$¢$

 CHIPUL VERII

Petrișor Mandu

Când fără răsărit e chipul verii,

Mulţimi de vise norii negri sting,

Lipseşte roşul din apusul serii,

Cu mâna, cerul, vreau să îl ating.

Ca-n plasa neagră a norilor zurlii,

Un ochi să fac, atât de mic, prin care

Chiar stropii reci, din cer, s-ar potoli

Și ne-ar zâmbi iar razele de soare.

Atâta ploaie curge ne-ncetat

Iar solu-n glod se umflă prin șuvoaie,

Natura s-a oprit din vegetat

Iar munca-n câmp lipsește, că-i greoaie.

Când nopți mai scurte zilele lungesc,

Ne-ascundem alungați de ploaia rece,

În pribegie-i neamul țărănesc,

Va fi un risc de foame, timpul trece.

La muncă, toți, nu-i timp de prăbușit,

S-avem, români, o toamnă hrănitoare,

Privirea-ndrept, spre cer, la nesfârșit,

Cu drag, să-ntâmpin razele de soare.

Căldura verii să ne înconjoare

Căci ploaia , vântul nu ne-au aplecat,

Va fi-n curând iar răsărit de soare

Să ardă-ntreg ”COVID”-ul blestemat.