$$$

 Testamente

    Adrian Păunescu

Am înțeles mai târziu şi mai greu 

Că Tatăl acela cărunt 

E testamentul bunicului meu

Spre testamentul ce sunt.

Bunicul într-o seară ne-a strâns pe toţi în casă, 

A luat un toc în mână, privindu-ne absent, 

Şi pe o coală albă, cu-o scriere frumoasă, 

Ne-a anunţat că-şi face pe loc un testament.

Dar ce era să lase mai mult decât pe tata? 

Pe tata să ni-l lase era suficient! 

A scris nu a uitat nici data, 

Şi ne-a lăsat prin moarte un simplu testament.

Şi într-o noapte tata întors de prin spitale 

Cu moartea înăuntru, zâmbind convalescent, 

Ne-a anunțat că-ncearcă să dea voinţei sale 

Un nume şi o lege sub chip de testament.

Dar ce avea şi dânsul să lase moştenire? 

Doar viața lui cumplită, trăită insurgent, 

Într-un ocean de zbucium, o clipă de iubire 

Şi s-a lăsat pe sine întreg în testament.

Afară-i noapte mare, în mine noaptea creşte, 

Din ziduri varul cade în hohot indecent 

Şi mâna mă furnică aproape bătrâneşte 

Să iau un toc într-însa, să scriu un testament.

Deci tocul şi cerneala, să rezolvăm la vreme 

Tentații incorecte şi nu ştiu ce procent, 

Spre-a nu mai fi probleme, spre-a nu mai fi dileme 

Mă las pe mine vouă ca unic testament. 

19-20 aprilie 1995