29 mai 1945
A murit MIHAIL SEBASTIAN, prozator, dramaturg și eseist român (n. 1907)
Mihail Sebastian (nume real: Iosif Hechter, alt pseudonim: Victor Mincu, n. 18 octombrie 1907, Brăila, România – d. 29 mai 1945, București, Regatul României) a fost un om de litere român, evreu de origine, care a scris roman, dramaturgie și critică literară.
A fost de asemenea activ ca publicist, ținând printre altele și cronică muzicală. Mihail Sebastian a fost unul dintre cei mai importanți discipoli ai filosofului Nae Ionescu.
Un scandal fulminant în epoca interbelică l-a cauzat prefața antisemită a lui Ionescu la romanul De două mii de ani, prefață pe care Sebastian a publicat-o intactă.
Deriva înspre extremismul de dreapta a generației sale și circumstanțele politice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial l-au îndepărtat de maestrul său și de foștii săi prieteni.
În această perioadă a ținut jurnal.
După moartea lui subită, posteritatea i-a fost asigurată în principal de piesele de teatru, până în 1996, când jurnalul, care rămăsese peste 60 de ani inedit, a fost tipărit pentru prima dată.
Cartea a suscitat controverse aprinse în societatea românească, fiind contrară imaginii idealizante a elitei intelectuale interbelice.
Romane publicate: “De două mii de ani” (1934), “Oraşul cu salcâmi” (1935) (roman al adolescenţei), “Accidentul” (1940) (roman de dragoste), influenţate de Marcel Proust, Gustave Flaubert şi de alţi romancieri francezi.
Ca dramaturg, s-a impus în literatura română cu piesele “Steaua fără nume”, “Jocul de-a vacanţa”, “Ultima oră”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu