$$_

 Micul cerșetor

El e „Radu cel frumos”, poreclit așa cu drag,

un orfan bun și sfios, n-are casă, n-are prag!

Stă în pragul altor porți cerând milă orișicui,

ajutând pe unde poate, după puterile lui!

Mama i-a murit demult, tată... nu știe ce-nseamnă,

spune c-are zece ani, și-i născut așa... prin toamnă!

Suflet bântuit de temeri, trup de zdrențe-acoperit,

uneori plângând în noapte se întreabă ce-a greșit...

De ce-a fost ales de soartă să n-aibă pace nici tihnă,

să n-aibă căsuța lui cât de mică... cu grădină...

Să nu-l trezească măicuța spunând „leneșule scoală,

soarele-i deja pe cer, hai că-ntârziem la școală!”

Uneori lacrimi fierbinți răcoresc ai lui obraji,

ar fi mers desculț la școală, ar fi știut scrie azi!

De-ar fi fost cât de sărac, mamă doar de-ar fi avut,

fericirea lumii toată-n pieptul lui ar fi-ncăput!

Se visează uneori stând în bancă... lângă ea...

Fata cea cu plete negre, cu ochi dulci de catifea!

Cea care-i zâmbește zilnic în rochița-i albăstrie,

i-a promis să îl învețe, să citească și să scrie!

El e „Radu cel frumos”, poreclit așa cu drag,

un orfan bun și sfios... n-are casă, n-are prag!

- Zenovia -