$$$

 DESPRE ROMANI SI ROMANIA

Prof. Fabio Scialpi: 

“Sunt intrigat de prezența, pe teritoriul României, a mai multor toponime cu rezonanță sanscrită.” 

Mark Pagel, profesor pe evoluție biologică la Universitatea Reading din Londra: “Acum peste 10.000 de ani, în spațiul carpatic a existat un popor care vorbea o limbă unică, precursoare a sanscritei și a latinei.”

Per Olof Ekström, scriitor suedez: “Limba română este o limbă-cheie, care a influențat în mare parte toate limbile Europei.”

 Carlo Troya, istoric italian (1784-1858): „Niciun popor din cele pe care grecii le numeau barbare, nu au o istorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul lucrării mele, Istorie Getică sau Gotică, se împarte în două părţi şi una din ele arată că geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Teodoric din neamul Amalilor.”

Jean Laumonier (La nationalité française, Paris, 1892): „Românul sau dacul modern este adevăratul celt al Europei Răsăritene.”

 André Lefèvre (Les races et les langues, Paris, 1893): „Celţii bruni cărora etnografia le relevă urma din Dacia până în Armoric (Bretania) şi Irlanda, galii blonzi, populaţii care vorbeau dialecte indo-europene.”

Pierre Leveque în monumentala sa lucrare ,,Aventura greacă”: ,,Odinioară se credea că arienii sunt o rasă unică. Cercetătorii actuali sunt de părere că arienii sunt un conglomerat de populaţii, care acum aproape 6000 de ani au creat, sau au adoptat, o limbă unică: ,,indo-europeana”. 

Leibniz (Collectanea Etymologica): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii teutonilor prin saxoni şi frizieni, ai olandezilor şi ai anglilor.”

Cea mai importantă relicvă ariană din ,,vetus latina” limba tracilor, este numele berbecului sacru al zeului Marte numit la noi: ,,ARIES”, ,,ARIETIS”, ,,ARETE”, în latină; ,,berbex”, ,,berbecis”. Chipul acestui Berbec sacru totemic al lui Ares: ,,ARETES”, al cărui cap cu coarne răsucite este aşezat în mod ritual deasupra stânii într-un par (lance), se numeşte până astăzi ,,ARĂTARE”.

Arheologii susţin că acum 4000 de ani ,,unitatea precară a indo-europenilor s-a rupt, inaugurându-se o serie de migraţii”. În timp ce unii au rămas statornici în spaţiul lor de formare carpato-dunărean, un grup mare, de tip ,,sută” (,,satem”, de unde se pare că derivă cuvântul ,,sat” cu pluralul ,,SATE”), a plecat de aici spre Orient şi ,,au colonizat nord-vestul Indiei până pe la anul 2500 (î.Hr.)”.

Este greu de argumentat istorico-arheologic plecarea şi întoarcerea arienilor. A fost mai degrabă o pendulare, un ,,dute-vino” de tip ,,transhumanţă pastoral-belicoasă”. S-au reîntors conduşi de legendarul rege Arius, în vechea Europă, ca invadatori: ,,Invazia indo-europenilor s-a petrecut în epoca neolitică… Aveau ca totem LUPUL, animal de pradă. Valorile lor erau distrugerea şi violenţa, bazate pe un cod de comportament masculin agresiv”. Abia de acum putem aşeza termenul ,,INDO” înaintea termenului ,,EUROPENI”. La vremea aceea ,,europeni” erau doar locuitorii dintre Munţii Caucaz, Munţii Carpaţi şi tot bazinul dunărean, inclusiv Munţii Balcani, precum şi riveranii mărilor: Mediterana, Egee, Marmara sau Dardania şi Adriatica.

S-au numit ARIENI de la legendarul lor rege Arius. Nu este exclus să fi fost mai mulţi regi cu acest nume. De aici derivă numele zeului războiului ARES, ,,părintele geţilor” (Ovidiu). ,,ARIA” înseamnă în sanscrită, (limbă înrudită cu a noastră), ,,NOBIL” sau ,,POPOR NOBIL”. Ei mai sunt numiţi ,,Poporul grâului” fiindcă au introdus această plantă în consumul zilnic, numind-o: ,,cereală” (plantă a zeiţei ,,Ceres” şi ,,Aya” însemnând: ,,veşnică”, ,,sacră”), deoarece zeiţa Diana, Geea, Gaia, numită de către arieni şi Ceres purta în iconografie o cunună de spice de grâu, sau o coroană cu şapte turnuri de cetate. De atunci, grâul este socotit, la noi, sfânt.

Alţii spun că sunt numiţi: ,,poporul grâului” deoarece aveau părul blond, bogat, ,,legat în cozi, ca snopii de grâu” (Epopeea lui Ghilgameş), atât la femei, cât şi la bărbaţi. ,,Zeul trac Apollo avea părul blond strălucitor, fără să fi fost tuns vreodată”, iar Eminescu, îngerul poeziei româneşti, zice că: ,,Biblia ne povesteşte de Samson, cum că muierea / Într-o zi, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea…”. Filistinii proto-traci erau închinători lui Apollo, ca de altfel toţi fenicienii arieni. Samson tocmai îşi probase imensa putere rupând în două un ,,leu”, totem filistin. Până astăzi locul unde se adună grâul pentru a fi treierat se numeşte, la noi românii: ,,ARIA”. Probabil şi verbul ,,a ara” are aceeaşi origine, adică: ,,Loc curat / De arat şi semănat”. Şi Muntele Ararat, în care a fost Edenul biblic şi unde s-a oprit după potop arca lui Noe, are aceeaşi origine.

Totemul zoomorf (animalul de pradă, preponderent LUPUL), a variat în funcţie de zona pe care au străbătut-o arienii. Astfel, în timpul şederii lor temporare în zona mesopotamiană, au adoptat ca totem leul, numit ,,ary”. Au plăsmuit acolo un zeu numit ,,ARY-EL”, unind termenul: ,,Ary” cu zeul cananit: ,,El”, căruia îi trimiteau ca jertfă capre. Aşa s-a născut jertfa ,,ţapului ispăşitor” din Biblie. Nu este exclus ca numeroşii sfincşi să aibă o relaţie simbiotică cu Ariel, influenţa fiind posibilă prin intensa tranzitare a Peninsulei Sinai. Legendara noastră babă: ,,Io”, trecând prin nordul Mării Negre spre a întemeia prima dinastie egipteană, se pare că şi-a adus şi zeii cu ea, pe Apis (taurul cu soarele-ntre coarne) şi pe Ary, sfinxul.

Tribul arian al moabiţilor din Canan avea un oraş numit ,,Areo-polis” (Oraşul lui Ary). Localitatea biblică ,,Arymatheea” se traduce: ,,Zeiţa mea Ary” (Ary-ma-theea), probabil înfăţişată ca o leoaică, asemenea celor din ,,friza leoaicelor” din vechiul Babilon, aflată acum în muzeele germane.

,,ARDEEA” (,,Ary deea” – Zeiţa Ary), pomenită de Vergiliu în ,,Eneida”, între cetăţile făuritoare de arme, poate fi numele unei regine a amazoanelor războinice, sau chiar o davă ce a dat numele Ţării Ardealului, mai ales că, aşa cum vom vedea mai jos, acest nume este atribuit şi Cibelei. În contemporaneitatea părintelui ,,Eneidei”, Cezar plănuia la Roma cucerirea vestitei cetăţi plină de aur şi arme, capitală a ,,MARTICOLIS GETES”, aşa cum le zicea Ovidiu strămoşilor noştri, Sarmizegetuza. Nu şi-a putut măsura puterile cu Burebista deoarece au fost asasinaţi amândoi în anul 44 î.Hr., laurii izbânzii revenindu-i lui Traian.

Râul ARIEŞ (,,Aries”) din Ardeal, cu nisipul său aurifer şi vestitele mine de aur, a atras aici ca un magnet numeroase populaţii, păstrându-ne acest nume strămoşesc până azi. Mitul Argonauţilor ar putea avea aici spaţiul de desfăşurare, deoarece ei căutau berbecul cu lâna de aur. Numai tracii nordici numeau berbecul auriu, cu coarne răsucite: ,,ARIES”, ,,ARIETIS”, ,,ARETE”. Nu este exclus ca, la plecarea lor spre Orient, indo-europenii să fi adus cu ei numele tribului pelasg carpatin din care făceau parte: ,,ARIMII” (N. Densuşianu), trib ce avea ca totem berbecul ,,aretes”, urmărit constant de fratele totemic antagonic din umbră: ,,lupul” ,,înghiţit pe jumătate” la rândul lui de către balaurul al cărui chip şi-i l-a asumat CADMOȘ întemeietorul Europei.

„În Tracia toţi se nasc roşcovani”, scria autorul latin, Firmicus Maternus. Totodată la rândul său medicul Galen din secolul al II lea dHR scria că ”Celţii, germanii şi întregul neam tracic şi scitic au pielea rece şi umedă. De aceea ea este moale, albă şi fără păr”. În acest context s-a crezut că geţii ca parte a marii familii tracice aveau acelaşi atribute fizice.