***

 MARIA FRANCISCA, REGINA NEBUNĂ A PORTUGALIEI

Prima femeie care a condus Portugalia, Maria Francisca Isabel Josefa Antónia Gertrudes Rita Joana, s-a casatorit cu unchiul ei pentru a ramâne în linia de succesiune la tron. Si-a vazut orasul natal distrus de un mega dezastru (cutremur-tsunami-incendiu), a calmat tulburarile politice din Portugalia dovedindu-se infinit mai competenta, mai putin corupta si mai putin predispusa la tiranie decât tatal ei, a supravietuit sotului si tuturor copiilor ei (cu exceptia unuia), si a devenit singurul monarh european care a parasit tara-mama si a condus imperiul dintr-o colonie.

Maria s-a nascut în 1734 si a devenit mostenitoare prezumtiva fiindca toti fratii ei au murit la nastere. Potrivit traditiei nu se putea casatori cu un principe strain, astfel s-a decis sa se marite cu unchiul ei, cu 17 ani mai vârstnic. În 1755, când Maria avea doar 21 de ani, Lisabona a fost lovita, de un cutremur masiv, chiar în ziua Tuturor Sfintilor.

Bisericile din oras erau pline de credinciosi, veniti sa asiste la slujba, si aproape toate s-au prabusit. Mii de supravietuitori s-au grabit sa ajunga în pietele deschise din jurul portului, doar pentru a nu fi maturati de tsunamiul declansat de cutremur.

Incendiile au izbucnit apoi si au facut ravagii timp de cinci zile, distrugând aproape tot ce mai ramasese din capitala portugheza. Familia regala era plecata din oras în acea zi si a scapat cu viata. Desi la acea vreme o mare parte a Europei începea sa considere cutremurele ca fiind fenomene naturale care se produc la întâmplare, portughezii, inclusiv regina Maria, si-au dublat devotamentul religios. Regina era la limita fanatismului, ea saruta numele lui Dumnezeu, al Mariei si al tuturor sfintilor si îngerilor din orice carte pe care o deschidea, participa la slujba în fiecare dimineata si la rugaciuni în fiecare seara si camera sa era plina cu cruciulite si statuete de sfinti.

Maria a fost amintita ca o buna conducatoare în Portugalia si Brazilia. Dupa toate marturiile, era o fire blânda si rabdatoare, foarte afectuoasa cu familia ei, dar ea daduse semne de tulburari psihice înca din adolescenta, când documentele mentioneaza „crize de melancolie si agitatie nervoasa”.

Fusese tratata pentru episoade de delir chiar înainte de moartea sotului ei, în 1786, dar doi ani mai târziu, când fiul ei cel mare, singura fiica, un nepot si confesorul ei au murit în decurs de trei luni, a coborât într-o durere neconsolabila si nu si-a mai revenit niciodata.

Bunicul si unchiul ei matern fusesera, de asemenea, cuprinsi de nebunie spre sfârsitul vietii, suferind de schimbari violente de dispozitie si halucinatii. Este sfâsietor sa ne imaginam, dar Maria si-a cunoscut probabil soarta în ultimii ei ani de luciditate. A început sa vocifereze ca era blestemata si ca diavolul salasluia în ea, iar vizitatorii care stateau în apropierea apartamentelor ei auzeau „cele mai chinuitoare tipete”.

Crizele se succedau tot mai rapid, regina oscilând între a fi violenta cu servitorii si cei apropiati si a fi aproape total inerta. În 1792, a fost declarata oficial nebuna de o comisie de medici, iar controlul guvernului a fost încredintat singurului ei fiu supravietuitor, João.

Când curtea portugheza a fugit de Napoleon în Brazilia, Maria a crezut ca este rapita si a trebuit sa fie transportata la bordul navei de catre comandantul flotei. Si-a petrecut o mare parte din cele trei luni de calatorie tipând.

Nu exista un consens cu privire la ceea ce a afectat-o pe Maria în ultimele sale doua decenii de viata. Unii istorici au sugerat ca ar fi suferit de porfirie, dar psihiatrii din zilele noastre sugereaza mai curând o boala bipolara severa.

Cert este ca moartea Mariei la Rio de Janeiro, în 1816, i-a adus în sfârsit reginei linistea mult meritata, dupa mai bine de doua decenii de chinuri.