***

 POVEȘTI DE IUBIRE:

LAURENCE OLIVIER ȘI VIVIEN LEIGH

Laurence Olivier și Vivien Leigh s-au cunoscut după o reprezentație teatrală, în 1936. A urmat un amor nebun, deși amîndoi erau foarte căsătoriți. El cu o actriță, ea cu cu un avocat bogat, cu care avea un copil. Ea era o jună care debutase la Londra abia de un an, văzută de cronicari și public ca o mare speranță a scenei londoneze. Se născuse (5 nov 1913) într-un mediu de elită în India, dar era educată în Franța și Anglia. Nu visase niciodată altceva decât să fie actriță, să strălucească, să fie celebră. Altfel spus, să scape de încorsetările familiei și școlilor în care fusese. Simțea o nevoie irepresibilă de a fi în centrul atenției, îi plăceau mondenitățile, să participe la premieri, festitivități etc. Îi dădeau echilibru, o ajuta să supraviețuiască în viesparul londonez. De la debut a dat semne că e fragilă, dificilă, bolnăvicioasă.

Laurence Olivier(n 1907) avea o o apariție contrastantă cu noua lui pasiune. Solid, sigur de el, deja un mare star al scenelor londoneze. Interiorizat, dedicat total teatrului shakespirian. Era omul care îi trebuia ei ca s-o impună pe scenă. La prima întâlnire i-a oferit rolul Ofeliei în reprezentația cu Hamlet, pe care-o pregătea. Erau exact cuvintele pe care dorea să le audă. Vor rămâne împreună 20 de ani. Au format un cuplu supercelebru, urmărit de paginile mondene, de teatru și film ale jurnalelor. Viața lor a fost scotocită, narată, s-au scris cărți despre ei în timpul vietii lor și după. S-au facut reportaje teve, filme lawrence olivier documentare, emisiuni radio.

S-au căsătorit în USA California, în 1940, dupa pronunțarea divorțurilor lor. Laurence Olivier apăruse - suntem 1939-40 - în „Rebecca”, în „La răscruce de vânturi”, în „Mândrie și prejudecată”. Marele repertoriu englez era la modă la Hollywood – mereu în căutare de povești bune. Vivien Leigh avea un gând secret. După ce a citit „Gone withe the wind” de Margaret Mitchel( Pe aripile vântului) – senzația literară a acelor ani, și-a dorit mai mult ca orice să fie Scarlett OHara în filmul de mare montare pe care producătorul nr 1 de Hollywood, David O Szeknik îl pregătea. Erau câteva mii de candidate pentru acest rol, unele dintre ele celebrități, actrițe deja impuse etc. Era începătoare în film – o englezoaică fără accentul sudist cerut de rol, însoțitoarea ilustrului ei soț. De altfel, el a sfătuit-o să nu joace în film, rolul Scarlet, credea el, nu i se potrivea. Considera romanul un foileton, nu o mare carte. Era prima lor divergență dintr-o lungă serie, dar ea se încăpățânează, cere rolul, etc. S-au dat sute de audieri, s-au facut probe, etc. Nimeni nu o dădea favorită. Spre mirarea tuturor, Vivien Leigh este cea aleasă să fie Scarlett OHara…Avea să fie rolul vieții ei. Câștigă în acel an Oscarul pentru rol principal feminin. Nu participă la premieră și refuză să vadă filmul până târziu, în 1960, când își face curaj să intre într-o sală de cinema să vadă „Gone with the wind”, filmul care o făcuse celebră.

Vine războiul și Laurence Olivier preferă să meargă să lupte în marină. După război urmează o perioadă fericită. Cei doi alcătuiesc perechea regală a teatrului britanic. Lungi turnee cu cei doi în rolurile principale, capete de afiș care umplu sălile până la refuz. Și nu doar la Londra, dar și în Australia, USA, Europa. Sunt invitați peste tot. Filmează mult, măcar un film pe an, de obicei mai multe, și au succes, la box office, sunt la vârf. Laurence Olivier joacă mai ales repertoriul shakespirian – Henric V, Richard |II și Hamlet, pentru care primește Oscarul. Toate aduc venituri considerabile. Cei doi deschid propriul lor teatru la Londra, „Saint James Theater”. Au un Rolls Royce cu șofer în livrea. Cumpără un domeniu la țară de 50 de ha. Etc. Ca și primul soț, (care aduna porțelanuri chinezești), Laurence colecționează artă, mai ales pictură. Deține taobluri de Corot, Degas, Picasso etc pe care obișnuiește să le plimbe în turnee, prin hoteluri, unde sta. Sunt anii lor cei mai buni. Este înnobilat de regina Elisabeta ll. Cere să nu i spuna sir, nici lord Oliver, ci Larry.

Încep să apară semnele declinului poveștii lor de dragoste. Întâi boala ei de nervi, se internează în câteva clinici. Apar certurile în cuplu – pentru repertoriu, filme, turnee, bani. Se manifestă și o rivalitate intre ei. Care dintre ei se află mai în lumina reflectoarelor ? Despre care se scrie mai mult în presă ? Cine e cap de afiș? Lucrurile se complică. Au temperamente diferite. Cu trecerea timpului asta se observă tot mai ușor. Vivien Leigh este din ce în ce mai dificilă, capricioasă. Trecerea anilor nu e de partea ei. Laurence Olivier preferă să locuiască singur în apartamentul din Londra, unde lucrează la noi proiecte. Ea duce o viață mondenă, preferă cluburile, petrecerile, ieșirile în oraș, scandalurile care o duc pe prima pagină a gazetelor. Îi place să strălucească și să fie în centrul atenției. Spectatorul Laurence Olivier nu îi mai este de ajuns. Aplauzele de unul singur nu au haz. Se apropie de fostul ei soț. Face chiar o călătorie în Iugoslavia cu el. În Ceylon, unde filmează, are o aventură cu Peter Finch, subiect relatat copios de presă. Un moment special se petrece în 1956, când pierde o sarcină. Se gândea că ar fi putut să-și salveze căsătoria dacă ar fi avut un copil cu „Larry”.

Apoi cade bomba, Laurence Olivier anunță oficial că se desparte de Vivien Leigh și se căsătorește cu actrița Joan Plowright, de 23 de ani. O întâlnise în teatru. În ultimii ani el încerca un repertoriu modern pe lângă cel clasic. Se apropie de „furioșii englezi”, de John Osborne (a jucat în „Privește înapoi cu mânie”), de Harold Pinter etc. Se apropie și de teatrul de avangardă. A jucat în piese de Eugene Ionesco, de ex. Joan Plowright era inversul aristocraticei și sofisticatei, dificilei, mereu în pragul unei crize de nervi, Vivien Leigh. Și rolurile interpretate de ea pe scenă se potriveau mai bine cu teatrul de care era tot mai atras el. Ruptura a fost de la un punct încolo inevitabilă.

Cineva spunea că a fost prima ei moarte, Vivian Leigh nu și-a revenit niciodată din această lovitură. Nimeni nu putea să și-i imagineze unul fără altul. Viața ei fără Laurence Oliver nu avea sens. În 1960 se despart. Moare fizic, după ce murise sufletește, câțiva ani mai târziu, la numai 53 de ani, în 1967 de tuberculoză. Boala identificată din adolescență, dar de care ea nu ținuse cont. Mai importantă a fost pentru ea cariera. Laurence Olivier i-a supraviețuit 22 de ani, se stinge in iulie 1989, la 82 de ani.