***

 VIAȚA AMOROASĂ A LUI LISZT

Franz Liszt are o origine pe care și-o dispută Austria și Ungaria. De altfel, unii îi spun cu tandrete, „țigan”. Avea un aer de sălbatic, demonic, de ins incontrolabil. Nu era deci, un burghez. Liszt trecea drept un iconoclast, un rebel. Mai ales când ridica publicul în picioare. Era ceva între Mick Jagger și Jim Morisson, ca apariție. Nu se știa niciodată ce se întâmpla la un recital dat de el. Împrumutase modelul de la diavolul Nicolo Paganini – îl văzuse în recital la Paris în 1831. Mă lasă rece disputa originii lui. Știu doar ca îmi place mult muzica lui, energia ei nesfirșită, ritmurile și sonoritățile pianului său.

Era și un bărbat frumos, spre deosebire de Paganini. A făcut ravagii printre doamnele timpului. Iubita lui pe termen lung, contesa Marie d’Agoult, l-a taxat ca atare la despărțire, în 1844, strigându-i – „ esti un Don Juan parvenit”. Ajunseseră la ea zvonuri despre aventurile galante pe care la avea în orașele unde concerta. A fost o jignire pe care Liszt n-a uitat-o și nici iertat-o vreodată pentru că făcea referire directă la originea lui umilă. De ce se mai încurcase contesa cu el? De ce îi făcuse și trei copiii? Uitase oare din cine se trăgea, nu era un secret. Odată nu o deranja…Îl vedea ca pe un geniu, ca pe un semizeu.

Cei doi, Franz Liszt ți contesa Marie d’Agoult s-au cunoscut în saloanele Parisului. Sunt mai multe versiuni, una că Berlioz le-a facut cunoștință, alta că Georges Sand. Contesa era o ființă mondenă, genul de femeie de lume, frecventa salonele de vază ale Parisului. Ea însăși făcea parte din elita franceză. Tatăl aristocrat, refugiat în timpul revoluției la Frankfurt. Mama, fiica unui bancher bogat. Să comparăm cu originea mai mult decât modestă a pinaistului de mai târziu. Dar Liszt – venit din estul Europei, adică din no-where – era marea atracție a Parisului în anii '30. În saloane puteai să îi întâlnești pe Balzac, Stendhal, Alfred de Musset, Victor Hugo, Alexandre Dumas, Theophile Gauthier, Delacroix. Georges Sand era buna prietenă cu contesa. Liszt era marea senzație a Parisului, bărbatul râvnit de ea. Nu e de mirare – avea o existență searbădă alături de soțul cam batrân. Avea un mariaj aranjat de părinți, care ei nu îi spunea nimic. Avea doi copii. Da, dar Marie era cu șase ani mai în vârstă decât pianistul minune. Dar ce conta? Iubirea e înaintea tuturor lucrurilor.

Liszt era în plină ascensiune, înconjurat de admiratori. Pianistica sa impresiona puternic. Este primul care dă concerte de tip modern. Nu apare niciodată cu alți muzicieni pe scenă, numai singur. Trebuie să plătești bilet. Se închiriază săli de concert, Liszt evită să dea recitaluri prin saloane. Se tipăresc afișe. Ziarele dau anunțuri, apoi publică articole și cronici entuziaste. Liszt este un one-man-show avant la lettre. Cel mai popular muzician din Europa. Apare la Paris, Roma, Berlin, Munchen, Viena, Skt Petersburg, Constantinopol, Kiev, i Varsovia… E veșnic în turnee. A concertat și la București și Iași, la Brașov, Sibiu, și Cluj în anii '40. Acesta este personajul cu care se leagă în dragoste contesa Marie d’ Angoult.

Parisul este locul cel mai indiscret din lume. Se clevetește mult, bârfa face furori, iar înalta societate, cea care contează, este de un bigotism și ipocrizie rare. Marie îl anunță pe conte ca îl părăsește dupa opt de căsnicie. Din nefecire, unul dintre copii moare. Lumea o acoperă pe Marie cu oprobiu. Practic, saloanele le erau închise celor doi. Din cauza atmosferei nu mai pot apărea în sălile de teatru, nici în cafenelele la modă, etc. Hotărăsc să se refugieze la Geneva, n Elvetia. Până în 1839 povestea lor – a doi oameni foarte îndrăgostiți – decurge cum și-au imaginat. Iubirea ține loc de orice și îi ajută să reziste în fața criticilor, privirilor strâmbe, mizeriilor. Apoi lucrurile încep să se încurce, mai ales după ce Liszt reia turnele prin Europa, când fondurile s-au cam epuizat. Era cel mai bine plătit muzician din Europa, dar trebuia să dea concerte, să-și uimească publicul, să nu fie uitat. Uneori Marie îl însoțeste, mai ales în Italia ( Roma, Veneția, Milano…) unde îi place foarte mult. Și lui de altfel. Amândoi sunt credicioși fervenți. Roma, cu atmosfera și bisericile ei nenumărate, este un oraș care le face bine. Marie are remușcări pentru că trăia în adulter (păcat mare), dar și pentru moartea copilului ei. Când nu este cu el, Marie îl așteaptă la Geneva să se întoarca din turneu, triumfător și mulțumit de el.

Presa îl urmărește peste tot. E un bărbat curtat, dorit de multe femei din Europa timpului. Ajung la urechile ei știri despre aventurile lui. Prin ce oraș trecea să concerteze presa nu prididea să scrie nu doar despre arta lui inegalabilă, dar și despre escapadele lui amoroase. Despre femeile cu care se afișa, despre intrigi. Dezvantajul de a fi prea celebru e că nu poți să te ascunzi și să fii singur. Apar știri despre amorul dintre el și Lola Montez, o celebră curtezană a timpului. Face pe dansatoarea spaniolă, dar era irlandeză, născută Elisa Rosanna Gilbert. Atrăgea bărbații ca mierea muștele. Vâna și toca averi! Povestea cu dansul era de ochii lumii. Prin patul ei au trecut mulți aristocrați, bancheri, capete încoronate. etc. Condiția era ca amantul să aibă bani pentru garderobe, calești, bijuterii. Pentru o perioadă a fost amanta regelui Ludovic II al Bavariei. Pentru a fi detronat a fost declarat nebun. A doua zi s-a înecat lângă Munchen. Efectul Lola Montez era letal, cum se vede. După acest final neglorios, Lola Montez s-a refugiat dincolo de Atlantic. În America a trăit din spectacole de dans, și din impostura obișnutp – cărți și conferințe în care și-a povestit viața aventuroasă.

Să ne întoarcem la Marie D’Agoult. Se simte jignită de poveștile care circulă pe seama lui. Își lăsase bărbatul pentru Liszt. După nouă ani de conviețuire, simte și diferența de vârstă. Trecerea timpului începe să-și arate colții. List, care la începutul poveștii lor era un pianist care încerca să se facă cunoscut, devenise celebru. Umplea sălile. Gajul lui era astronomic. Succesul lui a schimbat raportul afectiv dintre ei. El nu mai simte nevoia să o aibă aproape pe Marie. Din timidul, ezitantul Liszt, devenise un semizeu. Inevitabil, relațiile se răcesc și se ajunge la despărțire. Chestiunea delicata – cei trei copii ai cuplului, toate fete, născute între 1835-39. Rămân în îngrijirea lui, le dă educație, le mărită etc. Una dintre fete, Cosima, s-a măritat cu Richard Wagner. Astfel, devine socrul compozitorului german. Aste este altă poveste și merită narată separat. Revenind, între cei doi, nu se mai pot îndrepta lucrurile. Au loc scandaluri, inevitabil apar jigniri. Liszt își face bagajul și o părăsește. Suntem in 1844, la 9 ani de când a debutat iubirea lor. Marie D’Ágoult se întoarce la Paris. Aici începe o carieră de scriitor, nu fără succes, sub numele Daniel Stern. Mai atrage atenția azi istoria în 3 volume a revoluției de la 1848.

În 1847, Lizt o cunoaște la Kiev – unde concerta – pe prințesa Carolyne zu Sayn-Wittgenstein. Tot aristocrată, că altfel Liszt tușea. Ucraina era provincie a Imperiului țarist rus. Normal, era și extrem de bogată. Poseda mii de sate și peste 30.000 de șerbi. Cui nu îi place zornăitul fișicurilor de monezi! Liszt avea auzul fin, asta-i sigur. Ghinion, prințesa care îl admira atât, era măritată și avea din căsătorie o fată, Maria. Prințesa e cultă, face pe femeia savantă în tradiția iluministă. Ifosele intelectuale erau slăbiciunea lui List. Era atras de femeile deștepte. Era cazul prințesei, care scria articole la gazetă și eseuri pe care le publica separat în cărți. Scria mai ales despre situația bisericii din timpul ei, față de care era foarte critică. Eu cred că a influențat-o în atitudinea critică, refuzul papei de a-i permite căsătoria cu Liszt, la cererea soțului ei, dar mai ales a țarului care îi retrage și prințesei cetățenia rusă. Incidentul nu o împiedică să se instaleze la Roma, unde a trait până la sfîrșitul vieții (1887).

Carolyne zu Sayn-Wittgenstein a rămas alături de Liszt 40 de ani. A fost femeia vieții lui dacă luăm în considerare longevitatea poveștii. La început cei doi se retrag departe de lumea dezlănțuită, în orășelul universitar Weimar, unde Liszt primise o invitație exact când avea nevoie de odihnă. Făcuse avere. Prințesa îi alimenta modul de viață pretențios, chiar luxos. Era obosit dupa atâția ani de turnee neîntrerupte. Voia să se dedice pedagogiei pianului și mai ales compoziției. Călătorind zilnic în calești pe drumuri, prin hoteluri – era imposibil. Prințesa Carolyine Zu-Wittgenstein îl încurajează, e confidenta lui, îl ajută. E cea mai bună perioadă a lui. Tot ce ne-a rămas scris de la Liszt apare în acești ani. Fără compozițiile sale, azi Liszt ar fi fost o figură de mâna a doua. Ar fi fost doar amintirea unui nume pe un afiș păstrat ca prin minune.

A murit la 1 iulie 1886, la Bayreuth, unde fusese invitat de Cosima. Richard Wagner, ginerele lui, murise de 3 ani și ea îi ceruse să patroneze festivalul în amintirea soțului ei. Liszt nu îi refuza nimic fiicei sale. A contractat o preumonie în trenul care îl aducea. Prințesa Carolyne zu Sayn-Wittgenstein a murit îndurerată, la 9 martie 1887, la Roma, câteva luni mai tîrziu.