*†*

 VIAȚA ȘI OPERA LUI NICOLAE IORGA

1871 În noaptea de 5/6 iunie se naşte la Botoşani Nicolae Iorga, fiu al avocatului Nicu Iorga şi al Zulniei, născută Drăghici.

1873 Se naşte al doilea fiu al lui Nicu Iorga, George.

1876 Moare avocatul Nicu Iorga, în vârstă de 39 de ani. Primul său fiu este un copil precoce; a învăţat să scrie şi să citească şi, la cinci ani, citeşte toate cărţile în franceză din biblioteca mamei sale.

1877 Prima lectură istorică a lui N. Iorga: cronicile Moldovei în ediţia Kogălniceanu.

Zulnia Iorga îşi înscrie băiatul la şcoala Marchian din Botoşani.

1881 Nicolae Iorga termină cursul primar şi se înscrie la liceul din Botoşani.

1883 Pentru a contribui la întreţinerea familiei, N. Iorga începe să dea meditaţii unor colegi de aceeaşi vârstă. Zulnia Iorga îşi creşte copiii făcând croitorie şi publicând câte o traducere din franceză prin revistele locale.

1884 N. Iorga îşi tipăreşte primul articol de politică externă, Germania lui Bismarck, în gazeta Românul a lui Manole Arghiropol.

1886 Eliminat pentru o vină imaginară din liceul de la Botoşani, elevul Iorga se înscrie ca intern la liceul din Iaşi. Aici, împreună cu colegii săi, se iniţiază în poezia lui Eminescu.

1887 Ca să-şi câştige existenţa, adolescentul se angajează ca pedagog la internatul particular al profesorului Drăghici. Îşi găseşte totuşi timp ca să se perfecţioneze în latină şi elină, limbi în care citeşte fără dificultăţi orice text.

1888 Elevul N. Iorga frecventează cercul socialist din Iaşi: „La 17 ani ceteam Capitalul lui Marx, făceam conferinţe despre dânsul şi împărţeam numere din Revista socială şi extrase din numerele ei…”

În ajunul Paştelui este din nou eliminat din liceu pentru acte de independenţă şi răzvrătire. Profesorul V. Burlă, director al liceului, îl recheamă la examene, pe care absolventul le ia cu brio, fără a primi însă distincţiile ce i se cuveneau. Toamna, Nicolae Iorga îşi ia bacalaureatul în litere şi stiinţe, în faţa unei comisii sub preşedinţia rectorului N. Culianu, apoi se înscrie la Facultatea de litere a Universităţii din Iaşi, secţia istorico-literară.

1889 În pragul anului al doilea, studentul Iorga cere aprobarea să-şi dea licenţa înainte de sfârşitul celor trei ani de facultate. Motivează cererea prin starea precară a sănătăţii sale. Cererea îi e sprijinită de A. D. Xenopol, care va scrie: „admirasem mult întinsele cunoştinţe ce le poseda încă de pe băncile şcoalei”. Deşi unii profesori se opun (printre ei, Aron Densuşianu), cererea studentului este aprobată de minister. Pentru a obţine absolvirea, N. Iorga îşi luase în sesiunea de vară 11 examene, iar în aceea de toamnă, 16 !

În decembrie, absolventul îşi a examenul de licenţă obţinând calificativul „magna cum laude”. La examen a participat un numeros public. A. D. Xenopol organizează un banchet, pentru a-l sărbători pe „minunea de om ce aveam înainte”. Ziarele consemnează cu uimire această sărbătorire cu totul neobisnuită. Proaspătul licenţiat cere postul de profesor suplinitor la liceul din Focşani, pentru limba română sau latină. „Ştie foarte bine limbile clasice, cunoaşte franceza, spaniola şi italiana, mai puţin germana, cu care însă se ocupă.” (Ştefan G. Vîrgolici). Va mai învăţa limbile engleză, portugheză, daneză şi suedeză. Xenopol, Vîrgolici, Iacob Negruzzi sunt impresionaţi de înfăţişarea tânărului istovit de efort, care e şi foarte sărac, şi-l determină pe decanul I. Caragiani să solicite pentru protejatul lor o bursă. Propunerea decanului notează că licenţiatul a dat dovezi de o inteligenţă şi un talent fără seamăn”.

În cursul acestui an şi al celui următor, Iorga colaborează intens la revista ieşeană Arhiva, cu studii istorice, articole şi recenzii literare.

1890 Primind bursa, N. Iorga pleacă în Italia. Spre sfârşitul anului e la Paris, unde va urma cursurile Şcolii de înalte studii (Ecole des Hautes Etudes).

1892 În continuarea „vagabondajului său intelectual”, N. Iorga se află la Paris. În ianuarie, Gherea îi solicită colaborarea pentru noua sa revistă de literatură şi ştiinţă; articolele primite i se par criticului „prea savante”.

De la 17 aprilie, N. Iorga e considerat în concediu de studii, dar bursa i se trimite abia în octombrie. Până atunci este sprijinit materialiceşte de junimistul Vasile Tassu, cu a cărui fiică Maria, tânărul era căsătorit.

1893 La Iaşi librăriile pun în vânzare prima carte a lui Iorga: Schiţe din literatura românească (2 vol., al doilea în 1894), cuprinzind articolele publicate în Revista nouă, Arhiva, Convorbiri literare, Lupta etc. După un popas la Berlin, N. Iorga trece la Leipzig, unde îşi ia doctoratul cu teza Thomas III marchiz de Saluces. Studiu istoric şi literar cu o introducere asupra politicii predecesorilor săi şi cu un adaus de text.

1894 Întors în ţară N. Iorga nu acceptă funcţia de profesor de liceu la Ploieşti, unde fusese numit, şi se prezintă la concursul pentru catedra de istorie medie şi modernă de la Universitatea din Bucureşti. Juriul din Iaşi îi acordă o medie puţin mai mare decât a celorlalţi doi concurenţi. Ca atare, este însărcinat să suplinească respectiva catedră. 1 noiembrie Îşi ţine lecţia de deschidere Despre concepţia actuală a istoriei şi geneza ei.

1895 15 ianuarie 0 conferinţă cu subiect istoric expusă la Ateneu inaugurează activitatea de apreciat conferenţiar a lui N. Iorga. Prezentându-se la un nou concurs, istoricul reuşeşte într-un mod strălucit şi devine profesor universitar titular, fiind confirmat în această funcţie de ministrul Petru Poni. Îşi sintetizează observaţille şi impresiile culese în Italia în volumul Amintiri din Italia. Giosue Carducci. Publică primul volum din culegerea Acte şi fragmente cu privire la istoria românilor adunate din depozitele de manuscrise ale Apusului.

1896 Pentru o perioadă de aproape trei ani, N. Iorga pleacă din nou în străinătate. În toamnă răscoleşte bibliotecile din Viena şi copiază documente privitoare la istoria românilor. În cadrul publicaţillor institutului Ecole des Hautes Etudes i se tipăreşte ampla lucrare Philippe Mézieres 1327-1405 et la croisade au XIV-e siecle.

1898 Academia Română îl alege membru corespondent.

1899 Tânărul învăţat şi literat îşi manifestă spiritul critic într-o suită de articole cu care colaborează la gazeta bucuresteană L’Indépendance Roumaine şi pe care le adună în volumul Opinions sinceres. La vie intelectuelle des Roumains en 1899. Tipăreşte lucrarea Cronicile muntene. La lecţiile de la Universitate nu-şi cruţă colegii, care se coalizează împotriva lui, cerând sancţiuni disciplinare.

1900 Se desparte de prima soţie.

1901 Căsătorindu-se cu Ecaterina Bogdan, sora slavistului şi istoricului Ion Bogdan, pleacă în străinătate. În martie, soţii Iorga sunt la Veneţia. În aceeaşi lună, Academia Română respinge de la premiere, cu 17 voturi din 26, o lucrare de istorie literară a savantului. Adversarii pe care şi-i făcuse la Universitate îl sancţionau… Apare Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea (2 vol.). Concomitent, Iorga începe publicarea masivei culegeri, în 31 de volume, dintre care ultimul va ieşi de sub tipar în 1916: Studii şi documente cu privire la istoria românilor. Mai tipăreşte, între altele, Istoria lui Mihai Viteazul pentru poporul românesc.

1904 Cu prilejul împlinirii a patru sute de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare, N. Iorga depune o intensă activitate publicistică, scriind, între altele, cartea Istoria lui Ştefan cel Mare povestită neamului românesc. Alte volume Pe drumuri depărtate (Note de călătorie), Drumuri şi oraşe din România adună impresiile şi însemnările ştiinţifice ale neobositului drumeţ care a colindat ţara de la un capăt la altul, inclusiv Transilvania. O nouă lucrare de istorie literară: Istoria literaturii religioase a românilor până la 1688.

1905 În iunie, istoricul preia direcţia revistei Sămănătorul, la care colabora mai dinainte. Iorga publică Sate şi mînăstiri din România, Oameni şi fapte din trecutul românesc, Istoria românilor în chipuri şi icoane (3 vol., ultimul în 1906).

1906 În ziua de 13 martie, pentru a manifesta împotriva unui spectacol în limba franceză organizat la Teatrul Naţional de protipendada bucureşteană, profesorul Iorga îşi scoate studenţii în stradă. Au loc incidente. În aprilie, întemeiază publicaţia Neamul românesc care, cu unele întreruperi, va apărea până în 1940. Însoţit de scriitorii din redacţia Sămănătorului, întreprinde prin ţară un turneu de şezători literare. În timpul serbărilor dinastice jubiliare, începe să publice în Neamul românesc o serie de articole în care cere îmbunătăţirea situaţiei ţăranilor. Cu numărul din 22 octombrie, Sămănătorul iese de sub direcţia lui N. Iorga, deoarece, după explicaţiile mai târzii ale foştilor săi colaboratori, directorul se orientase spre transformarea revistei într-o publicaţie personală. Savantul publică, în 2 vol., Neamul românesc din Ardeal şi Ţara Ungurească.

1907 În ianuarie, profesorul îşi creează o revistă proprie, Floarea darurilor, menită a readuce în circulaţie „scrisul românesc cel vechi„. La începutul lunii martie, Iorga ţine conferinţe la Bucureşti întru apărarea ţăranilor obijduiţi. Atitudinea din timpul răscoalei îi aduce lui Iorga acuzaţia de instigator. Evenimentele îl determină să acţioneze mai direct în arena politică. În mai candidează şi este ales deputat al oraşului Iaşi. În iunie îşi tine primul discurs parlamentar, pe care-l dedică problemei ţărăneşti. De aici înainte, marea popularitate pe care şi-a câştigat-o îi asigură mereu prezenţa în parlament. Este ales în comitetul Ligii pentru unitatea culturală a românilor.

1908 În aprilie, istoricul organizează o expoziţie la Iaşi. Începe să scoată Neamul românesc literar. Ales secretar al Ligii culturale, începe să desfăşoare o activitate foarte vie în cadrul asociaţiei, pentru a cărei bibliotecă doneaza 10.000 de cărţi. Împovărat de cheltuielile necesitate de publicaţiile sale şi de nevoile zilnice ale unei familii devenite numeroase, profesorul se hotărăşte să se instaleze la Vălenii de Munte. Prietenii şi admiratorii contribuie cu sume de bani, devenind acţionari ai „tipografiei cooperative” care începe să lucreze în frumosul orăşel, unde Iorga înfiinţează vestita Universitate populară, frecventată şi de numeroşi oaspeţi străini.

1910 Nicolae Iorga înfiinţeaza Partidul Naţionalist-Democrat.

1911 17 mai Rosteşte discursul de recepţie, ca membru activ al Academiei Române: Două concepţii istorice. Răspunsul este citit de A. D. Xenopol. Publică între altele, Cugetări, Mihai Viteazul (Schiţă de poem dramatic), Oameni cari au fost (serie pe care o va relua şi completa mai târziu).

1913 N. Iorga e chemat sub arme, la cerere, dar ataşat serviciului cenzurei.

1914 Împreună cu G. Murgoci şi V. Pîrvan, savantul înfiinţează Institutul de studii sud-est europene.

1917 În refugiu la Iaşi, N. Iorga continua, în condiţii grele, publicarea Neamului românesc, în coloanele căruia, zi de zi, denunţă samavolniciile ocupanţilor, comportarea trădătoare a unor oameni politici şi de cultură români rămaşi la Bucureşti şi mobilizează conştiinţele pentru un nou efort armat. Personalitate politică marcantă, cu audienţă în cercurile conducătoare, stăruie pentru o lege a exproprierii în favoarea ţăranilor; redactează textul unei proclamaţii în acest sens.

1918 Savantul se află la Bucureşti, unde s-a întors după retragerea armatelor germane.

1919 Ales deputat, va fi preşedintele celei dintâi Camere, în care vor fi reprezentaţi cetăţenii din toate provinciile româneşti eliberate (1920).

1921 În iunie, N. Iorga este sărbătorit cu prilejul împlinirii a 50 de ani. Cu colaborarea unor oameni de ştiinţă şi scriitori apare volumul Lui Nicolae Iorga – Omagiu.

1921-1931 Nicolae Iorga publică numeroase volume.

1931 În aprilie se constituie un guvern Iorga-Argetoianu, în care cel dintâi are şi portofoliul instrucţiunii publice.

1932 În iunie, măcinat de contradicţii interne şi asaltat de partidele concurente, guvernul Iorga-Argetoianu este obligat să se retragă.

1936 N. Iorga tipăreşte începutul lucrării sale capitale Istoria românilor. Începe un ciclu de conferinţe la radio, pe care le va publica sub titlul Sfaturi pe întunerec. 1936-1938.

1940 La 27 noiembrie, profesorul este scos din casă de un grup de legionari şi pornit spre Bucureşti. În apropiere de Ploieşti, la marginea pădurii Strejnicul, este asasinat, iar corpul străpuns de gloanţe e părăsit acolo.

*****

sursa: 

Nicolae Iorga, Oameni cari au fost, Editura pentru Literatură, 1967