindere e intimă. Între mine și far. Nicio altă persoană."

Autoritatea acceptă.

La șaptesprezece treizeci, jos la far, se adună mulțime. Media. Marinari. Oficiali. Sute de oameni pentru ceremonie finală.

La șaptesprezece patruzeci și cinci, reprezentant Autoritate vorbește. "Astăzi marcăm sfârșit de epocă. Ultimul îngrijitor permanent de far din România. Dumitru Stanciu. Cincizeci și patru de ani de serviciu. Trei generații de îngrijitori în familia lui. Azi, ultima aprindere manuală. Mâine, sistem automatizat preia."

La șaptesprezece cincizeci și cinci, Dumitru începe ultima urcare. Ana îl îmbrățișează. "Bunicule, sunt mândră. Fă-o perfect."

180 de trepte. Ultima urcare ca îngrijitor activ. Fiecare treaptă e dureroasă. Nu fizic - emoțional. Pentru că știe - nu va mai urca ca îngrijitor niciodată.

La optsprezece zero trei, Dumitru ajunge sus. Camera farului. Familară până la ultimul centimetru. Cincizeci și patru de ani aici.

Privește pe fereastră jos. Mulțimea așteaptă. Camere filmeză. Dar ei sunt departe. El e singur sus. Cu farul. Ultimă dată.

"Bine, bătrâne," șoptește către far. "Cincizeci și patru de ani împreună. Eu te-am îngrijit. Tu ai salvat vieți. Acum ne despărțim. Dar ultima aprindere va fi perfectă. Pentru toți marinarii care au avut nevoie de lumina ta. Pentru tata și bunicul care te-au îngrijit înainte. Pentru mine. Ultima aprindere - perfectă."

La optsprezece zero cinci, soarele coboară sub orizont. Moment de aprindere.

Dumitru se apropie de comutator. Mâna tremură. Nu de slăbiciune - de emoție. Cincizeci și patru de ani. Ultima aprindere.

Respiră adânc. Apoi apasă comutator.

Lumina se aprinde. Puternică. Clară. Perfectă. Fasciculul luminează Marea Neagră. Ultima aprindere manuală a farului Constanța Sud.

Jos, mulțimea aplaudă. Camere filmează. Dar Dumitru nu aude. E sus. Singur cu farul. Ultima lui noapte.

Stă la fereastră. Privește lumina rotindu-se. Hipnotic. Frumos. Familiar.

"Ultima noapte. Voi rămâne până la răsărit. Cum am făcut întotdeauna. Ultima noapte trebuie păzită până la capăt."

Ana urcă la ora douăzeci. "Bunicule, pot să stau cu tine?"

"Poți. Dar tăcere. Vreau să ascult farul. Ultima noapte."

Stau împreună. Tăcere. Doar sunetul mecanismului de rotație. Ritmul farului - la fiecare zece secunde, lumina trece prin aceeași fereastră.

La miezul nopții, Dumitru verifică echipamentul. Ultima verificare nocturnă ca îngrijitor. Tot e perfect. Lumina arde puternic. Fasciculul clar. Nicio problemă.

"Ultima noapte. Fără incidente. Perfect."

La trei dimineața, oboseală. La 75 de ani, veghe de noapte e grea. Dar nu cedează. "E ultima. Trebuie să rămân treaz până la sfârșit."

La șase dimineața, răsărit. Soarele revine. Moment de stingere.

Dumitru se apropie de comutator. Ultima stingere manuală. Mâna tremură mai mult ca la aprindere. Pentru că știe - după asta, niciodată nu va mai aprinde sau stinge farul ca îngrijitor.

Apasă comutator. Lumina se stinge. Ultima stingere manuală a farului Constanța Sud.

Tăcere completă. Far fără lumină. Închis.

Dumitru cade în genunchi. Plânge. Cincizeci și patru de ani. 19,000 de nopți. Gata. Ultima noapte încheiată.

Ana îl îmbrățișează. "Bunicule, ai făcut-o perfect. Ultima noapte a fost perfectă."

"Da. A fost. Acum pot pleca. Farul e sigur. Ultima noapte încheiată corect."

La nouă dimineața, ceremonie finală jos. Dumitru coboară cei 180 de trepte. Ultima coborâre ca îngrijitor. Predă cheile.

"Gata. Cincizeci și patru de ani. Far predat. Sistem automatizat preia de azi."

Reprezentant Autoritate primește cheile. "Domnule Stanciu, în numele tuturor navigatorilor care au fost ghidați de lumina dumneavoastră, mulțumim. Cincizeci și patru de ani de veghe. Nicio noapte fără lumină. Ați salvat vieți fără să știți câte."

Dumitru nu răspunde. Privește farul. Ultima dată ca îngrijitor. Nu va mai urca ca responsabil.

Mulțimea aplaudă. Dar Dumitru aude doar marea. Sunetul care l-a însoțit cincizeci și patru de ani.

"Tată, bunicule, am fost aici până la sfârșit. Am păzit coastă cum ați păzit și voi. Trei generații. Acum se termină. Dar am terminat corect. Ultima noapte - perfectă."

În decembrie 2025, Dumitru vizitează farul. Nu ca îngrijitor - ca vizitator. Poate urca - farul e deschis pentru turism acum.

Urcă cei 180 de trepte. Greu. Fără responsabilitate, treptele sunt doar oboseală. Nu scop.

Sus, camera farului e goală. Sistem automatizat funcționează perfect. LED puternic. Computer monitorizează. Zero prezență umană necesară.

"E eficient," gândește Dumitru. "Dar e și gol. Fără om, farul e doar mașinărie."

În ianuarie 2026, Dumitru primește scrisoare de la marinar. "Domnule Stanciu, sunt căpitanul din iulie 2025. Cel pe care m-ați salvat când derivam spre stânci. Am vrut să vă mulțumesc din nou. Și să vă spun - am trecut pe lângă far luna trecută. Lumina arde. E puternică. Dar am simțit diferența. Nu era dumneavoastră sus. Era doar lumină. Fără om. Fără inimă. Tehnic la fel. Sufletește diferit."

Dumitru citește și plânge. "El a simțit. Marinarul a simțit diferența. Între lumină cu om și lumină cu computer."

În februarie 2026, Autoritatea Navală anunță - sistem automatizat funcționează perfect. Zero probleme. "Demonstrează că tehnologia înlocuiește eficient prezența umană."

Dar în martie 2026, incident. Furtună mare. Sistem automatizat are eroare software. Lumina se stinge pentru trei ore. Trei ore de întuneric. Pericol pentru navigație.

Tehnicieni repară de la distanță. Lumina revine. "Eroare rară. Nu se va repeta."

Dumitru aude și gândește: "În cincizeci și patru de ani cu mine, lumina nu s-a stins niciodată. Trei ore de întuneric în cinci luni cu sistem automatizat. Rar, spun ei. Dar pentru marinarii din acea noapte, acele trei ore puteau fi fatale."

Dumitru Stanciu, 76 de ani, fost îngrijitor de far, ultimul din România, realizează:

Ultima lui noapte ca îngrijitor a fost 1-2 noiembrie 2025.

Dar legătura lui cu farul nu s-a terminat.

S-a transformat. Din responsabilitate zilnică în dragoste permanentă.

Cincizeci și patru de ani nu pot fi șterse. Sunt acum parte din identitatea lui și din istoria farului.

Pentru că îngrijitorul adevărat de far nu e doar om care aprinde lumini.

E guardian care protejează vieți. Și când tehnologia îl înlocuiește, spiritul rămâne.

Dumitru nu mai aprinde lumina. Computerul face asta.

Dar el știe - în acele cincizeci și patru de ani, 19,000 de nopți, a salvat vieți fără să știe câte.

Și aia nu poate fi înlocuit de tehnologie. Niciodată.

Ultimul îngrijitor de far. Ultima noapte perfectă.

Ghidează marinarii prin emoție, nu doar prin lumină.

Iar aia rămâne. Chiar când computerul preia.

Pentru că marinarii care au văzut lumina lui știu diferența.

Între lumină cu om. Și lumină fără.

Tehnic la fel. Sufletește - abis între.