***

 MOARTEA DOINEI BADEA

„Vă las cântecele mele ca ecou al sufletului meu”

Era vineri, 4 martie 1977. Se anunţa o seară frumoasă, cu lună plină şi cer înstelat. După o iarnă geroasă, primăvara bătea la uşă. Numai că seara frumoasă, aparent banală, a devenit un coşmar la ora 21:20. Atunci s-a declanşat cel mai devastator cutremur din România, care a lăsat în urma sa mii de morţi. Cataclismul, cu o intensitate de 7,2 grade pe Scara Richter, a zguduit violent în special partea de sud a României. In 55 de secunde, numai în Bucureşti s-au prăbuşit 33 de clădiri. Peste 11.300 de persoane au fost rănite, iar 33.000 de locuinţe au fost avariate. In mai puţin de un minut 1.570 de oameni şi-au pierdut viaţa striviţi sau asfixiaţi sub dărâmături. Printre ei, o mare voce a muzicii româneşti, Doina Badea, soţul acesteia, Traian Smeu, şi cei doi copilaşi, Bogdan-Traian (4 ani) şi Andrei-Claudiu (1 an).

Şi-a închinat viaţa carierei muzicale

Doina Badea s-a născut pe data de 6 ianuarie 1940 în Craiova. Tot aici a absolvit Școala Populară de Artă, după care a început colaborarea cu Corul Filarmonicii de Stat «Oltenia», cu care a avut mai multe turnee și spectacole. A colaborat cu teatre muzicale și de revistă din țară. A debutat în 1960, pe scena teatrului din Deva și s-a remarcat prin vocea ei deosebită, gravă, puternică și cu un ambitus puternic.

În 1963 a fost angajată la Teatrul „Constantin Tănase” din București; a avut foarte multe apariții la radio și TV și a făcut înregistrări pentru firma „Electrecord”. A participat la turnee peste hotare iar apariția sa la «Olympia» din Paris a fost unul din succesele sale de notorietate. A susținut recitaluri la Festivalul internațional «Cerbul de Aur» din 1968 și 1971.

Obține premiul la Festivalul Național Mamaia 1963 pentru interpretarea melodiei «Spre soare zburăm» de George Grigoriu și un an mai târziu la același festival este premiată pentru interpretarea pieselor «Tu» de Vasile Veselovschi și «Nimeni» de Henri Mălineanu.

Voce clasică, muzică uşoară

Doina Badea s-a născut cântăreață. Avea muzica în sânge. Vocea ei avea o rezonanţă aparte, sensibilă, dar de un patetism profund. Idol i-a fost Maria Tănase cu care era și prietenă. Cunoscutul compozitor Temistocle Popa declara într-un interviu cum Doina spunea mereu: „Vreau s-o iau pe urmele ei; nu-mi dă pace Ciuleandra Mariei.” Compozitorul adăuga: „Doina reuşea să fixeze melodiile în urechile ascultătorilor. Eram în turneu, într-un oraş de provincie, când s-a întrerupt curentul. Ea a continuat să cânte pe întuneric şi fără microfon. Nu poţi să faci asta dacă n-ai un glăsoi. Ea avea voce de să spargă pereţii.”

Despre vocea sa unică, solistul Cornel Constantiniu spunea: „Ea studiase muzica clasică şi nu inţelegeam ce căuta in muzica uşoară. Interpreta «Ploaia şi noi», a lui Vasilache, care impunea o voce largă. Avea o voce pe care n-o puteai confunda.” Incă de la începuturile carierei sale, Doina Badea promitea să ajungă o stea a muzicii uşoare româneşti. „Intr-un spectacol, o solistă interpreta două-trei melodii. Pe atunci nu se permiteau bisurile. Sălile erau arhipline, iar ea pur şi simplu nu putea ieşi de pe scenă, atâtea aplauze primea”, işi aminteşte fostul coleg, Alexandru Dobondi.

Doina Badea se bucura de o mare popularitate și datorită caracterului său foarte deschis și prietenos. Era o adevărată doamnă care oriunde mergea impunea considerație și respect. Aproape că nu refuza nicio ofertă și nici pretențiile financiare nu erau foarte mari. Însă, în spatele zâmbetului trist pe care-l afișa pe scenă, artista ascundea o mare suferință. Nu se simțea împlinită: nu avea un soț care să o iubească și copii care să îi spună mamă.

Insă, când aproape că încetase să mai spere și simțea că viața i se irosește, destinul i l-a scos în cale pe Traian Smeu. Un bărbat ivit de nicăieri, dar care avea să îi dăruiască poate cei mai frumoși ani din viața ei. Din păcate ultimii.

Bucuria va fi și mai mare, când proaspăta familie, întregită acum cu doi copii, va primi în ianuarie 1977 o casă nouă. Repartiția apartamentului în clădirea de pe strada Bibliotecii va fi însă nefastă. Familia Smeu-Badea era vecină de bloc cu marele actor Toma Caragiu.

Sub semnul cutremurului

Doina s-a născut în 1940, an în care România a fost zguduită de un puternic cutremur. La 10 noiembrie, 1940, Doina Badea avea 10 luni. Mama ei a salvat-o ca prin minune, reuşind să fugă din casă în acele trei minute dezastruoase, cu fata în braţe… 37 de ani mai târziu, destinul nu i-a mai fost favorabil.

ULTIMUL VALS. Bună prietenă cu Doina Badea, Flavia Buref rememorează o ultimă întâlnire cu marea artistă: „Înainte de cutremur, şi asta o spun cu un oftat foarte adânc, chiar cu două zile înainte, a venit la mine. Făceam un set complet de analize la un spital unde eram internată şi venisem acasă pentru două zile, să mai iau câte ceva. Doina m-a sunat şi mi-a spus că trece pe la mine să vorbim. Abia venise dintr-un turneu mare, din Israel, unde avusese mare succes. Mi-a spus că a găsit nişte şlagăre internaţionale pe care voia să i le traduc. «Hai, te rog, să mi le faci! Vreau să le înregistrez foarte repede. Am un disc frumos.» «Cu cea mare plăcere, dar uite, sunt internată, peste trei zile, când vin acasă, vorbim.» «Da, sigur, iţi aduc benzile şi peste trei zile vorbim.» Aceasta a fost discuţia cu ea. Unul dintre cântecele pe care voia să i le traduc se numea «Ultimul vals». Ca o premoniţie. Şi peste trei zile a fost cutremurul. Doina nu a mai venit la mine, eu nu i-am mai tradus niciodată vreun cântec. Mi-aduc aminte doar ce mi-a spus atunci: «Flavia, sunt aşa de mulţumită! Am doi copii minunaţi, cariera mea a atins un prag înalt, vreau acum să fac lucruri din ce în ce mai frumoase, simt că acum sunt cel mai împlinită! Te rog să mă ajuţi!»

Bizare semne predestinate

În ziua de 10 februarie 1977, micuţul Andrei-Claudiu împlinea importanta vârstă de un an. Momentul se cerea celebrat cu toată seriozitatea. Drept care au „fost „invitați” naşii — familia Giroveanu şi fratele, Ştefan Badea, împreună cu soţia.

„A fost adus tortul cu o singură lumânare, dar Andrei-Claudiu nu a vrut nici în ruptul capului să sufle în ea. Apoi —conform tradiţiei — i s-a pus în faţă o tăviţă pe care erau mai multe obiecte: o carte un stilou, o brăţară, un aparat de fotografiat… Acela pe care sărbătoritul ar fi pus mâna urma să fie un indiciu referitor la viitoarea profesie a celui mai tânăr membru al familiei Smeu-Badea.

Dar, spre surprinderea tuturor, Andrei-Claudiu nu a vrut să atingă nimic, izbucnind în hohote de plâns…

ULTIMA CONVORBIRE. „Era o mare cântăreaţă”, spune maestrul Biţu Fălticineanu. „Am avut ocazia să lucrez la câteva spectacole cu ea. Am amintiri legate doar de munca pe care o prestam cu ea, fiind o solistă de muzică uşoară de excepţie. Am fost ultimul care a vorbit cu ea înainte de cutremur, cu un minut înaintea morţii sale. Aveam planificată o repetiţie cu ea a doua zi la ora 11:00 şi mi-a telefonat ca să mă roage, să mă convingă să amân repetiţia cu vreo două ore, pentru că avea o imprimare la Radio. Aici a fost o discuţie între noi, eu am spus nu, ea a spus da. Până la urmă m-a convins şi tocmai îmi mulţumea şi nu a putut să termine cuvântul «Mulţumesc!», că s-a produs dezastrul care a fost. Eu am rămas cu receptorul în mână şi simţeam cum se zguduie. Nu mi-am închipuit că voi fi ultima persoană cu care a vorbit în seara respectivă. Din păcate, a avut un deznodământ fatal. Am rămas uluit a doua zi, când am aflat că Doina Badea, cu care eu vorbisem în ultima clipă, a avut acest nenoroc de a se găsi în blocul acela care s-a prăbuşit.

In volumul „Secunde tragice, zile eroice”, jurnalistul Octavian Andronic încearcă să reconstituie ultimele momente dinaintea dezastrului petrecute în apartamentul de la etajul opt al familiei Smeu-Badea, în fatidica seară de 4 martie 1977:

E vineri seara, întreaga familie se găsea acasă.

Era ora la care cei mici — Andrei-Claudiu şi Traian trebuiau să se culce.

Soţul, Traian Smeu, care terminase de nici o lună cea de-a doua facultate, luându-şi diploma de inginer şi trebuia să se prezinte peste câteva zile la post, undeva în jurul Bucureştiului, răsfoia un volum de specialitate, în sufragerie.

Doina Badea, în bucătărie, îşi pregătea tocmai o cafea, rememorând întâmplările acelei zile.

De dimineaţă, înregistrase în studiourile televiziunii un film folcloric, pregătit pentru a fi trimis unui post de peste hotare. Apoi, un drum pe la teatru, la „Tănase”, unde urma să se angajeze în curând şi cu care urma să plece în turneu în Belgia.

O scurtă repetiţie, cu câteva melodii noi, apoi, acasă, grijile zilnice cu cei doi copii. Căci Doina era o mamă fericită, îşi iubea cei doi copii mai mult decât orice pe lume. Poate mai mult decât cântecul. Trecu în dormitor şi îi privi cum dormeau. Apoi se uită la ceas.

Era ora 9 şi 20 de minute.

La ora 10 trebuia să fie la „Cina”, unde susţinea în fiecare seară câte un scurt recital. Ar fi trebuit să înceapă să se îmbrace. Se reîntoarse în bucătărie, să-şi termine cafeaua. Nu apucă să-şi aprindă o ţigară, când mica bucătărie a apartamentului de la etajul 8 al clădirii din str. Bibliotecii începu să se clatine. Cafeaua se vărsă pe faţa de masă, iar din rafturi începură să curgă vase, farfurii, transformîndu-se în ţăndări.

Primul său gând se îndreptă către copii. Izbită dintr-un perete în altul, nu mai putea să iasă şi mai apucă să vadă, uluită, cum apartamentul începe să se dezagrege, cu senzaţia pe care o ai când cobori cu un lift mult prea rapid…

E posibil ca lucrurile să se fi petrecut astfel.

În a şasea zi, printre dărâmături au fost descoperite resturile apartamentului de la etajul 8. Intr-o parte a fost găsit, zdrobit, corpul soţului, Traian, ţinîndu-1 în braţe, acoperit cu trupul său, pe mezin… Copilul cel mare a fost găsit, de asemenea, fără viaţă, într-o altă parte. Doinei i-ar fi fost descoperită doar o mână și a fost recunoscută după inel.

Împlinise de curând 37 de ani, vârsta deplinei maturităţi artistice.

La înmormântare a fost un sicriu si patru cruci. Ce s-a mai adunat din dânsa, copiii si soțul ei

Ceremonia funerară a fost grandioasă. Familia Smeu-Badea a fost înmormântată la Cimitirul Izvorul Nou din sectorul 3, București. A fost foarte multă lume, unii se urcaseră chiar prin copaci. Printre numeroasele personalități artistice venite să-i aducă Doinei un ultim omagiu, era prezentă și Angela Similia. Aceasta își amintește un moment aproape supranatural: „La procesiunea de înmormântare, în momentul în care s-a sfârșit slujba și au luat sicriul către mormânt, tabloul ei s-a întors cu spatele către lume. Pentru mine a însemnat foarte mult și de câte ori mă gândesc la ea, acesta este momentul cum ea și-a luat la revedere de la lumea asta. Toți care eram acolo am observat lucrul ăsta.”

După câțiva ani, sicriul Doinei Badea și familiei sale a fost deshumat și mutat la Craiova.

In zilele noastre, artista işi doarme somnul veşnic la cimitirul-vedetă din Craiova, Ungureni. Aici, pe o alee înconjurată de multe alte frumoase lucrări „artistice” se găseşte mormântul Doinei Badea și familiei sale. Pe o cruce înaltă din marmură albă stă scris numele artistei, alături de o mică fotografie de-a ei. La baza crucii sunt scrise în piatră numele soţului şi cele ale copiilor. Traian Smeu, respectiv Bogdan Traian şi Andrei Claudiu. Sunt alături de ea, căci aşa au şi plecat din lume la cutremur. Două mesaje sunt pe mormântul cunoscutei interprete… două mesaje ce reprezintă un testament şi o mărturisire: „Vă las cântecele mele ca ecou al sufletului meu” şi „Doină din străbună glie /Căt de dragă imi eşti tu mie!”.

Ca o revărsare de cer

Când îşi inălţa ca un tumult glasul ei, care parcă sfida dimensiunile obişnuite, se cutremura sala de aplauze. Dar uneori trăzneşte câte o nedreptate de începi să crezi că răul începe să câştige partida cu binele. In acel început nesigur de primăvară, 1977, nu s-a cutremurat sala de aplauze pentru marea cântăreaţă Doina Badea, ci s-a cutremurat pământul, făcând ţăndări din cântecul inimitabil numit Doina Badea, făcând ţăndări din destinul unui om modest care îşi dorea o singură bucurie, să bucure inimile românilor. A murit o mare artistă fără să ştie ce i se intâmplă. Au scormonit prin moloz şi sânge de oameni, spectatorii ei, prietenii, au scormonit ore lungi prin mormanele de cărămidă şi beton, iar din Doina Badea s-a găsit o mână identificată ca fiind mâna ce ani la rând a ţinut microfonul pe scenă, de unde glasul ei a mângâiat sufletele românilor. Nu era un firicel de voce care dădea cu mult rimel pe gene, dezgolea mult din pulpe şi se zbânţuia din toate anatomiile ca să atragă publicul aşa cum sunt solistele acelea la kilogram, scoase pe bandă rulantă şi care la o examinare mai riguroasă n-ar intra nici în corul şcolii. Vocea Doinei Badea umplea totul. Umplea sălile de mii de locuri, umplea undele pornite spre înalt din antenele staţiilor de televizune şi staţiilor de radio. Dar mai presus de toate umplea inimile. Unul din cântecele ei superbe era „Ploaia şi noi”. Şi aici vocea Doinei Badea avea dimensiuni neobişnuite. In „Ploaia şi noi”, cântul ei de neconfundat era revărsare de cer, nu o ploicică oarecare. Era modestă şi cumsecade, nu apela la nici o stridenţă. Nu se zguduia pe scenă din tot corpul, lăsa glasul ei să se învolbureze, să aducă la suprafaţă toate sensibilităţile uitate în colţişor de suflet. Despre Doina Badea nu putem spune decât MAREA DOINA BADEA.

Doina Badea

DATA ŞI LOCUL NAŞTERII: 6 ianuarie 1940, Craiova

DATA ŞI LOCUL MORȚII: 4 martie 1977 / 37 de ani, București

CAUZA DECESULUI: Cutremurul din 1977

A FOST: cântăreață