$$$

 Se zice că săptămâna Înălțării e o punte nevăzută între pământ și cer. O săptămână în care nu doar Hristos Se înalță, ci și rugăciunile celor de jos. E o perioadă în care oamenii din sat își aduc aminte de cei plecați, își pregătesc sufletul, și deschid larg ferestrele casei și ale inimii.

Joi, la 40 de zile după Paști, creștinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Domnului, cunoscută și ca Ziua Eroilor. În biserici se trag clopotele și se rostește cu glas cald:

„Hristos s-a înălțat!”

Iar răspunsul vine, din inimă: „Adevărat s-a înălțat!”

În această zi, oamenii duc la biserică coșuri cu pomană: pâine caldă, ceapă verde, brânză proaspătă, uneori un pic de sare și rachiu. Nu sunt daruri mari, dar sunt alese din suflet. Pentru că nu se dă ce e scump, ci ce e curat. Pâinea – pentru trup, brânza – pentru curăție, ceapa – pentru viață. Se aprind lumânări, se rostesc nume și se spune: „Dumnezeu să-i odihnească!”

Se spune că în această zi, cei adormiți pot privi spre pământ, iar faptele noastre bune le aduc alinare. Așa că nu-i de mirare că se dau pomeni, se spun rugăciuni și se înfig ramuri de paltin sau leuștean la porți, ca să ferească gospodăria de rău.

Unii taie câte un smoc din coada vitelor și îl îngroapă într-un furnicar, spunând:

„Să fie atâția miei și viței, câte furnici în acest cuib.”

E o rugă pentru belșug, dar și o înțelepciune veche: că tot ce dai, ți se întoarce.

În această săptămână, nu se muncește cu spor. Nu se spală rufe, nu se ceartă, nu se dă sare din casă și nu se împrumută foc. Se ține liniște. Pentru că e o zi între cer și pământ. Un moment de răgaz, de rugă, de așezare.

💬 Așa că dacă ai pe cineva drag care nu mai e printre noi, aprinde o lumânare și rostește-i numele. Dacă ai vreo supărare, las-o puțin deoparte și privește cerul. Poate și tu ai ceva de înălțat, chiar dacă nu știi încă.

 Hrisostem Filipescu