$$$

 

Cele două romane ale lui  Bogdan-Alexandru Stănescu, ,,Copilăria lui Kaspar Hauser” și ,,Abraxas”, de mare succes și multipremiate(pe care vi le recomand să le citiți) fac parte dintr-o ,,trilogie a memoriei”, care se închide cu romanul ,,Soarele negru”. Romanul are trei mottouri, dintre care unul mi se pare fascinant ,,Iar peste mama se-nvălura înalt/ De voci israelite mare./ Mă trezii în leagăn. Eram luminat / de razele negrului soare.” scrise de poetul evreu rus, Osip Mandelștam , reprezentant de frunte al acmeismului, victimă a gulagului sovietic. Acest citat fae trimitere la o altă celebră poezie a lui Gérard de Nerval (1854), poet romantic francez (mort prin sinucidere): ,,Sunt sumbrul, văduvitul- sunt cel nemângâiat/ Sunt prințul Aquitaniei, cu turnu-n praf căzut;/ Mi-e astrul mort-lăuta-mi cu ceru-i înstelat,/Un negru Soare poartă-Melancolia- scut.”(,,Dezmoștenitul”) Simbolul soarelui este plurivalent. El reprezintă principiul vieții, simbolul zilei, al luminii, al autorității, al sexului masculin. Cu o funcție ambivalentă, el este și un psihopomp ucigaș și un hierofant inițiatic. Soarele negru  reprezintă desăvârșirea malefică și devastatoare a morții. În diverse tradiții soarele negru prefigurează dezlănțuirea forțelor distructive în univers. Este o imagine răsturnată a soarelui aflat la zenit. Acest roman reprezintă o adevărată aventură intelectală, o radiografiere între rațional și irațional. Ne amintim că și în ,,Abraxas” exista o amuletă magică, iar zeul Abraxas este un zeu întunecat. Desigur, ,,soarele negru” ne face  să ne gândim și la simbolurile naziste. Este vorba despre omul rău și despre răul făcut de oameni într-o ciclicitate diabolică. Prima întrebare care se poate pune este: ,, Cum își poate un tată părăsi copilul?” Diallo, un camerunez troțkist, iubit al Smarandei, o româncă creștin-ortodoxă, îl părăsește pe Ibrahim-Gigi, și această traumă de abandon se manifestă în complexul copilului metis, care este perceput ca o alteritate.  Oricum, răul reprezintă o alegere. ,,Soarele negru” este un roman cu mai multe romane, cu extensii din alte romane, cu o ciclicitate fatală, se ajunge la dezastru, apoi se reia ciclul. Pentru a percepe complexitatea acestui roman avem nevoie de un mise en abyme, de un modern fir al Ariadnei, deoarece ,,Soarele negru” este și un roman labirintic și cu multe ,,-isme”: marxism, nazism, fascism, comunism, troțkism, stalinism-toate , care au făcut mult rău omenirii. Marilor perioade istorice li se adaugă micile istorii personale. Un medic psihiatru celebru de la spitalul Obregia, o Mamă Mina, care conduce cu o mână de fier Casa de Modă Diana, dar și ițele din protipendada comunisto-securistă a lui Ceaușescu, care apare și în romanul ,,Voci la distanță” al Gabrielei Adameșteanu. Strategii romanești care țin de ludic și de sadism. Secvențe ficționale cu o armată de strânsură a lui Nicu Ceaușescu, care ar reveni să-și recucerească puterea. Apoi personajul Alexandr Luria, savantul sovietic, care trimite la marele psihiatru Predescu. O psihoză teribilă suferită de Ileana/Dana, un început de schizofrenie, descris cu mult mai mult talent decât Han Kang în ,,Vegetariana”. Autorul declară: ,,Îmi place mult să mă distrez când scriu, râd…”, pentru că dacă râzi de ei, doare; de aceea, autorul ține mult la satiric și la ludic. ,,Toată literatura e vis, e opusul realității.” – spune autorul. Este cheia care ni se oferă cu multă generozitate, deoarece avem multe ideologii și evenimente istorice care se întind pe mai multe continente. Personajele sunt conflictuale, tensionate de alegerile pe care trebuie să le facă. Toate dictaturile au o latură irațională care țâșnește din subteran. Nașterea lui Hitler e răul absolut, o naștere fantastă cu o serie de simboluri naziste, cu latura lor mistică. Se presupune că Hitler avea o lance sfântă cu care fusese străpuns Hristos. Apare și societatea Thule, de un ezoterism și un misticism superb, dar, din care nu mai vezi realitatea, ci subînțelegi răul și distrugerea, visul nebun al naziștilor, cu o Walhallă muribundă, deoarece este descompusă de interpretări eronate și artefacte malefice, despre rasa ariană: ,,Mișcarea svasticii e una inversă, e o întoarcere în timp, înspre vremuri ale eroismului. O mișcare inversă svasticii iraniene, solare, a noastră este svastica neagră, soarele pe care-l descrie mișcarea ei, este unul negru, soarele esențializat.”- îi spune principele Gustav lui Zolli, cu gândul la Hess, ideolog al lui Hitler. Cartea conține satiră de scenă și de model livresc. Toposuri ficționale foarte prezente- nașterea copilului divin este neagră, povestea despre personajul-traducător, păpușar, care rămâne neterminată. Fiecare acțiune a personajelor fictive semnifică acel personaj, așa cum Borges spune că fiecare acțiune a lui Don Quijote îl reprezintă pe Don Quijote. Romanul are o putere premonitorie. Este dedicat lui Ștefan Agopian, ,,darul unui Fric african”, scris în amintirea lui Ioan Es. Pop. Este o halima, un roman homeric care deschide dintr-o dată mai multe narațiuni cu, alte ramificații. Excepționalul se amestecă cu exoticul și cu mult eros. Există aproximativ zece povești sau microromane, de fapt, o triadă, de la trauma lui Ibrahim se dezlănțuie mai multe traume și aventuri dramatice. Fiecare dintre eroii acestei cărți fuge de el însuși și acolo începe o altă poveste, cu un alt personaj. Se face referire și la Cenaclul Lunediștilor, condus de Nicolae Manolescu, apoi la niște ONG-iști hipsteri. Multe personaje fug de propriile lor rădăcini pentru că nu au puterea de a se privi înăuntrul lor, cu toate fricile care le domină. Autorul afirmă că are o natură schizoidă și glumind: ,, Îmi place să fiu femeie, în carte”. Personajele reprezintă o întrupare a dualităților (chiar Ibrahim încearcă să-și împartă părinții și se naște de două ori ca orice zeu- Osiris, Hristos.) Pare că ,,Estetica” lui Croce este pe copertă, cu întreaga ei ficționalitate care îți permite să trăiești și realul care îți permite să supraviețuiești.  Romanul reprezintă o adevărată ,,cartografiere”. Trăim, împreună cu autorul și personajele lui la Sulina, București, Munții Măcinului, Timișoara, Leningrad (sovietic), Novgorod. Sulina este o ,,terra incognita”, un teritoriu luminos, sălbatic prin naturalețea lui, eminescian (ca în ,,Cezara” de Mihai Eminescu), bântuit și de melancolia decrepitudinii. Sulina e marginală și e un spațiu al marginaliilor, e o extremă a Europei. Capitolul are și secvențe de poezie în proză- copiii care ajung pe malul mării și recită din Julio Cortázar. O scurtă radiografie a Timișoarei comuniste, un oraș plin de  ,,noutate, efervescență și imprevizibil”, cu studentul Vasile, relația cu Eszter și tribulațiile dipsomanului ilegalist Papp. Mai mult decât atât, ,,Soarele negru” are un strat de decodări livrești foarte puternic. Ne îndeamnă să-i citim pe:   Osip Mandelștam, Gérard de Nerval, Le Roman de la Rose, Goncearov, Dostoievski, Alighieri, Cortázar, Ernesto Sabato, Benedetto Croce, Paul Valéry, Pușkin, Gogol, Eliade, Rabelais, Ștefan Agopian. Bogdan-Alexandru Stănescu dorește să mai scrie un roman despre Ovidiu. ,,Soarele negru” este un roman care iradiază viețile celor care îl citesc. Este un roman-revelație a anului 2025 și al literaturii române contemporane. O capodoperă. Mulțumesc frumos Librăriei Independente ,,La Două Bufnițe” Timișoara.