$$$

 REUNIREA BASARABIEI, NORDULUI BUCOVINEI ȘI ȚINUTULUI HERȚA CU ROMÂNIA.

La 14/27 august 1916, România declarase război Austro-Ungariei pentru eliberarea Transilvaniei și Bucovinei de sub jugul acestui imperiu și împlinirea visului secular de Unire al tuturor românilor într-un singur stat unitar și indivizibil. A doua zi, la 28 august 1916, ca ripostă, Germania și Turcia declarau război României. Aliata Germaniei, Bulgaria, atacă România pe 31 august fără declarație de război, pe care o va face la 1 septembrie 1916. Sudul României cu capitala București va fi ocupat pentru doi ani (1916-1918) de Puterile Centrale... În timpul ocupației sudului țării dintre anii 1916-1918 nemții violau la întrecere cu aliații lor mai puțin ”civilizați” bulgarii și turcii. Și nu se limitau doar la asta! Un număr impresionant de cazuri de fete și femei din sate românești, cu numele și vârsta acestora, care au fost violate de oamenii kaizerului și ucise dacă se împotriveau împreună cu cei care le luau apărarea, țărani români mitraliați din avioanele germane chiar la munca câmpului… au fost prezentate în lucrarea ”Sacrificiile României în timpul războiului. Victimile civile” de Eftimie Antonescu Secretar General al Delegației Române la Conferința de Pace de la Paris (anul 1919).

Aceasta era pentru ocupanți o Românie normală... Feldmareșalul neamț von Mackensen comandantul trupelor germano-bulgaro-turce de la sud, a mers la slujba de Crăciun la biserica Luterană din capitală... Ocupase Bucureștiul la 6 decembrie împreună cu trupele generalului Erich von Falkenhayn comandantul armatei a 9-a germană. Mackensen, acest fariseu supranumit ”incendiatorul de sate românești”, ale cărui trupe de invazie au bombardat și distrus atâtea biserici, le-au furat clopotele și tabla de pe turle în cei doi ani de ocupație (1916-1918)...

În anul 1919 acest monstru era pe lista persoanelor acuzate de România de a fi comis acte contrar legilor și obiceiurilor războiului pentru a fi livrate de Germania, în execuția Articolelor 228-230 ale Tratatului de la Versailles și a Protocolului din 28 iunie 1919.

”Mackensen (von) a fost comandant suprem al trupelor germane în România în timpul ocupației dintre anii 1916-1918. A ordonat bombardarea orașelor deschise (fără apărare militară) de către avioane și zeppeline. A ordonat și prezidat rechizițiile abuzive, măsuri de încasare abuzivă de impozite, expropriere, jaful metodic în teritoriul ocupat al României; a impus contribuții exorbitante orașelor și județelor.

A ordonat arestarea fără motiv și deportarea în Germania și Bulgaria a numeroși cetățeni români.

A comis violări ale dreptului internațional modificând fără a fi nevoie Constituția și legile românești, suprimând de fapt jurisdicția tribunalelor românești și înlocuindu-le cu tribunale civile germane.

A avizat condamnările capitale abuzive.

În timpul retragerii forțate din noiembrie 1918, a ordonat și tolerat trupelor sale asasinatele, violențele, furturi cu mână armată, jafurile bunurilor private, distrugerea sistematică a căilor de comunicație, devastarea instațiilor și edificiilor publice, fapt pentru care a fost făcut personal responsabil de către generalul Berthelot, comandantul armatei Dunării.

Colecția ordonanțelor administrației militare în România. Numeroase dosare constatând toate crimele și excesele comise în timpul ocupației și retragerii.” (traducere din franceză D.S.)

Extras din Lista persoanelor acuzate de România de a fi comis acte contrar legilor și obiceiurilor războiului pentru a fi livrate de Germania, în execuția Articolelor 228-230 ale Tratatului de la Versailles și a Protocolului din 28 iunie 1919.

Nemții nu prezentau însă în pozele lor de propagandă cum violau la întrecere cu aliații lor mai puțin ”civilizați” bulgarii și turcii. Și că nu se limitau doar la asta! Un număr impresionant de cazuri de fete și femei din sate românești, cu numele și vârsta acestora, care au fost violate de oamenii kaizerului și ucise dacă se împotriveau împreună cu cei care le luau apărarea, au fost prezentate în lucrarea ”Sacrificiile României în timpul războiului. Victimile civile” de Eftimie Antonescu Secretar General al Delegației Române la Conferința de Pace de la Paris (anul 1919).

În acest timp trenuri întregi cu grâu luau drumul Germaniei, ceea ce era denumit ritos de presa germană a vremii ”ajutor economic din România”...

”Germanii au rechiziționat două milioane de tone de cereale de la țăranii români. Aceste materiale au fost vitale pentru aprovizionarea Germaniei până la sfârșitul războiului, în 1918.”(John Keegan, World War I, pag. 308).

”Da, nemții sunt hrăniți de către aliați, dar să nu uităm că ei trebuie să plătească pentru ce au distrus și ce au furat. Nu este suficient să facă revoluție și să schimbe forma de guvernământ pentru a-și expia crimele și a intra în familia umană. Ei trebuie să se recunoască vinovați și să lucreze de îndată pentru a repara pagubele pe care le-au produs. Acum, dacă doriți să aveți o imagine de ceea ce au făcut la noi și ceea ce ar fi putut să facă la dumneavoastră dacă ar fi ieșit învingători, iată câteva date elocvente: În timpul ocupației la noi, au luat cereale în valoare de 3 miliarde de franci. Din 1.800.000 de vite cornute mari ne-au lăsat doar 600.000. Din 5.000.000 de oi ne-au rămas abandonat doar 80.000. Ne-au luat 620.000 de cai și cei 100.000 pe care ni i-au lăsat sunt inutilizabili. Două milioane de găini, un million de gâște, 1 million de rațe și 400.000 de curci, tot vinul și toate butoaiele au fost expediate în Germania. Ne-au tăiat toate pădurile care le erau la îndemână și pagubele în ceea ce privește petrolul depășesc 2 miliarde.”

Extras din ”Noua Românie și problemele sale vitale” de Dr. Nicolae Lupu, fost deputat în Parlamentul României – din magistrala sa conferință ținută pe 23 februarie 1919 în Paris sub președinția lui Victor Bernard la ”Foi et Vie”/”Credință și Viață”

”Sacrificiile României în timpul războiului. Victimile civile” de Eftimie Antonescu Secretar General al Delegației Române la Conferința de Pace de la Paris. Prefața cărții-document tradusă din limba franceză de Daniel Siegfriedsohn:

«Sacrificiile militare ale României în Războiul de Reîntregire se ridică la 350.000 de morți reprezentând 40% din totalul soldaților mobilizați. La pierderile militare trebuie adăugate suferințele și pierderile nu mai puțin considerabile ale populației civile. Aceasta, în urma retragerii Armatei Române a trebuit să suporte în teritoriul ocupat toate violențele unui inamic feroce și să îndure toate privațiunile pe care dealtfel le-au cunoscut chiar și locuitorii din teritoriile neocupate unde în lipsa inamicului, ”aliații” noștri ruși și-au luat sarcina să ne facă viața grea. Slăbită de privațiunile și epidemiile teribile – urmare inevitabilă a acestor privațiuni, populația civilă românească a plătit din plin tributul său. În timp ce militarii cădeau pe front, în spatele frontului răniții contractau tifosul exantematic și gripa infecțioasă care făceau mari ravagii atât printre răniți cât și printre civili și medici, surorile de caritate și infirmierii care îi îngrijeau.

450.000 de civili morți în timpul războiului - 5,5% din populația totală a țării, reprezintă sacrificiile civile cu care România a plătit realizarea parțială a revendicărilor sale juste, și sunt mărturia irecuzabilă a colaborării poporului român la marea cauză apărată de aliați.

Dar trebuie adăugat că aceste pierderi nu epuizează seria suferințelor populației românești. Deseori moartea victimelor se datora otrăvirii produse de explozia de bombe care conțineau materii infecțioase. Actele contrare legilor războiului și ale umanității, precum bombardarea orașelor deschise de către aeroplane și tunuri, execuțiile sumare, asasinatele, violurile, internările locuitorilor și tratamentul inuman și mizerabil ce li s-a făcut să suporte, au fost cauza directă a miilor de victime civile pentru care inamicul ne datorează reparații.

În total, România în limitele sale dinainte de război, a pierdut mai mult de 800.000 de oameni dintr-o populație totală de 8.000.000.

Noi vrem să arătăm cu ajutorul datelor Direcției Generale a serviciului de statistică pe care le publicăm și tablourile diverselor categorii de victime ale actelor de violență ale inamicului, o parte dintre suferințele și sacrificiile populației civile românești în timpul războiului. Dar aceste tablouri nu au un caracter definitiv; ele nu conțin decât rezultatele cercetărilor făcute în timpul primelor primelor două luni după evacuarea teritoriilor ocupate, și vor fi complectate prin datele anchetelor judiciare actualmente în curs.

Fotografiile victimelor bombardamentelor inamice pe care le reproducem în acest volum, sunt reproducerea fotografiilor făcute în timpul sau imediat după bombardamente, de către fotograful expert al Prefecturii Bucureștiului M.Episcopescu, al cărui curaj merită a fi lăudat. Unele dintre aceste fotografii provin din albumul doctorului Chiriac publicat de distinsul director al Sanatoriului din București care studiind din punct de vedere științific plăgile provocate de explozia bombelor, a putut să constate că deseori moartea victimelor se datora otrăvirii produse de explozia de bombe care conțineau materii infecțioase, așa cum am relatat la capitolul ”Otrăvuri, bacili” al prezentului volum (a se vedea pagina 107 și următoarele).» 2 decembrie 1919, Eftimie Antonescu, fost Secretar General al Delegației Române la Conferința de Pace de la Paris.

În condiții grele, ostașii români au apărat cu eroism în anii 1916-1917 ce mai rămăsese din România liberă, fâșia de țară dintre Siret și Prut, prinși între inamici puternici și aliații ruși neloiali. Părăsită de ”aliații” ruși, în a treia zi de Paști, 24 aprilie 1918 marea Germanie va impune României ”Pacea de la București” prin care ciopârțea micul regat. Linia Carpaților și Ținutul Herța (sursă de inspirație pentru harta lui Molotov în anul 1940) va fi atribuită de ei Austro-ungariei, Dobrogea fiind oferită Bulgariei până la linia Rasova-Agigea (conform unui tratat secret din anul 1915!), restul până la Brațul Sfântu Gheorghe, era cedat de către România Puterilor Centrale...

La 26 noiembrie/9 decembrie 1917, ca urmare a dezastrului produs de pacea separată a ”aliatului” rus cu Germania, România s-a văzut silită să semneze la Focşani armistiţiul cu Puterile Centrale. Cu toate că în vara anului 1917 armata română câştigase marile victorii de la Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz, prăbuşirea frontului rus, a pus România într-o situaţie delicată, de a nu se mai putea apăra în Moldova. Acest lucru a făcut ca ţara noastră, ca aliat al Antantei, formată din Franţa, Imperiul Britanic şi cel Rus, să rămână izolată şi singură în faţa Puterilor Centrale, reprezentată de Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman şi Bulgaria. Practic, România se afla în imposibilitatea de a mai continua războiul împotriva Puterilor Centrale, iar parafarea la 22 noiembrie la Brest-Litovsk a armistiţiului de încetare a operaţiunilor militare, care angaja într-un mod nepermis statul român, a determinat Guvernul României, refugiat la Iaşi în urma ocupării Bucureştiului de către trupele germane, să propună aliaţilor încheierea unui armistiţiu care reprezenta practic salvarea ţării noastre. I.C. Brătianu, acuzat de laşitate În memoriul trimis de şeful Guvernului, I.C. Brătianu se arătau circumstanţele defavorabile continuării războiului, acesta exprimându-şi speranţa că ”aliaţii îşi vor da consimţământul pentru încheierea unei păci separate, fără să denunţe obligaţiile pe care şi le-au asumat în august 1916”.

Deşi miniştrii din ţările Antantei recunoşteau situaţia gravă, francezii, reprezentaţi de generalul Henri Berthelot, a acuzat autorităţile române de trădare. "Vântul de abandon şi trădare a sunat până aici… În seara zilei de 19 noiembrie, la aflarea veştii asasinării lui Duhonin şi la anunţarea unei posibile sosiri a câtorva bolşevici la Iaşi, Scerbacev (general rus) i-a trimis lui Mackensen (general german) o cerere de armistiţiu, iar fricosul de Brătianu a fost de acord foarte rapid, în ciuda deciziilor luate cu două zile mai înainte într-un consiliu prezidat de Rege şi la care am asistat”, îşi exprima dezacordul generalul francez Berthelot în legătură cu încheierea armistiţiului. În replică, Brătianu susţinea că Berthelot fusese pus la curent cu poziţia adoptată de România. „La 20 noiembrie 1917, gen. D. Scerbaciov, comandantul trupelor ruse din spaţiul românesc, a înaintat oficialilor germani, respectiv austro- ungari, propunerea de încheiere a unui armistiţiu, între armatele «Centralilor» şi cele româno-ruse, la Focşani. Propunerea a fost acceptată de reprezentanţii Puterilor Centrale, care au desemnat o delegaţie mixtă, formată din ofiţeri germani, austrieci, bulgari şi turci, având ca preşedinte pe generalul von Morgen. Interesele româno-ruse urmau să fie reprezentate de o delegaţie comună, alcătuită din 20 membri, grupaţi în două sub-comisii: una rusă (16 membri), condusă de gen. Kelcevski, şi una română (4 membri), condusă de gen. Alexandru Lupescu. În ziua de 22 noiembrie 1917, delegaţii români şi ruşi s-au întâlnit la Tecuci, pentru a stabili normele şi punctele de vedere comune. La 24 noiembrie 1917, s-au reîntâlnit la Mărăşeşti şi de aici au plecat spre Focşani, unde la ora 15,05 începea prima rundă de negocieri cu partea adversă. Negocierile, desfăşurate în Casa Apostoleanu, s-au desfăşurat, cu inevitabile poticneli, până în ziua de 26 noiembrie 1917, când a fost adoptată forma finală a armistiţiului”, se arată în documentele istorice.

Punctele principale ale armistiţiului făceau referire la obligaţia suspendării ostilităţilor, cu condiţia absenţei vreunui demers militar al “Centralilor” pe întregul front răsăritean, dar şi interdicţia dislocării unor efective militare într-un procent mai mare de 10% din totalul armatelor prezente pe acest front. Istoricii spun că semnarea Armistiţiului de la Focşani a avut consecinţe negative pentru statul român, pe multiple planuri. Liberalii şi conservatorii, pe poziţii diferite „În primul rând, în sânul guvernului naţional, între liberali şi conservatorii democraţi au apărut disensiuni privind oportunitatea acestui Armistiţiu, disensiuni care s-au accentuat în special către sfârşitul lunii ianuarie, în contextul în care von Mackensen insista pentru «clarificarea» atitudinii României faţă de război. Semnarea Armistiţiului nu a însemnat si o clarificare a raporturilor militar - diplomatice dintre România şi aliaţii occidentali, mai ales că participarea sa la tratativele de la Focşani s-a făcut în condiţii nu tocmai clare, pe baza semnăturii în alb dată de miniştrii reprezentanţi la Iaşi. În consecinţă, după consumarea acestui act, aliaţii României nu s-au grăbit să-i recunoască dreptul de a rezolva, prin tratative directe cu adversarul, o situaţie pe care o recunoscuseră de altfel foarte dificilă, în condiţiile în care fostul, până mai ieri aliat, dădea şi el multă bătaie de cap autorităţilor române prin incoerenţa deciziilor politice şi incapacitatea a ţine sub control problemele de ordin militar, pericolul unui război civil devenind tot mai evident. Cu toate eforturile întreprinse de premierul Brătianu, Aliaţii şi-au păstrat convingerea că gestul României de a semna Armistiţiul era o abdicare de la angajamentele pe care şi le asumase faţă de Antantă în august 1916”, susţin istoricii Vasile Popa şi Cezar Mâţă. Ulterior, consecinţele armistiţiului de la Focşani au arătat cât de zadarnică a fost jertfa sutelor de mii de soldaţi români care au murit în Primul Război Mondial. România a întrerupt relaţiile diplomatice cu noua putere sovietică, care i-a confiscat tezaurul aflat în păstrare la Moscova. Apoi, în continuarea Armistiţiului de la Focşani, în aprilie 1918 a avut loc Tratatul de Pace de la Bucureşti, dintre România şi ţările Puterii Centrale, prin care ţara noastră a cedat Cadrilaterul, respectiv partea de sud a Dobrogei. Tratatul nu a fost niciodată ratificat de Parlamentul României sau promulgat de Regele României, iar dispoziţiile sale nu au intrat în vigoare decât timp de şase luni. iar când Puterile Centrale au început să dea, la rândul lor, în octombrie 1918, semne de epuizare, înţelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman. Ulterior, România a reluat ostilităţile împotriva Puterilor Centrale, cu ajutorul armatei franceze, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. Aceasta a condus la Marea Unire din decembrie 1918 prin care toate teritoriile cu populaţie majoritară românească au intrat în componenţa României. La sfârșitul războiului, în data de 28 Noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei întrunit la Cernăuți va vota Unirea întregii Bucovine cu Patria sa Mamă România, după ce reprezentanții aleși ai Basarabiei au hotărât Unirea provinciei la 27 Martie și cu câteva zile înainte de 1 Decembrie - ziua Unirii Transilvaniei cu Țara!

Marea Germanie veșnic revanșardă a sfârtecat România în anul 1940 oferind Ungariei nordul Ardealului pe 30 august și acceptase anexarea la 28 iunie a Basarabiei și nordului Bucovinei de către Uniunea Sovietică în urma pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939! În calitate de ”aliați” ai României nemții au ocupat iar împreună cu bulgarii Cadrilaterul românesc așa cum o făcuseră în anul 1916 ca inamici, ocupând tot sudul țării și răpind României toată Dobrogea pe care au împărțit-o cu bulgarii!

Foto :

”ROMÂNIA MARE, HARTA IDEALĂ A NAȚIUNEI” (anul 1915). 

Revendicările teritoriale ale românilor, în lupta pentru eliberarea fraților lor și a teritoriilor locuite de aceștia de sub jugurile austro-ungar și rusesc și unirea lor cu Patria-Mamă ROMÂNIA! 

Intocmită de Ioan Brătilă, institutor Golești, Râmnicu Sărat.