$$$

 Umanitate sub escortă 

     Adrian Păunescu

Suntem umanitatea sub escortă,

Mărşăluim îngenunchiaţi sub cer

Şi, vai, pământul nu ne mai suportă

Şi ne înghite, ospitalier.

Se crapă-n două piatra canibală,

Ca să mănânce oameni vii, la prânz,

Şi, sub cumplita cerului rafală,

Oceanele au izbucnit în plâns.

Şi între timp ne-ntemeiem pe ură,

Ne urmărim, ca să ne facem rău,

Venin universal în stare pură

Şi fiecare cu aportul său.

Clădim civilizaţii arogante,

Ca semn că nu ne pasă de nimic,

Şi brusc vulcanii o pornesc pe pante

Şi orice lider redevine mic.

Ceva se-ntâmplă şi-n afara noastră

Cum se întâmplă şi în noi, curent,

Şi sar civilizaţii pe fereastră,

Pe când se sparge Ţara-Continent.

Nimic din tot ce e n-o să rămână,

Computere, maşini şi sateliţi,

Într-o secundă totul e ţărână

Care-şi resoarbe îngerii striviţi.

Se prăbuşeşte ultimul orgoliu,

Averea nu mai are nici un rost,

Când milioane de chinezi în doliu

Se reculeg, plângând, pentru ce-a fost.

Aceasta e o lume nebunească,

Pe care noi n-o mai putem salva,

Menită şi să scadă şi să crească,

Purtând principiul răstignirii-n ea.

Pe-aici, prin valea noastră fără milă,

Progresul se plăteşte prin regres

Şi vanitatea se transformă-n milă,

Ne naştem des ca să murim mai des.

Şi ca într-o demonică risipă,

Cu bine şi cu rău, în terci egal,

Pământul ne înghite într-o clipă

Şi, iată, ce e mal devine val.

Se anulează ură şi iubire,

Culorile se prăbuşesc în iad,

Şi, brusc, maternităţi şi cimitire

În gropniţe necunoscute cad.

Suntem umanitatea condamnată

Să-ndure cald şi rece, fel de fel,

Vin cu dobândă notele de plată

Şi nu mai sunt instanţe de apel.

Ce lume, ca o tragică amantă,

Asasinată de instanţe reci,

Şi amintirea ei halucinantă

Din creier ni se stinge pentru veci.

Cândva, vreun greier dacă o să poată,

Va mai cânta peste pustiu, cri-cri,

Despre o lume care-a fost odată,

O, biata noastră lume scufundată,

O lume care nu mai poate fi.