Carol I către Elisabeta: "Aici războiul își arată fața cea mai urâtă și trebuie să ai nervii tari să privești la toate acestea", Poradim, 14 octombrie 1877.
"[...] Vremea a fost opt zile în șir îngrozitor de rea, iar bietele trupe au suferit enorm. Corturile-spital sunt neîncăpătoare, în Armata de Vest au fost peste 2000 de oameni bolnavi, mulți cu picioarele degerate, pentru că au stat zile întregi în zăpadă și în apă până ce le-au putrezit cizmele în picioare. Pe vremea asta cu totul oribilă am vizitat toate lazaretele și serviciile de ambulanță, consolându-i pe nefericiți, dintre care unii zăceau pe fân ud.
Oameni au murit și pe drum, au murit vreo 300 de cai, drumurile erau presărate cu cadavre. Aici războiul își arată fața cea mai urâtă și trebuie să ai nervii tari să privești toate acestea. Am mers la trupele române în tranșee, văzând cum stau până la genunchi în noroi și în apă, ceea ce este foarte greu de suportat de către bieții oameni. Am văzut și că tranșeele de apărare s-au prăbușit în multe locuri, oamenii fiind astfel expuși tirurilor de infanterie ale turcilor, de altminteri în ultimele zile am avut mai mulți răniți. În ciuda tuturor acestora, s-a muncit și au fosr instalate noi baterii.
[...] O jumătate de oră mai târziu a fost împușcat un caporal de artilerie cu care vorbisem și care fusese decorat, și anume chiar în locul unde stătusem.
[...] Rămâi cu bine, din suflet iubită Elisabeta, te strâng la inima mea. Cu totul al tău, Carol".
Fotografie realizată de Carol Popp de Szathmari, 1877.
, 2020.Text: "Cu iubire tandră, Elisabeta" "Mereu al tău credincios, Carol", Corepondența perechii regale, vol. I. 1869 - 1888, ed. de Silvia I. Zimmermann și Romanița Constantinescu,Humanitas
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu