$$$

 

Tată, de când ai plecat, lumea pare mai rece, mai tăcută. Nu mai e vocea ta care mă întreba dacă am mâncat, dacă am ajuns cu bine sau dacă sunt fericit. Nu mai e zâmbetul tău calm, nici privirea care spunea tot fără să rostească nimic.

Ai fost stâlpul meu, chiar și când nu o arătam. Ai fost omul care a muncit fără să se plângă, care a dat fără să ceară, care a iubit fără să spună prea des „te iubesc”, dar care a arătat-o în fapte, în tăceri, în grijă.

Mi-e dor, tată… De sfaturile tale simple, de umorul tău, de felul în care făceai ca totul să pară mai ușor. Știu că nu mai ești aici, dar te simt în mine. În felul în care privesc viața, în cum lupt, în cum îmi port numele.

Aș fi vrut să mai am timp cu tine, dar îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai lăsat. Dragostea ta n-a murit. Trăiește prin mine, în fiecare pas pe care-l fac. Te port în inimă, pentru totdeauna.